Mânăstire

La aceeași masă pe care zace timpul

îndoliat de nuntă, înmormântat de eroi

ne-am așezat alături,

o întâmplare-anume, firească regăsire, noi doi,

o inimă, o carte de poezii și un gând împărtășit.

Dintr-un cui oarecare

moldovenesc în piatră

pe care de milenii nici un zidar nu-l frânge

ne contempla alene un dornic domnitor,

Ștefan. Ștefan cel Mare,

mai falnic decât stânca și marea la un loc.

M-ai surprins că îi zâmbesc, te-ai întors, l-ai privit o clipă

și ai zis doar două vorbe: regele soare

i-a răstignit pe toţi, om întreg la fire și neleneșu.

Și între noi la masa de lemn curat de prun

așternute un pic vremelnic

un infinit de file cu ruginite versuri

mă mângâiau pe mine și te speriau pe tine,

decât să le cuprindem cu înţelese sensuri

hai să ciocnim mai bine paharul de Cotnari,

să îi cinstim culoarea de struguri seculari

și prafu-i de lumină să îl lăsăm să curgă

prin venele pustiite de cronotopice deziluzii.

El singur o să ne ajute

să scriem mai departe

și să punem poate împreună temelia

unei lirice mânăstiri.

 

Spart în figuri

Dacă port în mine al treilea război mondial

Este pentru că l-am purtat și pe primul

cu dezinvoltură

și pe al doilea, cu durere

când figurinele de porţelan au suportat

greutatea matrioscelor disimulate apăsător

până când s-au spart

în milioane de figuri

fără stil.

De ce nu l-aș purta și pe al treilea

latent și mocnit, gata să răbufnească

la orice tresărire a rodiilor

sânii mei transformaţi în grenade

fesele în turle de catedrale sfărâmate,

o ruină semeaţă de frapante mozaicuri baroce,

pântecele – vaticanul iubirii, ca și războiul –

o cupolă a vieţii și a morţii

și a dorinţelor neîmplinite

și umerii perfect înmărmuriţi

de Venere mutilată,

tălpile kanji-uri răvășite până la ocean

tumultuos și atomic.

Deci dacă port în mine al treilea război mondial

e pentru că nimic din ce-i fiinţă nu are pace,

expiraţia și inspiraţia sunt gata să bombardeze

poezia și versurile tale

cu toate forţele aeriene

și rafalele deșănţate de tunuri demodate,

ce mult îmi place mirosul de tun!

Artileria nu-mi lipsește

și dacă port în mine al treilea război mondial

o să îl port și pe al patrulea

și pe al șaptelea

și pe ale tale

pentru că suntem

ceea ce purtăm.

 

Dreptul la replică

Îmi plac romanele în care

deznodământul nu-la afli niciodată,

în care pui paie pe foc și arzi naraţiunea fluidă

luîndu-ţi libertatea de a fi tu

fără ca nimeni să te observe

dezbrăcat de cotidianitate.

Poeziile, în schimb, trebuie să conţină

coroana de spini a naratorului.

Descătușate de eufemisme

ele vor cânta trupul mântuitorului

unde învierea e ultima și prozaica alternativă

la moarte și la vers.

Îmi plac poeziile cu deznodământ

care nu te lasă să speri

că și tu poţi scrie cândva un final,

provocînd fantasme,

poeziile care nu-ţi dau pace

pentru că nu pot fi cenzurate de nici un receptor

și care nu sunt decât

cântece împovărate,

o iniţiere liturgică.