Şiragul toamnei
Raze obosite
mîngîie creştetul ploii
cu degete albastre.
Ce streşini împart
inimile noastre
pe-acelaşi şirag
la gîtul toamnei…
Din buzunare goale
păsări presară viaţă
şiroind ,şiroind…
Cum te-ai topit
în fîşii de ceaţă
cum m-am topit…
Îngerul din poem
Mi-e milă…
de îngerul acestei clipe, sprinţar;
Pasul tău spre ce plînset se-alungeşte stelar?
De-acest fier diafan, ficţiuni ce se-nşală
că mai pot îndrepta viaţa noastră reală…
De eternitatea în doi, pe furiş alungată,
De-aripa de rezervă în zbor îngropată…
Ştii, nici anotimpurile nu mai sînt rînduite…
În castel aşteptarea te ucide, iubite!
Mi-e milă…
de ziua întoarcerii tale, nu figurează în calendar,
de îngerul din poem, care trece pe celălalt trotuar,
de refuzul ninsorii de a-mi sta pe genunchi, de Dumnezeu, de aproapele,
de propria-mi fiinţă ce-mi întoarce spatele…
Suflet de fulg
Cu paşii tăi
călătoresc decent în jurul poemului
pe cheltuiala clipei.
Drum bun,
suflet de fulg!
ţopăie liniile sorţii labile…
Urcaţi în cuvinte!
Şuierul locomotivei se-nghesuie,
n-are loc rezervat.
Vieţile la control, vă rog!
Mă lipesc de umărul iernii dezgolit
şi adorm!
Vieţile la control!
Zei clandestini, la patru ace,
îmi scotocesc prin poeme nescrise,
întind un carnet de elev
ce refuză să crească;
îndreaptă praştia spre ziua de mîine.
Nu coborîţi!
Nu mai există staţia următoare!
Tot mai şovăielnic
rapidul nostru se furişează-n
galaxii neştiute
Tot mai singuri
printre cuvinte obosite-n geamantane,
uitasem de mine
cu paşii tăi,
de cîntecul pescăruşului
ce-mi făcuse cu ochiul
din compartimentul celălalt,
de trenul desculţ
ajuns la destinaţie înaintea noastră
c-o întîrziere de-un veac.
Stampă
La Galeria de artă e zarvă mare
culorile portretului tău au prins să zboare
şi s-au aşezat pe gîndul meu stîng…
Vis nătîng!… Îmi părea încă de la intrare
chipul tău de neşters picătură cu picătură
că-mi aşternea covor roşu,mă sorbea surîzînd…
Cît ne invidiau picturile vecine!
Încruntat timpul a dat un pas înapoi
Că-n nici un colţ al tabloului n-ai păstrat loc şi pentru mine!
Mi-am lăsat sufletul la plecare…ştii bine…
se clătinau străzile-n stînga şi-n dreapta întrebînd
portretul nostru cui mai aparţine…
Nu demult mi-a şoptit un înger-vizitator… după ora şapte
părăseşti pînza căutîndu-mă prin lume…
Tabloul nostru nu mai are nume…
S-au uscat culorile pe gîndul meu stîng
Si clipele rămase-n ramă plîng vinovate
Mîzgălind două vieţi decolorate…
Lumina umbrei
Lumina pîn la umbre decojind
Înnoptez în poem… Ce idée s-aprind ?
Doar visu-mi forţez la ziuă să-nceapă
Prefigurîndu-i zorile, de parcă
Vindec privirii clar nălucirile
Înmănunchind serile, lungile…
Despicat-au liliecii clipa-n jumătate
De-atunci duc penumbra ei în spate
S-o lepăd viaţa asta dinspre zi ?
Mă-ntunecă lumina ei de-a fi.