Autoportret

 

Petic de ţărînă

din obrazul căruia

nu vor înflori niciodată

magnolii scăldate-n

marea moartă

 

cum

nici bujorului

nu-i vor înmuguri vreodată

petalele din

propria-i sudoare

 

 

Cele două inimi

 

Cînd m-am născut

aveam două inimi

 

dintr-una tuşea

inima mamei

iar din cealaltă

încă una

 

astfel au crescut

şi s-au umplut

una pe alta

 

pînă cînd

alta a devenit una

şi una

totuna

 

pînă cînd

fiecare s-a vindecat

de fiecare

 

dintre noi

Oglindă

 

Sfîrşitul va porni din lumea mea

atunci cînd voi începe

să-mi număr celulele

în numărătoarea inversă

a unei alte lumi

numărîndu-mă

 

Fior de iarnă

 

Mă doare cînd îmi aştern

cuvintele omăt în versuri

şi paginile tac de fiecare dată

în aceeaşi limbă

 

nu ştiu cîte ierni

ar trebui să mai dezgheţ

pentru a-mi atinge

geniul creator

 

cu ce-ar mai fi de scris

fără de grijă

cînd din condei

ţîşnesc ecouri

iar foaia mea velină

ar putea şi ea fi

o poezie scrisă cu cerneală

albită-n călimară