ELEGIA TĂCERII

Cînd cireşii dau în floare

Ninsă-i primăvara,

Cîte buze-o să-mpresoare

dorurile sara.

 

Prin păduri ţeseam odoare

dragă pentru tine.

Lunecau în sărbătoare

fragede fîntîne.

 

Plopii-nzăpeziţi pluteau

peste patru strune.

Dorurile aşteptau

clipele s-adune.

Vîntul proaspăt peste case

lunecă la vele.

Braţele în sărbătoare

mi-au ieşit în cele.

Licăreau pe ape stele

printre ierburi line.

Adunîndu-ţi ochii plînşi

palmele luminii.

 

Primăvara de-o veni

muguri te răchită.

Ne-am uita de amîndoi

tu şi eu, iubită.

 

 

CÎNTEC

Sub cireş ne sărutam…

Tu, Ileană-mi este frig

Umbra mea ce de usucă;

Nu puteam să te mai strig.

 

Umbra mea se face iască

Pe tulpini de trup fierbinte…

Cine să te mai cunoască?!

Numai sîngele te simte.

 

El te simte şi răzbate

Raze printre nori de duh

Tîmplele însă de fulger

Îmi sunt parcă retezate;

Toată lumea care suntem

Nu încape în văzduh.

 

Te-am luat pe crengi de suflet

Ca pe-o creangă de răchită.

Nu,în mine nu e miere,

Ba, mai e încă o floare,

Din neant și-i otrăvită;

Vino, de mai ai putere

Pe pămînt să-mi fii iubită!

 

 

CÎNTEC DE PRIMĂVARĂ

Coboară primăvara-n noi

Cu despletite doruri printre pleoape,

Privighetorile în cîntece vuiesc

Pădurea-i cu foşnetul prin ape.

 

Mai galopează muguri prin livezi

Gonind în aşteptare anotimpul,

Ninsorile pe rănile amiezii

Atîrnă lin cu pletele în flăcări.

 

Ascult cum sîngele aprins aleargă

Şiroaie de lumini pe tîmple ne fac semne,

Cum lumina-mi se scaldă ascultînd

Pămîntul preschimbîndu-se-n poeme.

 

Coboară primăvara-n noi

Cu despletite doruri printre pleoape,

Privighetorile în cîntece vuiesc

Pădurea-i cu foşnetul prin ape.