(1544-1590)

EXTAZ

Omu-n acea grădină e-atît de încîntat

Că nu mai ştie bine de-i treaz, ori de-i culcat.

Dacă ce are-n faţă e fals ori veritabil,

Dacă-i pămînt ori cer…Totul e admirabil.

Extazul său e mic pentru-un aşa miracul

Şi n-are destul suflet spre-a se mira destul.

Ar vrea să aibă sute de ochi, de-urechi, de nări,

Adică uzufructul atîtor dulci splendori.

………………………………………………

Într-un extaz mai sfînt acestea se întîmplă

Cînd ochiul vede clar ce spiritul frămîntă,

Cînd Cel Etern vorbeşte cu noi faţă în faţă,

Cînd sub a noastre frunţi şi-ascunde a Sa faţă…

Sau cel ce pentru-al său popor făcu odată

Prin mare o cărare şi-apoi mare din piatră.

O ! dragoste extremă, zbor sfînt, dulce-ncîntare

Ce buzele Iubirii ne-ntinzi, spre sărutare.

O ! nuntă cucerită cu mană şi cu miere,

Unind o clipă lutul cu Cerul, în tăcere …