Cristian BĂLEANU

Irosit şi lunecând…

Melancolia razelor de soare

pătrunde

prin coroanele regale

ale luminişului –

vals a doi stropi de sînge

născuţi din inima străpunsă

diametral…

 

Dans al cărui timp durează,

răsărit la tangoul primăverii,

ofilit în reveria toamnei…

Frunzele – „la patru ace“ –

se grăbesc pentru a apuca ultimul cîntec,

irosit şi lunecînd

în părul ruginit de-anotimp

conducător de şoapte

legate cu nod gordian…

 

Îngheţul pătruns în sufletul anului

cristalizează inima încinsă,

cei doi stropi rămînînd

în broderie…

 

Contrast

De parîma păcatului,

ne împiedicăm cu toţii

voit, sau

fără de cunoaştere…

 

De cele sfinte însă,

nu ne putem împiedica,

puţini urmînd drumul

făr’ de păcat…