(1951, Gabès, Tunisia)
Poet, eseist, publicist tunisian, una dintre vocile importante ale francofoniei şi literaturii din Maghreb. Profesor conferenţiar la Universitatea Paris Ouest-Nanterre.
Arestat în 1972, apoi închis în 1975, a trăit în exil în Franţa, din 1976 până în 1989. De atunci, merge frecvent în Tunisia.
Scrie bilingv, în arabă şi franceză. A publicat peste 30 de volume (poezie, eseuri, carte de artă). Opera lui poetică este tradusă în mai multe limbi (rusă, engleză, spaniolă, italiană) şi pentru prima oară pentru o revistă importantă din România, este obiect de studiu în mai multe universităţi. Purtând pecetea exilului, în căutarea unor noi orizonturi, la încrucişarea tradiţiei cu modernitatea, opera lui este, înainte de orice, un cânt al libertăţii, al unui ţinut fără hotare.
Afganistan
Şi dacă muzica trebuie să moară
Şi dacă dragostea e a Diavolului trudă
Şi dacă temniţă ţi-e trupul
Iar gârbaciul e tot ce ştii să dai
Şi dacă inimă ţi-e barba
Şi dacă adevăr ţi-e vălul
Şi dacă refren ţi-e glonţul
Şi doina cânt de-ngropăciune
Iar cioară ţi-e şoimul
Şi dacă privirea ţi-e soră cu colbul
Soarele, cum de-l mai vrei în grotă?
Şi dacă drag cerului tău nu-i zmeul
Şi dacă câmp minat îţi e ţinutul
Şi dacă de praf de puşcă ţi-e împovărat vântul
Şi nu de polenul roditor
Şi dacă ştreang îţi este dudul
Iar uşa stăvilar
Şi dacă tranşee ţi-e patul
Şi coşciug ţi-e casa
Şi dacă fluviul tău curge cu sânge
Şi dacă cimitir ţi-e neaua
Apa râului, cum de-ţi mai place?
Şi dacă munţii tăi îşi pleacă fruntea
Smeriţi fără de piscuri
Colinele lor pentru nedrepte cetăţi
Cu măruntaiele scoase pentru a înăspri piatra[1]
Şi dacă propria-ţi vale nu-ţi hrăneşte visul
Precum în zefir trandafirul
Şi dacă jalea îţi dospeşte lutul
Lut neclădind şcoala
Precum caisul[2] înflorit
Şi dacă trestia nu-ţi este calamul[3]
Cum de mai poţi să trăieşti în lumină?
Şi dacă brazda de monştri îţi este însămânţată
Laşă ascunzătoare de prădalnică moarte
Şi dacă roibul ţi-e robul propriilor ochelari
Dispreţuind întrecerea fluierelor în văzduh[4]
Şi dacă valea ta îşi lasă safirele
Stăpânilor războiului
Şi dacă ştreanguri sunt cozile femeilor
Şi dacă abator ţi-e stadionul
Şi dacă nu ţi se zăreşte drumul
Şi dacă noaptea mormânt îţi este pentru stele
Luna, cum de-o mai poţi făgădui?
Şi dacă Gingis Han îţi este maestru
Şi dacă os din Tamerlan îţi este fiul
Şi dacă fără de chip ţi-e chipul
Şi călău propria-ţi spadă
Şi dacă ruini şi vulturi îţi sunt epopeea
Şi toată ploaia nu-ţi poate spăla arătătorul
Şi dacă dorinţa ta e-un putred lemn
Iar focul tău cenuşă
Şi dacă flacăra ţi-e fum
Iar elan grenade şi tun
La fereastră, cum de mai poţi ademeni porumbiţa?
Şi dacă satul îţi este cazemată
Fără nici un cuib de rândunele
Şi grotă casa
Şi miraj izvorul
Şi linţoliu veşmântul
Şi moartea mausoleul
Şi turban Coranul
Şi război rugăciunea
Şi Iad Raiul
Şi crunt temnicer sufletul
Primăvara, cum de-o mai poţi iubi?
