Copiii noştri

Departe,

copiii noştri

nu au timp

să ducă dorul

de casă.

 

Călătoria lor

e cărarea

ce duce departe…

 

Undeva,

un drum

poate fi

împlinirea

micului vis…

 

De unde

drumul spre casă

să le fie la îndemână.

 

În miezul nopţii

În miezul nopţii

a dispărut

o lume.

 

O poveste ce nu-i poveste…

 

Eu tocmai visam

cum petale

de flori

de cireş

cădeau peste trupul meu,

în mers…

 

Cădeau peste lume,

cădeau peste cine mergea

înaintea lumii…

Eu nu mai mergeam,

ştiu,

mi s-a zis să mai rămân

o vreme.

 

O poveste ce nu-i poveste…

Oameni

Oameni

de zăpadă

stau la soare

depănând amintiri

 

despre drumurile

pe care cu toţii

au umblat,

despre mări şi oceane,

despre iubire,

desigur.

 

Anotimpurile,

toate,

ale oamenilor

de zăpadă

sunt,

ale oamenilor zăpezilor

de aici,

de oriunde.

Când rămânem singuri

Uneori,

rămânem singuri

cu serile noastre

târzii.

 

Cu visele

pe care nu ni le mai reamintim

dimineaţa.

 

Uneori,

rămânem

singuri

cu satul natal

prin care nu am mai trecut

de mult.

 

Dar mai ales

rămânem

singuri

cu chipul celor

pe care

numai în vise

îi mai avem.

 

Vulturul

Vulturul –

să se înalţe deasupra

lumii,

să se lupte

cu furtunile

 

şi cu extratereştrii

ce îndrăznesc

să îi stea în cale.

 

Vulturul

să presare

bineţe

peste lumi.

 

Să iubească şi el,

să se ducă

de aici acolo,

 

de acolo,

mai departe.