Coroană de sonete

Visul

 Sonetul I

 

Stapîn-întins peste-un pătrar de moarte

Dualitate-n amplă simfonie

Visul păstrează-ntîia agonie

La spiritul scindat cu viaţa parte.

 

Alunecat în timpuri să ne poarte

Luptînd să ne înscrie-n armonie

De peste întrupări fară etnie

Respiră legi nescrise de vreo carte.

 

În spaţii vii cu cheile păstrate

Cuvinte-atît de dragi însă străine

Apar din semne straniu repetate

 

Visul pătrunde-ntinderea de sine

Cu levitaţii–preeternitate

Trecînd bine în rău şi rău în bine.

 

 

Sonetul II

 

Stăpîn-întins peste-un pătrar de moarte

De somn cît o desparte clipa rece

Necunoscut sub zodii doisprezece

Visul redă culorile aparte.

 

El e dovada vie-a trezei soarte

Ce stinge sau în creştere petrece

După lucrarea spiritului-zece

Sau doar o viaţă întrupînd departe.

Cînd moartea-n vieţuirile ascete

Preschimbă noaptea-n urme repetate

Lumina ascunde albele-i portrete

 

Asemeni rînduirii dezbinate

Pedeapsă-i e hrisovul cu regrete

La Domnul drept păcat înfăţişate.

 

Sonetul III

 

Dualitate-n amplă simfonie

Ca nimeni plinătatea să.i contemple

Visu-şi propagă unda-n două temple:

Unul punctat şi unul de-atonie.

 

Cameleonic peste nebunie

În veghe prelungeşte preexemple

De chipuri, locuri,fapte pînă cînd ple-

Carea lor devine ironie:

 

E casa ta acolo-pare alta

Eşti tu acela-chipul unui frate

Cu dărnicie-şi răsuceşte dalta

 

Numai în ceaţa de-ntrebări pătrate

Po’i desluşi esenţa lui,înalta

Ivirile-i în aur preschimbate.

 

Sonetul IV

 

Visul păstrează-ntîia agonie

Din preistoria zidirii noastre

Cu frica şi colanele-i sihastre

Expresie amară şi mînie.

 

Lipsit pe-atunci de casta omenie

Sufletul rob sub năluciri măiastre

Zărea doar prăbuşirea dintre astre

În somn cu spaima-pată vişinie.

 

Neostoită roata de suplicii

Oniricul cînd caută-n geneze:

Răzbat şi azi teluricele vicii

 

Primară-nrîurire să creeze

La conştiinţa-veghe în capricii

Arar încredinţînd să evolueze.

Sonetul V

 

La spiritul scindat cu viaţa parte

În cer şi pe păm]nt stea risipindă

Iradiind complet ca in oglindă

Visul e fiul celor şapte arte.

 

E poezia în trăire-foarte

Apropiat cît muzicii celeste

Însuşi pictura în imagini-este

Tot ce ca har ades Domnul împarte.

 

Ce inspiraţi ne-ntoarcem din dormire

Cînd duhul liber-nopţii a furat

Miresmele de rară fericire

 

Revăd prelung de trepte tulburat

Astralul ca întreg în devenire

Unind minus şi plus-înfrigurat.

 

 

 Sonetul VI

 

Alunecat în timpuri să ne poarte

La poluri fiinţate drept acasă

În Unu cît Memoria ne lasă

De-a desluşi vestigiile-i sparte.

 

Pe Nil şi-n Piramidele-i deoparte

Rescrie umbra amplele volute:

Picturi rupestre-n forme absolute

Mă-nveşmîntînd în zalele lui Marte.

 

Şi-n vremea lui Hristos,seninul Mire

Din sînge-mi bat în vis clopote ninse

Pe pieptul ce străpuns de-a Lui Iubire

 

La curţi imperiale între-distinse

Feminităţi în clatin de uimire

Nicicînd visînd cu aripile stinse.