- portul sulina. olga
altă zi.
aştept pescarii.
tiberiu zice că va fi vreme bună
îl privesc bănuitor o fi ştiind el ceva
mirosul de peşte împrăştie norii
pescarii vin
de la crişan
sau maliuc
lotcile scorojite îşi leagănă şoldurile
femei de o sută de ani.
bărbaţii arşi de soare cu mânecile suflecate
la jean bart se bea vodcă
pe datorie
în satul vechi oamenii împrumută zahăr
olga s-a mutat pe strada a III- a
într-o casă văruită cu albastru.
şi
iar miroase a peşte bărbaţii se duc la neveste
din farul vechi mă fixează
ochii băiatului
blond.
- hotel camberi
în camera cu numărul 13 doamna chiriachiţa
născută katanulis
privea pe fereastra hotelului camberi
în faţă dunărea umflată şi grasă
ca burta unui peşte
marinari ţanţoşi cu chipiurile trase pe frunte
soarele încă arde
barcagiul strigă furios că i-a fugit nevasta
cu altul la tulcea
un căpitan de vas
n-o să mai mănânce hamsii
femeia îşi aşează cochetă părul
acelaşi ruj corai
de 40 de ani
încă mai are pielea arămie
celelalte camere sunt goale nu mai
locuieşte nimeni aici.
nici el.
i se spune hotelul cu stafii
balconul stă să cadă candelabrul vechi
ştie
povestea grecoaicei.
un copil înaltă un zmeu în culorile curcubeului.
„clic” se aude
declanşatorul unui
aparat foto.
3.crucile
la cimitirul din sulina
lumea se înghesuie lume…
lumeeeeee…
nu e sărbătoare
se dă de pomană
ce se dă aicea
cine a murit
cine mai ştie
mortul de la groapă
nu se mai întoarce
pachetul cu pui şi pilaf, ei da, şi sarmale în foi
de viţă
începe uşor să plouă
„de varză nu aveţi?!”
crucile stau înşirate anapoda
fără o ordine
păi ce,
când mori stai la rând?
şi doi covrigi
cu lumânarea aprinsă
am primit şi eu
la grămadă
„eu nu sunt cu mortu ăsta”,
apuc să zic,
nu contează
„viii cu viii morţii cu morţii”
se aude vocea piţigăiată din spatele meu
ni se strigă să înaintăm…
- nălucile
pe holul lung şi întunecat fotografiile
par năluci.
mă îndrept spre cimitirul evreiesc
sunt oameni acolo
nu le văd chipurile
– Gerson Marcu împuşcat de răufăcători
la 7 martie 1901 –
citesc pe crucea de la intrare.
nora îmi zice să fiu degajată.
- emilie
nu se ştie cum a ajuns acolo.
„să scrii despre vieţile oamenilor” deschide ochii
îmi spunea deunăzi doamna din colţ care vinde flori
emilie louise s-a născut la galaţi în 1866
a copilărit la malul dunării
s-a îndrăgostit ca orice tânără.
mariana, mătuşa mea de la brăila,
mă întreabă dacă am văzut vreodată egrete
nu pot
să îi răspund acum.
e prea grea lopata pentru mâinile mele mici.
groapa cea mare se cască la mine
nu mă înghite
bucăţi ţari de pământ
se rostogolesc
până la celelalte cruci
emilie era o fată frumoasă
cam timidă
degetele ei subţiri cântau
la pian
o partitură veche
muzica o ajuta să vadă.
ştia pe de rost notele muzicale ştia
unde ţine doamna din colţ
platoul cu baclavale.
ştia emilie să iubească.
e tot ce avea.
şi boala.
rochia din tafta verde zăcea pe marginea patului
“nu o mai duce mult”
zice medicul.
emilie louise a murit la sulina. în 1881
- satul de pescari
în faţa fiecărei case câte o barcă întoarsă
copii blonzi cu pielea arsă de soare aleargă anapoda
cu o
roată uriaşă
câţiva pui de pisică ţipă ascuţit
au ochii lipiţi
clopotul bisericii alungă duhurile rele
copacul bătrân de la marginea falezei e
plin de ciori
agap iacoblev măsoară drumul
cu paşi mici
a mai fost aici
poartă aceleaşi haine
vine de la Jurilocva sau
din Babadag
rubaşca din mătase lucitoare este încheiată
până la gât
poartă stani, ciorapi de lână şi cizme
nu îi citeşti nimic pe chip
cerul se întunecă brusc
oamenii aleargă care încotro
femeile strâng rufele de la uscat
cu kicika pe cap
ana iacoblev face semnul crucii
apoi
frământă gogoşile.
