SONETUL IUBIRII (1)
Te-am zărit în a clipei catedrală,
La lumina unui fulger globular,
În cinstea ta, corul intona tropar,
Era un mare spectacol de gală.
Secunda s-a făcut cât un an solar,
Soare intrat-a-n eclipsă totală,
În cer, tensiune fenomenală
Şi-am dedus că Domnul mi-a trimis un dar.
Păreai sau erai chiar total absentă,
Ai tresărit când ţi-am trimis misivă
În plic roziu şi parfumat cu mentă,
Păstrat la loc de cinste în arhivă.
Acum citeşti propoziţia regentă,
Iar eu, subordonata conclusivă.
SONETUL UNEI NEREIDE
Tu eşti cea dintâi dintre nereide,
De dragul tău doar soarele răsare,
Să-ţi vadă chipul cum iese din mare
Şi pe mândra Afrodită desfide.
Suflet de hermină, trup de dogoare
Razelor de aur zarea deschide
Să ajungă-n boabe de aguride,
Mult jinduita, zeiască licoare.
Pe tine doar, te-aş bea dintr-o sorbire
(Şi totuşi să rămâi mereu întreagă)
Să îmi astâmperi setea de iubire
Cu miraculoasele-ţi elixire,
Că Dumnezeu, dintr-o lume beteagă,
Pe noi doi a reuşit să ne-aleagă.
SONETUL COPILĂRIEI (II)
Discret, când amintirea mă-mpresoară,
Aud dinspre sublimitatea largă
Cum clipele stau gata să se spargă
În veacuri lungi şi-un rest de primăvară.
Prin rouă, văd un copil cum aleargă
Aşa, fără nicio ţintă,-ntr-o doară,
Se-nchipuie, în sinea lui,că zboară
Vrăjit dulce de o banală vargă.
Cine-o fi copilul acesta oare
Care tot zburdă prin grădina noastră?
Cu ochii în soare, nimic nu-l doare,
Pe pământ nici că mai vrea să coboare.
Iată-l ajuns sus pe bolta albastră
Călare pe o pasăre măiastră.
SONETUL ÎNCEPUTULUI DE TOAMNĂ
Toamna-şi dezbracă veşmintele de jar,
Pădurile-s în flăcări până-n zare,
Din nouri mult aur topit răsare
Să-l ofere-ndrăgostiţilor în dar.
Vremea îşi croieşte alte tipare,
Se vinde soarele drept mărgăritar
Şi îl degustăm din ce în ce mai rar
Ca dulceaţă de cireşe amare.
Pe unde calci, frunzele de aramă
Doar covoare moldoveneşti îţi aştern,
Amurg fire de borangic destramă
Şi fetele-şi fac din ele maramă.
Din văzduh, fulgii de funigei se cern,
Admirăm acelaşi spectacol etern.