(Armenia)
Eduard Harenţ – poet. Născut în 1981, domiciliat în Erevan (Armenia). Absolvent al Facultăţii de orientalistică a Universităţii de Stat din Erevan şi al Centrului de limbă şi literatură arabă al Universităţii de Stat din Cairo (Egipt). Autor a cinci volume de poezie. Publicat în numeroase reviste literare şi antologii din Armenia şi de peste hotare. Participant la festivaluri literare. Poeziile i-au fost traduse în limbi străine. Premiat la ediţiile din 2007, 2009, 2011 şi 2013 ale concursului revistei „Gretert“ al secţiei de tineret a Uniunii Scriitorilor din Armenia la categoriile cel mai bun ciclu de poezii şi cea mai bună traducere. Volumul său Veghe letargică a fost distins în 2013 cu premiul „Irina Gulnazarian“ (IGEFA, SUA) pentru cea mai bună carte de poezii a anului, acordat poeţilor tineri.
* * *
Viaţa mă trăieşte cu toate
detaliile mele,
iar eu mă învârtesc în jurul ei,
precum culoarea în jurul unei pensule străine.
Pânzele mele sunt găurite
precum o monedă japoneză,
din mijlocul căreia
toate iubirile mele scapă de mine
pe rând în afară,
clinchetind tot mai departe
despre minunatele mele pierderi…
Şi aplauzele mele
cântăresc mai greu decât mine.
De aceea le-am strâns
în palma mea
ca pe nişte bancnote mototolite
şi le păstrez pentru sfârşit,
când moartea va veni,
ca să-i peticesc măştile
care se vor găuri într-o zi
precum pânzele mele,
iar eu voi clincheti în afară pe veci
şi viaţa mă va trăi în continuare
cu toate detaliile mele…
* * *
Acum eu smulg
una câte una genele tăcerii
şi îmi peticesc rugăciunea
care s-a zdrenţuit sub nuanţele cuvintelor…
Acum nuanţa este mai mult decât vocea…
Şi eu intru desculţ
în biserica Speranţei,
pentru ca paşii mei
să nu picteze voci destinului meu.
Câte urme de paşi au crăpat din cauza şoaptelor…
Iar urmele paşilor mei
sunt rugăciunea iubirii mele,
care nicicând nu se sfârşeşte
pentru că nu se colorează prin cuvinte…
Iar acum
culoarea de căpătâi este
a iubirii care e poezia simţămintelor…
A muzelor care nu se preschimbă în femei…
* * *
Sub fereastra poeziei
de la fiecare sfârşit de veac
până la început de veac
eu risipesc cherchelit serenade…
Şi pe când în jurul meu,
ca să-mi cucerească inima,
vremurile mestecând himene
ca o târfă
îşi schimbă nuanţele
furourilor ucigător de sterpe,
nuanţe care şi-au pierdut instinctul,
cea mai iubită culoare din lume
pentru mine
rămâne poezia!…
* * *
Ziua – o portocală muşcată
ca o coapsă de fecioară…
Căţeii mor
de sete
lingându-şi propriile vene temporale.
Perna îngerului asudă
sub pielea propriului vis.
Şi din vaza crăpată a cuvântului
ies clinchetind
bule de Lumină…
Fotosinteza lui Narcis pe fond de turnesol
Înainte de a adormi
îngerii
îi citesc lui Dumnezeu
Cartea jelaniei.
Veghe letargică…
Odisee
Am mâncat poezia,
am fumat tăcerea
deolaltă cu o ceaşcă de cafea,
Ne-am depărtat de moarte
mestecând culorile,
dar tot mai privim cuvintele…
Dor
Umbra culorii măsoară
cicatricile zilei,
păşind prin tihna
visului din faţa sa…
Floarea este taina durerii,
râs introspectiv.
Mugurul dă nume păcatului.
Dincolo
de oblojelile propriei rugăciuni
autonegarea copacului
este tot atât de senină
pe cât sunt de calde mâinile
nopţii.
Îţi înfrigurez numele…
Traduceri de Sergiu SELIAN
* * *
Van Gogh a scăpat de-o ureche
pentru că nu mai avea nevoie de ea:
auzise de-acum Geniul.
Al-Ma’arri vedea de fapt atât de mult
încât ochii
nu mai erau deloc importanţi.
Cearenţ nu are mormânt
de vreme ce
încă n-a murit.
Eu îi salut pe oameni cu mâna stângă,
deoarece cu mâna dreaptă
L-am salutat de-acum pe Dumnezeu…
Traducere de Elena NICULESCU