Marina CUŞA

Anastasia Dumitru,

Calea luminii. (inter)culturalitate şi management educaţional

În recentul volum apărut la editura ieşeană Sympoesium, Anastasia Dumitru, membru al filialei dobrogene a U.S.R., semnatară a peste douăzeci de cărţi, propune o viziune interesantă asupra a trei teme de actualitate, semnalate încă din titlul lucrării: spiritualitatea, interculturalitatea şi managementul educaţional.

Sunt, în acelaşi timp, teme dragi autoarei, care a dedicate fiecăreia în parte şi alte studii, fiind în acelaşi timp direcţiile de activitate ale celei care, important agent de cultură în spaţiul constănţean,  îşi împarte energia între critica literară, conducerea unei reviste (InterArtes), poezia de factură niponă şi activitatea de profesor de literatura română, desfăşurată cu pasiune. Cartea oferă, aşadar, perspective fundamentate pe o experienţă bogată şi diversă, dar şi pe un studiu teoretic de evidentă amploare şi profunzime.

În esenţă, în Calea luminii. (Inter)culturalitate şi management educaţional, Anastasia Dumitru popularizează, în momentul aniversar a douăzeci şi cinci de ani de la înfiinţare, demersul cultural al Societăţii de Haiku din Constanţa, una dintre cele mai prestigioase din ţară, ce a adus o contribuţie notabilă la dialogul cultural româno-japonez şi la aclimatizarea pe solul românesc a micii bijuterii lirice numite haiku, aflate acum, din cauze ce-i preocupă pe cercetători, în plin proces de mondializare.

Avem, astfel, prin volumul în discuţie, o monografie a grupării culturale amintite, ce se bucură de stima şi colaborarea haijinilor români, dar şi a celor mai reprezentative nume de pe toate continentele, care au publicat constant în revista societăţii, Albatros, şi chiar au participat la numeroasele simpozioane şi congrese internaţionale organizate de-a lungul anilor.

Anastasia Dumitru este acum un istoric literar minuţios, care nu uită nimic din viaţa SHC, de la auspiciile înfiinţării, colaboratori, evenimente marcante, etapele revistei Albatros, până la studiile teoretice în domeniu şi recenzii ale unor cărţi însemnate despre sau de lirică niponă. Dincolo de acribia şi rigoarea istoricului, se simte în această parte a cărţii mândria apartenenţei la un grup de voluntari culturali care prin pasiune şi tenacitate au reuşit să construiască ceva, împlinindu-şi în acelaşi timp o pasiune pentru Japonia, care a subjugat şi continuă să subjuge spirite dintre cele mai subtile şi a cărei poezie tradiţională, haikuul, dezvăluie, după cum spunea E. Steinilber-Oberlin, ,,graţia şi delicateţea rafinată, imaginea uneia dintre cele mai distinse civilizaţii din lume”.

Anastasia Dumitru doreşte să evidenţieze valoarea actului cultural al societăţii pontice în contextul în care interculturalitatea devine condiţia sine-qua-non a bunei convieţuiri în societatea ,,cosmodernă” sau ,,transmodernă” (termenii îi aparţin lui Basarab Nicolescu) şi implicit o politică europeană culturală. Având lecturi extinse în domeniu, fructificate şi într-o altă lucrare, cercetătoarea aminteşte concepţia eliadescă după care Occidentul se va provincializa în afara dialogului cultural cu lumea orientală şi cea arhaică, dar şi opinia lui Basarab Nicolescu, potrivit căruia e nevoie de transdisciplinaritate şi transculturalitate, de o nouă sinteză între tehno-ştiinţă, religie şi culturi. Valorificând aceste premise, Anastasia Dumitru stabileşte ingenios relaţii între cultura română şi cea niponă, privitoare la motivul păsării sau al florii, comuniunea om-natură, la ataşamentul pentru civilizaţia lemnului ori la ,,budismul zen” al ciobanului din Mioriţa. Toate asocierile criticului sunt argumentate şi incitante, dezvăluind dialogul subteran dintre culturi şi fertilitatea lui sub unghiul exegezei.

