Ritual de îmbrăcare a zborului

Se umezesc ochii primăverilor la tăierea mieilor…

Stele sedentare ne tîlcuiesc grilajele trecutului :

sinuzitele secolelor de rumeguş, pactul cu noroiul,

hipercapnia scufundărilor în finit, povîrnişurile,

aripile retezate ale Dunării, salatele acvaponice,

degringoladele cortegiilor de soia, gaméle colerice,

gherghefurile votive, zuruitul galbenilor în haznale,

evoluţia presantă a păsărilor de pradă, flegmoanele,

şablonizarea intelectualilor aseptici, sclerozele,

guduratul în ritmul morilor de vînt, rapace,

tăcerea analgezică gratuită, fortificarea plămînilor

de şacali cu dulcele tub de multivitamine efervescente,

da, cu gust de portocale îngemănate-n portofolii,

consoanele cocîrjate-n luptă, neuronii fratricizi,

mascaraua privirilor exotropice, encefalogramele

inestetice, hibernările glandelor suprarenale,

eşarfele stas peste umerii încovoiaţi de minciună…

Vîntuiri vremelnice ne-au răsfirat

pletele rîului pînă la coastele unduirilor,

înspre cascadele oarbe ale bobului de nisip,

ne-au rătăcit drumul şerpiliniu de humă,

— cel zădărnicit de pereţi gemeni din zîmbre şi zîrne —,

apoi ventuzele norilor ni s-au aşternut streaşină

la biserica ochilor, ne-au nins amnarele şindrilelor,

ne-au topit lumînările brazilor-fraţi,

ne-au prăvălit aurul din icoanele maicilor.

Între — părelnice lumii — oglinzi de rîu,

întremată-n busuioc şi-n amar de siminoc,

survolînd poarta sărutului, subtila masă a tăcerii

şi platoşele izvorând din iarba-fiarelor,

iarăşi îmbrac cîntările naţionale îngerite

în grăunţe princiar întreţesute pe urzeală de-azur…

Să înnodăm rîurile, malurile, hrisoavele,

panglicile inaugurale, ideile sporofite,

adevărurile, lansetele, rugăciunile, închinările,

rănile, şlefuirile, genţianele, avînturile,

ozonul, brîurile, lerurile, cheile, lasourile,

priirile, lăturişurile, dobîndirile,

versurile – voiniceşti multipli de zimbri !

De noi sigur se vor îngriji – pereni – norii şi bujorii…

 

Primordială

— Nimic nu-i al tău, rosti, primordială, cupa de tristeţe !

Nimic, nimic din asimetriile limanurilor nu-i al meu,

nici timpul răsunător, nici spaţiul crestat,

nici misterele cu care îmi pigmentez pulsul,

nici albastrul care îmi priveşte identitatea

din vîrful copacului, nici răsăritul de cuiburi,

nici fragii ce s-au împăcat cu cercurile de foc,

nici arcurile de triumf, nici crengile sunetului,

sau gîtlejurile morilor, măştile buruienilor,

nici porţile de fier ale fabricii de poeme,

nici centrul istoric al fiinţei, al fosforului,

nici spada amintirilor sau parcurile inocenţei,

nici şerpaşii ce-şi aşteaptă sufletele rarefiat-verzurii

să-i ajungă din urmă, nici coordonatele carteziene,

nici zumzetul seminţelor, nici mărgelele ostenirilor…

Oare m-aleg doar cu neliniştea fumegîndă ?

Cu jumătatea cauterizată a adevărului,

cu plictisul digurilor, cu tălpile cuvintelor de travertin,

cu frunzele — victorii telurice pe frînghiile sîngelui — ,

cu ochii deschişi, pribegind printre dorinţe policrome,

cu înserarea roasă de peşti, cu singurătatea sirenei,

cu pînda nisipului, cu vrejuiri de bine, vrejuiri de rău,

cu harta supravieţuirii pe pianele improvizate

ale exilului — iradiante încurcături de corzi — ,

cu nota de plată pentru fluturi trucaţi şi ape apocrife,

pentru întremătoare infuzii de infinit ?

Te-am văzut umblînd umil sub privirea ţeapănă a zeilor.

Eu încă alerg cu albul curiozităţii spre vîlvătaia zorilor.

— Nici moartea nu-i a ta, au tunat marinarii vîntului !

Sfîrşiturile, ca şi începuturile, ne iau prin surprindere…

Dobînda-i pălăria de sărbătoare a rugăciunii !

 

Res vestra agitur

Ce ocupată trebuie să fiţi, domnişoară Grijă de-mprumut !

Mai sînt atîtea de făcut pentru gurmanzii bulgări de lut… !

Trebuie să rînduim veveriţele, viermuiala blocurilor-turn,

să compilăm claustrofobiile intrigantei cărnii de tun,

să cîntăm tergalului prohodul, să subvenţionăm poezia,

să testăm aglosia, să perfecţionăm ciclotimia, să-nteţim nostalgia,

trebuie să vopsim, monitorizat, zările care ne-ascund ţelurile,

trebuie să raşchetăm pragurile care ne-ncuie steagurile,

trebuie să descuiem cabinele, enigmele, lifturile, staţiile,

care ne exilează-n termostate conclavele de vise şi graţiile,

să sporim distanţa dintre semnificat şi semnificant,

să dăm modicelor intelecte o doză bună de spumant,

trebuie să desprăfuim ecourile naţionalelor cuvinte

ce percutează tomata de seră, memoria cartofului fierbinte,

trebuie să scoatem vorbele de ceară, sămînţa de pir

în afara legii cosmice, s-alungăm chilipirul din jir,

trebuie să smulgem, fără-ndurare, gămăliile literare de sezon,

pe metrul pătrat — le-a intrat victoria într-al sîngelui gazon —,

să revigorăm cultura privitului în ochi în valsul măştilor de lux,

să invităm exasperante Veneţii, docte în entropologii, spre reflux,

să reabilităm peronul plecărilor ponosite din fotomozaic,

să stingem felinarele fiestelor şi ale dansului din buric,

să asfaltăm corzile sufletului, doriforii, Strada Psihoterapiei,

să salvăm rîndunelele răzleţite pe sîrmele copilăriei,

trebuie să clasificăm bucuriile humei, ceresitului,

să etanşăm oraţiile de nuntă, extazurile flirtului

doldora de rîs şi ambarcaţiunile satinate, clipocinde

pe marea în tangaj, să călăfătuim norocita sorginte,

trebuie să cucerim timpul, cimbrul sălbatic, chimionul,

să vindecăm fusele orare, tahicardiile, corhănitul, dictonul,

să şlefuim inteligenţa materiei dacă tot a avut ghinionul

să se-arate facerii, să descîlcim viitorul anemonelor, homarilor…

 

Izbăviţi, ne vom intersecta octoihul cu cîntecul zorilor…