Elevă a Liceului „Iulia Hasdeu”, Lugoj

Algoritm

Am ascuns sufletul

în buzunarul mersului

în fugă, unui petic de

cer mi-am donat inima,

cu haina de nesentimente

m-am acoperit…

 

– Mai eşti?

– Sînt! sînt…

Mă oblig să fiu.

Matematică aplicată

Mă sperie aproximările

în matematică:

un om nu este

aproximativ o piatră,

dinţii sparţi ai respiraţiei

nu sînt aproape verde,

eu nu sînt aproape tu.

 

Nu sîntem aproape

voi!… noi sîntem voi

– aşa mi-au zis bătrînii…

 

Iarna va face lumina.

 

Nefiinţa fiinţei

Cînd nu eram nu

mi-am dorit să fiu

– e simplu, nu ai dorinţe

cînd nu eşti –;

nu eu am deprins

mersul – l-aţi pus în mine

fără să mă-ntrebaţi,

nu mi-am dorit să văd,

dar văd, voi orbilor,

nu judecaţi!

 

– De unde vine steaua,

de unde oare? Spune!

– A vomitat-o steaua cea

bătrînă-n casa noastră.

 

Ciudata stare a vremii

Fluturilor li s-a furat zborul,

florilor li s-a furat parfumul albinelor,

timpu-i furat din secunda trecută

– secunda bate goală, răzleaţă,

în timpul ce nu-i încă –;

s-a furat rana rănitului…

da, s-a furat rana rănitului!

şi plouă cu ea pe nimicul din văzduh…

şi plouă cu nimic

pe nimicul din rană.

O, fericiţi sînt orbii

că pot vedea nimicul..