DIN LIRICA FRANCOFONĂ – Marguerite Marie JAMES

(n. pe 23 decembrie 1956, la Geraardsbergen, Belgia)

Poetă, romancieră. Membră a mai multor asociaţii cu scop literar, social, ştiinţific, muzical, religios, printre care: Le Grenier Jane Tony, un cerc literar din Bruxelles, AEB (Asociaţia Scriitorilor Belgieni), AREAW (Asociaţia Regală a Scriitorilor şi Artiştilor Walloni). Multe dintre textele literare i-au fost publicate de revista Les Élytres du Hanneton, editată de cercul literar Le Grenier Jane Tony.

Dezmiardă-mi inima

 

Mângâie-mi inima, iubite, prietene.

Dezmiard-o cu vorbe dulci.

Şopteşte-i cuvinte tulburătoare,

Simfonii de paiete în ritm wagnerian,

Acorduri repezi, gata să cedeze

La foşnetul frunzişului în bătaia vântului

 

Mângâie-mi inima, iubite, prietene.

Dezmiard-o cu vorbe măgulitoare.

Şopteşte-i cuvinte strălucitoare,

Cascade de râs în izvoare schimbătoare

Râuri de diamante vesele, spumegânde

Curgând cum mierea în grădina Raiului.

Mângâie-mi inima, iubite, prietene.

Dezmiard-o cu serafice vorbe.

Şopteşte-i splendide cuvinte,

Zboruri lirice către stele căzătoare,

Din cele ce stârnesc urările cele mai blânde

Şi care se-aprind la atingerea cerului.

20 iunie 2009.

[Poem citit la concursul de poezie al Asociaţiei Regale de Scriitori şi Artişti din Wallonia, „Gândirea wallonă”, 2009]

 

Te-am aşteptat în zădărnicia lumii

 

Te-am aşteptat în larma câinilor bătrâni şi uzi,

cerşind o mângâiere de la lună.

Te-am căutat în strada pâclă înnoroită,

adăpost de trădări şi negări.

Te-am simţit în văzduhul jilav al cetăţii adormite,

aromă vagă de mii de ruine.
Te-am adulmecat în drumurile desfundate,
ciulin grav sub cerul de seară.
Te-am visat în reveria unui vrăjitor sioux
victorie deplină împotriva invaziei miriapode.
Mi te-am închipuit îngropat undeva în ruine,
Graal asediat de legiuni de cercetători.
Mi te-am dorit ca un credincios Parousia,
întoarcere de metamorfoze.
Şi te-am auzit în briza revelată de Profet,
delicioasă mângâiere susurând.
Te-am găsit într-un colț uitat de inima mea,
comoară adevărată, de-acum iluminată.
Te-am găsit în vârtejul unui ţinut secret,
vultur venerabil cu aripi serafice.
Te-am găsit în praful stelelor,
licăr de asteroid gălăgios.
Te-am întâlnit într-un rug aprins de dragoste,
licăr de lumină în pustietatea lumii.

11iunie 2009

[Poem prezentat la concursul de poezie al Asociaţiei Regale a Scriitorilor şi Artiştilor din Wallonie, La Pensée  wallonne, 2009]

 

În româneşte de Marilena LICĂ-MAŞALA, Paris, 28 martie 2014