Note:
rubaşca – cămașă bărbătească încheiată pe umăr, care se poartă încinsă peste pantaloni, specifică portului popular rus
stani (sau briuchi) – pantaloni bărbăteşti ce erau purtaţi în cizme
kicika – bonetă de pânză
- 7. sava
se întoarce cireada de vaci.
pe acelaşi drum ce duce spre mare
mai ţii minte când te-ai urcat pe pietrele alea mari şi
nu ştiai de unde a venit ameţeala
râdeam cu gura până la urechi
credeam că te bătea vântul
de unde era să ştiu că de atunci
te gândeai
să îmi arăţi locul acela
valurile mari ne înghiţeau cu totul
marea era una cu dunărea.
sava vetrogon a murit aici.
de bobotează
s-a dus
s-a dus
sa prindă
crucea…
- 8. cerşetorul
îşi bălăngăne
picioarele.
dedesubt dunărea
furioasă.
mai soarbe
din sticla
murdară
o gură de spirt.
fără pâine
„beau de la cinşpe ani”
bombăne simion
„am lucrat
pe macara
când eram tânăr.
mai târziu
sâmbăta
mă urcam
în barcă şi
mă întorceam
peste doi ani.
câţi copii am ?”
numără pe degete
„petru, anuşca, olga
să bem
pentru ei, hâc”
îşi face o ţigară
din mătase
de cucuruz
degetele îngălbenite
cu unghii murdare
ridică arătătorul
„eşti frumoasă, duduie”
nota:
cucuruz – porumb
- adalia
se cunună
roaba lui dumnezeu margaret ann pingle
cu robul lui dumnezeu william webster…
suntem în 1868.
pe faleza din sulina aceleaşi chipuri
pescari cu năvoadele pline
lumea se plimbă ca la promenadă
cască gura.
„du-mă acasă, acolo unde e casa ta”
spune margaret deghizată în matelot
„you are pretty” spune william
fata zâmbeşte
nu, n-o să-i prindă…
pe nava adalia echipajul e obosit
nimeni nu mai curăţă puntea
lupii de mare se mişcă agale
toţi marii îndrăgostiţi ai ecranului
provin din familii rivale.
nava se scufundă încet …
„du-mă acasă, acolo unde e casa ta”
spune Margaret deghizată în matelot.
- bătrânul
nu ştiu cum arată o zi de vineri. mi-am dorit mereu
un balansoar. să aţipesc învelită cu pătura de lână
împletită…
ieri s-a dat ora înapoi adică
ora 4 a devenit ora 3.
beau cafeaua pe balconul scorojit de ploi. pe peretele
de cărămidă
un afiş cu mariana marin şi virgil.
îl văd pe bătrânul din faţa magazinului
cu pantofi sport
nu mai poate să treacă strada. domnul rotaru
nu mai are răbdare picioarele îl dor
mă strigă disperat la telefon
maşinile claxonează,
auzi,
mi-am iubit nevasta dimineaţă
în debara am găsit
umbrela albastră.
- film
aştept cursa spre oraşul G. e 5 dimineaţa
peronul e gol
nu s-a luminat încă. paznicul moţăie
se apropie zgribulit acelaşi câine cu care
vorbesc de 7 ani încoace
a îmbătrânit şi el
nu-mi plac zilele gri
iulia spune că ar vrea să-mi semene
de ce
întârzie cursa.
măturătorul e un bărbat scund,
foarte gras, fără vârstă
execută un ritual
în stânga mătura
din crengi lungi şi uscate
în dreapta
un carton murdar
pe care scrie „love”
sorb din cafeaua amară s-a răcit
bărbatul adună frunzele de pe jos
de parcă toată lumea
ar depinde de asta.
(Poeme citite la lecturile din cadrul Festivalului „Poezia la Iaşi”, 2016.)