Alessandra Pellizzari este istoric de artă şi profesor, trăieşte la Venzia. A publicat volumele de poezie: Lettera a cera persa, LietoColle, 2006; Intermittenze, Bozzetto Edizioni, 2010; Mutamenti, Campanotto Editore, 2012. Este prezentă cu 12 poeme în antologia „12 poetesse italiane”, editată de NEM în 2007. Textele din antologia de faţă au fost alese din volumul Mutamenti.

 

Trăitul nostru…

 

Trăitul nostru aparţine

cărnii mele

printre păr de spumă/ sămînţă

sub pămînt se pierde în oferte

care păstrează cu dinţii strînşi

şi pentru darurile trecute

sparte

duse de mare

în cuferele labirintului subteran

cu refluxul

pierderea unei roze a vînturilor.

 

Vociferează destinul corpurilor

pe dig

rădăcini latente

cupe tremurînde forfecate

de vînturi.

 

Vocea mea eliberată

de un cormoran santinelă

înainte de metamorfoza în sirenă

se suprapune pe a ta.

Eşti în mine

ghid copiat

pentru paradisurile violate

între hărţile unui altundeva

pierdut

în furia tremuratului umed

care incendiază gîtul.

 

 

Vă cer o lege…

 

În ziua aceea ţi-au pus un cuţit pe obraz.

Ai predat neruşinată pudoarea ta.

Singură

luni întregi

ani.

Ai lăsat pe mal o sticlă goală

cu un mesaj.  Vă cer o lege,

găurite straie ale Hipparchiei drept pietre funerare.

 

Astăzi

te refugiezi în alte mîini

mîini mîini fericite

ştiind

că nu poţi schimba nimic.

Nu reciţi dezinvoltă tăceri

Te pierzi mereu luîndu-ţi  înapoi

o mică parte.

 

 

 

în secretul unei păduri…

 

Te caut prin încăperile golului

cu gest dubios

pe covorul meu de încîlceli de iederă.

Aştept clipa în care zgomotul

mosorului

explodează în obiectul-limbă care se ridică

şi se reface printre gheme de dansuri

aeriene rădăcini.

Am îngrijit praful    ochi descompuşi

bucăţi care se atomizează

muzici de greieri.

În timp ce ai tăi în coroană extaz între coapse

de devenit/ desfăcut în epifania

unui prag cuvîntul nespus

vocea penetrată în cele mai limpezi nuanţe.

 

Aruncată afară din mine

te-am atins gîndind la evidenţele deşertului

pînă cînd tu ai devenit inaccesibil

împărţit în spaţiu

te-ai întors să îţi iei corp

alergînd în întîmpinarea necunoscutului

distant

în tăcere.

Dar te păstrez aproape

nemăsurată mîngîiere/ hrană.

 

Nu e nimic ce în secretul unei păduri

Pleacă în timp ce rămîne.

 

 

*

adverbele de timp brodate

în parîme mirosul trec

în bureţi umezesc minute

 

epocile au hotare condamnate

semitonuri în haine de timp

zei orologii obraji despicaţi

 

vom lăsa firelor narative

ochi care să atingă conjunctivele

 

 

*

păduri îndepărtate pregătesc  zboruri

cuvîntul lipsit de apărare deschizînd

în formă un secret umil

 

reflexie lumină difuză şi iubire

înclinată la atingere înclinînd

dezarmată condiţie    sens   în albie

 

în canoane şi insurecţii

şi incunabule de secrete

 

Prezentare şi versiunea română: Eliza Macadan