Vladimir QUEIROZ (Brazilia)

 

MUXARABIS[1]

 

Văd frumuseţea cum se dispersează

în spatele obloanelor,

ascunsă,

pentru a o păstra intactă.

Numai razele soarelui şi drumul lunar

îi pot săruta faţa,

îi pot atinge spatele rotund.

Doar întunericul spre a-i înconjura gura,

spre a-i scoate vălul gingăşiei.

Doar ei doi spre a împărtăşi amorul,

spre a-şi mărturisi secretele.

Spre a-şi dezvălui visele,

răsuflările pasionale

şi dorinţele păstrate cu jurământ.

 

 

ULICIOARE

 

Printre străzi obscure,

în penumbra ulicioarelor murdare,

se aud paşi lenţi,

cadenţaţi, trişti, siniştri.

 

Paşi ce caută să întâlnească o voce;

să dea jos gluga, să dezbrace călăul.

 

Să vadă ivindu-se la confluenţa ovală

şi obscură a nodului: agava,

pentru a defibrila retorica.

Să fie istmul ce conectează două lumi:

de o parte sfântul, de celaltă înfricoşătorul.

 

Să vadă trezirea aurorei

în fâlfâitul aripilor prevestitoare.

 

Să evite ultima strânsoare de plânset a glotei.

 

 

CERESC

 

Stelele au adormit

în noaptea asta privindu-mă;

iar dacă mă privesc, nu le provoc.

Dorm

şi fac planuri visând

la strălucirea cerescului;

care, dispărut pentru o clipă,

continuă să strălucească

în savoarea traversării.

Îl păstrez cu mine,

şi după ce s-a dus.

 

 

CLIPĂ

 

Lumea se sfârşeşte în fiecare clipă

în care ecoul vocii tale nu se mai aude

şi, pierzându-se, pietrifică imensa durere

cauzată de absenţa ta.

Lumea se sfârşeşte în fiecare clipă

în care aerul se dizolvă în arome,

ceţuri mitice,

relicve ale pielii tale revelate,

pe care numai mâinile o cunosc,

pe care numai porii o conspiră.

Lumea se sfârşeşte în fiecare clipă

în care pulberea esenţei tale trece pe aici,

pătrunde

şi se desface în lumină

distantă.

 

 

 

METEORA

 

Umbra ta calmă, longevivă

se furişează medievală fără întârziere,

suspendată în aer ca un atom pierdut:

lent tărăgănată în pasul monastic

al călugărului.

Barba roşcată, ochii mici,

durerea rozându-i fibrele colagene,

târându-se încet în măruntaie,

desfăcută de păienjeni în pânze

pe cerul placid al Meteorei.

Umbra ta calmă observă totul,

pândeşte printre ramurile viei

vinul celui mai bun butuc, stropit în floare

pentru a se odihni în cupă în mâinile tale

de prinţesă.

Să toastăm ca un tribut pentru frumuseţea ta.

Bijuterie rară ce mă vrăjeşti în orice clipă,

pe care o păstrez în comuniunea dorinţelor.

 

 

MIRAJ

Imaginea ce o păstrezi în buzunar

se transformă în faţa compasiunii

într-o schiţă subtilă a gloriei tale.

 

Asfaltul cald păstrează umezeala

în momentul perfect al iluziei ce păşeşte

cu paşi ce reflectă culorile curcubeului.

 

Vezi ridicându-se sub magica inconstanţă

robustul miraj al severei

schimbări a înfăţişării.

 

Cameleon imaginar

oscilant:

umbră ezitantă.

 

 

 

STICLĂ

 

O sticlă pentru a separa obstinat

cerul de mare.

Ape pentru a îneca pământuri sălbatice,

corpuri pentru a privi cereştile.

 

Stele şi valuri fuginde

pentru a străbate reflexele calme de lumină,

 

pentru a odihni la pieptul cald furia.

 

 

ZAINFE

 

Mâna ta infinită pătrunde

misterul ocult.

Un chip de nimfă

ce se scufundă în apele aurorei.

Gropi profunde, ce clocotesc în adâncuri,

luminează

aurora radiantă cu cosiţe şi sâni.

 

Pâclă ce se destramă!

 

Zainfe protectoare ce acoperă nuditatea

divină,

sacru şi profan,

urmează drumurile, se balansează pe colina de frunzişuri:

înfloreşte, se deschide, parfumează.

 

Traduceri de Ana Vrăjitoru

[1] Muxarabis înseamnă obloanele de la ferestrele caselor arabe, formate din lame de lemn orizontale, pentru a permite vederea din interiorul casei spre afară, dar nu şi din afară înăuntru, pentru a nu fi văzute femeile la fereastră.