[© « Si la musique doit mourir », Ed. Al Manar, 2006; © « Si la musique doit mourir », poème Tahar Bekri, musique Pol Huellou, CD, Ed. Goasco, Plougasnou, 2011]
Exil răzvrătit
Greu meşteşug ca exilul
Spui tu Nazım Hikmet[5]
Să învăţăm de la măslin
Cum să nu ne cadă frunzişul
Nici toamna nici iarna
Putem spune oare berzei
Să stea pe-acoperişurile lumii
Fără întinse şi mândre aripi
Mai bine străin
Decât câine credincios în lesă
Scoică pierdută pe ţărm
Decât peşte mort în năvodul sultanului
Spune Nazım
Noapte să fie ce se năruie fără stele
Cântul nostru la Taksim[6] Kasba[7] Tahrir[8] Maïdan[9]
Acoperit din exil în exil de nimicitoarele rosturi
Furatele vise înainte de vreme
Multa zăpadă nu poate şterge urma răpitoarelor
Ghearele lor ştreanguri de spânzurat orizontul
Spune Nazım
Auzit-ai paşii lui Puşkin şi duelul
Această iubire rănită ca macul strivit
În hăul râpelor petală cu petală
Mierla Abisiniei la Moscova sta
Pe Volga îngheţată stârnind[10] freamătul
Mestecenilor în calea viforului elanilor
Şi merg de-a lungul Senei în asfinţit
Amestecat cu foşnetul platanilor visători
Acest îndepărtat ţinut şi-aproape
Dospit de rănile mele
Crescute în pasul sărmanilor fără licăr
Borj Erroumi[11] în gând spinii tuturor scaieţilor
Auzeam cheia gardianului
Însingurându-mi mai mult sihăstria ziduri şi tavan
Afară deţinuţii îşi făceau
Alte celule iar eu aici pe parviz
Departe de tine număram anii
Spune Nazım
Cum renaşte pasărea Phoenix din propria-i cenuşă
Când totul e jar cărbune arzând
O mie de morţi pentru a rămâne viu
Şi merg prin Lisabona până la fluviul
Ce-l confundam cu marea
Pessoa la Martinho da Arcada[12]
Mă ducea la arcadele tale din Tunis
De câte ori păşite
Visate când aveam douăzeci de ani
Bab Bhar[13] medina hibiscus şi umbra rară
În Alfama Al Hama[14] străduţele atârnând rufe
La ferestrele deschise amintirilor mele
În depărtarea valului ce mă lua
Literele mele bătute în pavele de mii de ani
Ar fi trebuit Pessoa să fii doi trei sau patru
Pentru a cuprinde zborul pescăruşului
Peste liniştea hapsână
Dar sunt eu stejar pentru a rămâne surd
Chemării portocalului amărui
Tufişuri[15] nictaginee[16] gorun[17] şi fântâni
Eram cărămida[18] pe ziduri punând dragostea ta
Hoinară păgână
De sete îmi umpleam vechea ploscă
Cu toate aceste deşerturi arabe
Potop suveran
Împotriva tuturor acestor nisipuri mişcătoare
Spune Nazım
Nucul tău de-al cărui dor tânjeai
A cunoscut el oare la Collioure[19] acel micuţ cimitir
În care este înhumat Machado[20] la graniţă
Cu puţin timp înainte de propria-i mamă
Patria natală înfrântă de franchişti
Unde o boare prin frunziş mi-a smuls o lacrimă
Lângă mormântul nemângâiat
Sub pinul legănat de marea unde sta lumina ta
Poemul lui Garcia niciodată sfârşit[21]
Spune Nazım
Ai hrănit tu oare cu ploaie cântul lui Sayyab[22]
Pentru a-i stropi tristeţea printre palmierii
Asediaţi de toţi aceşti peţitori
El auzea Irakul ca strigăt de rănit
Pustnic palmier în nemărginire
Crescând cântul mawwal[23] al ţăranilor
Dar sunt eu oare Tigrul sau Eufratul
Pentru a înfrunta petrolul
Ahtiaţilor însetaţi de sânge
Spune Nazım
Aş putea să-ţi ofer toate aceste violete
În ciuda iernii întunericului
Sau garoafe de aprilie
Ca leandrul răsărit
Pe căile celor ce-ndură
Spune Nazım
Ce-i trebuie primăverii pentru a nu-şi
Pierde mugurii printre canari
Izbiţi de zidurile oarbe
Înălţate pentru concertul prigonitorilor
Ibn Hamdis[24] în Andaluzia
Dante la Verona
Saint John Perse la New York
Marina Ţvetaeva[25] la Saint Gilles de Croix
Walter Benjamin la Port Bou
Mahmoud Darwich la Amman
Sena în care s-a aruncat Paul Celan
Dar despre exil să fie oare vorba
Sau despre libertatea nevrând ocara
Cânt după cânt?