Această parte a cărţii semnate de Anastasia Dumitru este continuată printr-un fel de ,,ghid de bune practici” în care semnatara prezintă activitatea Societăţii de Haiku Constanţa, dar şi propria activitate în promovarea prin şcoală a poeziei şi culturii japoneze. Dintre multiplele proiecte desfăşurate, amintim doar unul pe deplin elocvent: ,,Interculturalitate româno-japoneză (nov.2008- august 2010), în care au fost cuprinşi ,,peste 5000 de elevi, 484 de cadre didactice, 280 de părinţi […], în peste 160 de activităţi”. Modelul în demersul intercultural l-a reprezentat pentru autoare şi haijinii constănţeni îndeosebi criticul şi creatorul ieşean Marius Chelaru, omagiat pentru efortul susţinut de a face cunoscută spiritualitatea asiatică şi pe cea extrem-orientală prin colecţia Orient, Biblioteca Haiku şi revistele Carmina Balcanica şi Kado/Calea poeziei, dar şi printr-o activitate de creaţie şi de exegeză erudită. Anastasia Dumitru, la rândul ei, deţine know-how-ul în materie de management intercultural şi-l oferă cu generozitate şi altora, într-o secvenţă a cărţii predominant didactică, dar prin aceasta nu mai puţin valoroasă, ci dimpotrivă, în condiţiile în care şcolile europene vor cuprinde tot mai mult elevi de etnii şi culturi diferite.

Am lăsat deoparte primele capitole din Calea Luminii. (Inter)culturalitate şi management educaţional, şi aceasta pentru că ni s-au părut pe cele mai captivante pentru categorii largi de cititori. Ele conţin fundalul filosofic al temei interculturalităţii româno-nipone şi aici o regăsim cel mai bine pe scriitoarea Anastasia Dumitru.

În optica acesteia, interculturalitatea este mai mult decât o politică a momentului, o adevărată experienţă iniţiatică, o hermeneutică pe cont propriu a sensurilor majore ale existenţei noastre, care ne poate salva de istorie şi autentifica drept fiinţe spirituale. De aceea, afirmă repetat autoarea, este nevoie să cunoaştem culturile noneuropene, cât şi să ne reîntoarcem la sursele celei europene, ceea ce Anastasia Dumitru, cu vocaţie de implicat dascăl ne ajută să facem, (re)iniţiindu-ne în filosofia budismului Zen, a lui Zhuang Zi, Lao Tzu, Mevlana, Orfeu, a religiei Tao, dar şi în doctrina lui Platon, Nicolaus Cusanus, Meister Eckhart. Spuneam, aceasta este partea lucrării care ne-a delectat cel mai mult prin orchestrarea ideilor filosofice, prin talentul autoarei de a rezuma într-un stil accesibil şi plastic profunzimile ideatice. Anastasia Dumitru concluzionează asupra convergenţei tuturor culturilor în a ne orienta pe Calea Luminii, a spiritului, singura ce ne poate salva de ,,homo demens actual”, de ,,căutătorul de pokemoni”. Textul seduce în aceste capitole prin fervoarea apărării valorilor spirituale – cunoscută de noi şi din cartea autoarei Bujor Nedelcovici-conştiinţa de scriitor -, dar şi prin accentele de pamflet la adresa politicienilor de pretutindeni ce adâncesc lumea pe calea forţei, a risipei şi consumismului, a goanei după a avea, şi nu a fi, a mitului masculinităţii.

Lucrarea Calea Luminii.(Inter)culturalitate şi management educaţional are o adresabilitate largă, fiind utilă cercetătorilor liricii nipone din România dar şi în sine, celor care studiază conceptual de interculturalitate, educatorilor şi animatorilor culturali, dar, mai ales, tinerilor care prin natura vârstei lor aspiră spre cunoaşterea esenţei, spre găsirea drumului luminii.