Mia Lecomte s-a născut în 1966 şi trăieşte la Roma. Poetă, autoare de literatură pentru copii şi dramaturg. Printre publicaţiile sale recente se numără volumele de poezie „Autobiografie non vissute” (Manni Editore, 2004) şi „Terra di risulta” (La Vita Felice, 2009). Poemele traduse mai jos fac parte din volumul „Intanto il tempo” (La Vita felice, 2012). A mai publicat cărţile pentru copii „Come un pesce nel diluvio” (Sinnos, 2008) şi „L’Altracittà (Sinnos, 2010). Este membru onorific al Asociaţiei franceze „Confluences poetiques” iar poeziile ei au fost publicate în reviste din Franţa şi Italia. Traducător din franceză, desfăşoară o intensă activitate critică şi editorială în domeniul literaturii comparate. Este redactor al revistei semestriale de poezie comparată „Semicerchio” şi colaborator al ediţiei italiene „Le Monde Diplomatique”.

 

În vizită

lui Roger, cuibărit acolo

Adunat în forma ta de tăcere întunecată

desenezi o urmă acră şi osoasă între iarbă şi

pavaj imprimi dezamăgire pentru scutul de

carton mereu dezarmat împotriva ardorii tale

gîfîi încet în timp ce pisica se afişează pe scări

îţi uzi barba într-un suspin şi îti dai seama că lîngă

tine planete întîlnesc cuvinte şi un ţînţar

pasionat de destine exsanguinate

 

dacă moţăi vocile nu-ţi spun mare lucru

nu au multe sunete pe care le cunoşti se

fac minime şi modeste între pleoape

întrevezi ceea ce poate sluji corpul sau un gol

distanţă sau apropiere pentru orice vîrstă de dragoste

pentru fiecare vocaţie la singurătate

adulmeci că grădina este învecinată între

şură şi ceea ce rămîne încă din vară

 

eşti pe loc fericit dacă te trezeşti şi te agiţi şi pe urmă

eşti din nou cu limba toată afară

îţi arunci capul mare pe cealaltă parte în timp ce

lîngă tine se termină cu regret se lasă

două scaune în faţa ta puţin îndepărtate

o lume bună de stins într-un colţ

şi ţînţarul fragil pe buza paharului

 

 

Scufiţa Roşie

 

O familie adevărată se reuneşte în gura cea mai mare

între urechi

sub ochi şi nas

după dinţi

nu e făcută decît din puţini supravieţuitori

din bunica şi din mine

aceste puţine răni paltonul de scos la lumină

animalul printre plante şi bereta smulsă

bunico spune-mi am intrat

în adîncul somnului

patului tău

al ideii unei voci

bunico ajutor

a fost de-ajuns un coş cu lucruri pierdute

bătrîneţea care aştepta deoparte

o familie adevărată se regăseşte în gura cea mai deschisă

tu mă poţi crede era totul foarte mare

poţi să coşi paltonul meu cel nou

suntem singure

 

 

Cenuşăreasa

 

Am încercat din nou dar de data asta ţineam pantofii

pînă  la capăt pe amîndoi

vîrfuri şi tocuri să cadenţeze trecerea

trasînd cu durere o încălţăminte zburătoare

cenuşa aceea veche a mea în formele care trebuie

 

puţini paşi de la trăsură la castel

în sens invers

pantofii mei ca măicuţe albe

în asceză pentru un dumnezeu blazonat

pe tocuri amîndouă

aspirînd cele dintîi la lumină

 

apoi s-a întîmplat

din nou

 

întîi unul şi apoi celălalt

dar de data asta am fost mai atentă

i-am aruncat într-adevăr departe

ca să ajungă amîndoi

am auzit piatra piaţa castelul

de la tălpile picioarelor eliberînd noaptea

fără petreceri nici prinţi

numai noaptea

făcută sînge abilă să curgă

goală la picioare

 

 

                                Prezentare şi versiunea română: Eliza Macadan