Traducere în româneşte şi note de Marilena LICĂ-MAŞALA
[1] Aluzie la tunelele secrete săpate în măruntaiele munţilor de terorişti, folosite pentru depozitarea armamentului.
[2] Caisul face parte din flora specifică Afganistanului.
[3] Calam: tocul caligrafilor.
[4] În Orient, călăreţii cântă din fluier în timp ce merg pe cal.
[5] Nazım Hikmet (n. 1901, la Salonic – d. 1963, la Moscova), important poet al secolului XX, de limbă şi origine turcă. Militant comunist, arestat de autorităţile turce şi încarcerat timp de 12 ani, a trăit în Europa, în exil. Premiul Internaţional pentru Pace, 1955.
[6] Taksim: centrul modern al Istanbului.
[7] Kasba Tadla: locul de unde a plecat mişcarea cunoscută sub numele de „primăvara arabă” în Tunisia.
[8] Tahrir: piaţă centrală din Cair, numită Piaţa Libertăţii; de aici a plecat mişcarea cunoscută sub numele de „primăvara arabă”, în Egipt.
[9] Maïdan (Piaţa Independenţei): piaţă centrală în Kiev, loc al revoltei populare, recente.
[10] Sonner, în original.
[11] Borj Erroumi: numele unei celebre închisori din Tunisia.
[12] Martinho da Arcada: celebră cafenea din Lisabona, frecventată de Fernando Pessoa; veche de peste 200 de ani, este legată de istoria literaturii portugheze.
[13] Bab El Bhar: poartă a oraşului vechi (medina) al Tunisului.
[14] Alfama (Al Hama, izvor, în arabă): vechi cartier al Lisabonei, datând din perioada romană.
[15] Tufe de buis (< fr) : merişor turcesc.
[16] Bougainvilliers, în orig.; plantă căţărătoare, întâlnită în ţările din Africa de Nord, din familia Nictaginee; arbust ale cărui flori lor se deschid mai ales noaptea.
[17] Néflier în orig.; moşmon: pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe şi cu fructe comestibile (Mespilus germanica), numit în unele regiuni gorun, măceş etc.
[18] În original: zellige (Alzelujos, < arab.): bucăţi de cărămidă emailată (ceramică) folosită în arta decorativă murală, maură, în Maroc.
[19] Collioure (Cotlliure, în catalană): orăşel din sudul Franţei, pe malul Mării Mediterana, în vecinătatea Spaniei.
[20] Tahar Bekri evocă în aceste versuri sfârşitul dramatic, în exil, pe pământ străin, al poetului spaniol Antonio Machado (n. 1875, Sevilia – d. 22 februarie 1939, Coulliure, Franţa). Plecat în exod împreună cu un convoi de refugiaţi, inclusiv mama şi fratele său, după victoria lui Franco, în ianuarie 1939, reuşeşte să ajungă, în cele din urmă, după un drum sinuos şi plin de primejdii, dincolo de graniţă, la Coulliure (sudul Franţei) la începutul lui februarie. Epuizat de frigul, durerea morală şi vicisitudinile refugiului, se stinge după scurt timp. Trecută de 80 de ani, epuizată la rândul ei, mama poetului, i-a urmat în veşnicie după trei zile.
[21] Joc de cuvinte; în original, atteindre, poate avea înţelesul de ceva sfârşit, dar şi omorât.
[22] Badr Shakir al-Sayyab (n. 1929, Djaykur, Irak – 1964, Kuweit). Poet arab, avangardist.
[23] Mawwal (la plural în original, mawwals): compoziţie ornând un maqâm arab (sistem melodic tradiţional).
[24] Ibn Hamdis (n. 1056, la Noto, Sicilia – d. 1133, în Andaluzia), poet arab sicilian din Evul Mediu.
[25] Marina Ţvetaeva, poetă rusă născută la Moscova, în 1892; după un lung exil în Germania, Cehia, Franţa, revine în URSS. Deportată la Yelabuga, Tatarstan, se sinucide pe 31 august 1941.