POEME:Rodica POPEL

 

DE SĂRBĂTORI

Vin sărbătorile

și-un om va ajunge la ușă,

Înalt, cu trup de cenușă.

S-aude clopoţelul sunând

nu e ninsoare

sau vânt.

El este…

așa… ca o boare

mă strânge în braţe

și-n ceaţă dispare.

 

UN PORUMBEL

N-ai știut, n-am știut

Că de fapt și de drept

Mi-a crescut fără de vreme

un porumbel în piept

 

Vrea să zboare

și durerea mă ţine

nu mai vrea să rămână

la mine

În cușca aceasta de sârmă

Fără de moarte, fără de urmă.

 

UN MUGURE

Oricât voi arde

Și câtă cenușă

e-n sufletul meu

pe geam și la ușă

Undeva se naște

un mugure

ca o inimă

într-un nou trup

Și nu mă pot ascunde

nici de prieteni

nici de dușmani

nici de pământ

nici de apă

nici de marea iubire

ascunsă-ntr-un crater.

 

AI GRIJĂ!

Ai grijă de tine

îmi tot spun frunzele

ai grijă…

Nu forţa trecerea

peste apă

Nu te așeza

așa de devreme

în case de la hotar

Ai grijă

că mai poţi spune ceva

Să mai lași un semn

la o poartă

Uite, la colţ

te așteaptă cineva

Să te strângă în braţe

Să-ţi sugrume inima

ca pe o iubită.

Ai grijă să nu te stingi

În prag de-nserare.

 

DE MÂNĂ

Câte haine am dezbrăcat

de uitări, de păcat…

niciodată nu m-ai atins

nu m-ai întrebat

dacă mi-e frig, dacă mi-e cald

Pe când eu

te-aș lua strâns

de mână

să vorbim despre nori

măcar o săptămână

nu te-aș certa

nu te-aș respinge

chiar dacă și-n ceruri

va ninge.

 


NU MAI POATE

El nu mai poate veni

dacă nu-l strig

dacă nu-i întind sufletul

Nu mai am cuvinte

acestea s-au topit

demult

în lava fierbinte

Nu mă poate atinge

decât ca un fulg

pe umărul meu

care plânge.