armăsarii vârstei

dacă soarele răsare
peste arc şi peste umbre
unde dorului pun lacăt
unde şoapta să ascund?
dacă ziua se coboară
peste gânduri dimineaţa
unde să pitesc povara
anilor ce-mi plânge viaţa?

dincolo de arc şi zare
peste setea unei clipe
roua cerne alinare
printre anotimpuri sure
către scorburi hibernale
armăsarii vârstei poartă
visele-mpletite-n coame
frunza verde din pădure
ne-mplinirile adoarme.

 vârf de spin                                                                                                                      
înserarea clipelor dispare
odată cu frunza căzută-n cărare
tăcerea zăpezilor
rupe marama mireselor
parfumul florilor păleşte
în otrava limbii de viperă
alinarea se frânge
în ecoul lătratului hienei

nu mai încolţeşte bob de mei
în roua plânsă a ochilor mei
planeta dorului

şi-a pierdut orbita
dincolo de înserare, de zăpadă

mai la vale de mireasmă
s-a înfipt în vârf de spin.

 ora popasului

pe caldarâmul zilei pictez

o inimă cu sori albaştri

fiecare zbatere a clipei

ţese cu polenul unui mac

pe buzunarul cu rubine

lacăt pe şnurul din oftat

în simfonia din artere

pulsul aleargă fredonând

solfegiul zborului de gând

lava sângelui goneşte

către izvorul ce-nsoţeşte

viul nisipului prin anotimpuri.

Poarta edenului este închisă

ora popasului n-a fost decisă.

lacrima sădită-n pumn

ruga încrustată-n pernă

lacrima sădită-n pumn

mai brodează încă spaima

pe cămăşile de noapte

viu este nesomnul grijii

teama frige peste gene!

spuza focului pe suflet

arde cu decor de viscol

nedreptatea, umilinţa are cuie

şi o cruce pregătită să jerfească

însăşi cinstea omenească!

hoţul pufăie havane,

sclavul trage tot la jug!

şterg decorul plin de jale

dar buretele-i  prea ud

lacrima-i sădită-n pumn!