Francesco Tomada s-a născut la Udine în 1966 şi trăieşte la Gorizia, unde predă biologie şi chimie în licee. Este autorul volumelor de versuri L’infanzia vista da qui, Treviso, 2005, şi A ogni cosa il suo nome, Bologna, 2008. A îngrijit o antologie a producţiilor literare de la 1861 pînă în zilele noastre din Provincia Gorizia, publicată de Edizioni Biblioteca dell’Immagine.
Poeziile traduse în limba română fac parte din cel mai recent volum al autorului, Portarsi avanti con gli addii, Raffaelli Editore, 2014. Versiunea în limba bulgară a cărţii a apărut în 2016, la o editură din Sofia.
Continui să trăieşti cu despărţirile
Iar dacă mîine n-aş mai fi
din cauză de accident sau altceva ce-acum nu ne imaginăm
sau pentru că mînia mi s-a coagulat în inimă
după o vreme, atîta cîtă ai nevoie, continuă să trăieşti
găseşte un alt tată, dacă-i posibil mai bun pentru copiii noştri
te rog nu face pentru mine acele teatrale slujbe
la care toţi să vină fără vreun pic de chef
şi nu-mi ţine amintirile într-un sertar
căci întuneric voi avea destul
nu spune nimănui că te gîndeşti la mine
păstrează-mă ca pe a doua ta adolescenţă
ceva ce duci mereu cu tine
chiar dacă nu mai eşti la fel
Gîndesc pentru tine
Era cum spuneau
vor rămîne pentru totdeauna copiii tăi
aşa şi acum cînd eşti mai înalt ca mine
cu barba mai lungă ca a mea
eşti tot ce eu
nu voi mai fi vreodată
înainte să treci strada dac-aş putea
te-aş lua de mînă
şi ţi-aş spune să fii atent
priveşte unde pui piciorul
întreabă-te de unde ai plecat
şi încotro te-ndrepţi
şi mai ales cu cine
*
Agenda
Am copiat într-un caiet nou numerele de telefon
nu toate
ale celor pe care îi ştiam dar nu-i aud demult
le-am aruncat
e ca şi cum ai uita la comandă
cum să goleşti o debara
se păstrează lucrurile bune
se aruncă cele expirate
dar ei sînt vii, sînt fiinţe vii
şi să te-ntrebi dacă dureri mărunte ce uneori
cresc înăuntrul nostru fără motiv sau preaviz
sînt pe motiv că cineva
face la fel ca noi
*
Continui să trăieşti cu despărţirile
Tăcerea e materia din care sînt făcute trunchiurile
de copaci
pietrele
şi mama mea adesea
e măcăleandrul ucis de o pisică
ce putrezeşte în pămîntul din grădină
tăcerea întăreşte mortarul din pereţi
se contractă pe cuiele bătute
va locui în camera copiilor
cînd ei vor fi plecat
eu şi cu tine va trebui
să golim tăcerea aceea ca pe o puşculiţă
ca să vedem dacă mai înainte
o umpluserăm
Izet
Trebuie să-mi caut pe undeva
o soră nouă
Pentru că eu nu pot
să nu fiu frate
Izet Sarajlic
Nu e aşa de simplu
să nu mai fii un frate
Ani mulţi întorci privirea
aşteptînd aceeaşi faţă cunoscută
Ani mulţi îţi vine să suni
la un număr pe care-l ştii pe de rost
chiar dacă suni în gol
Şi te gîndeşti că la Crăciun faci daruri
la toate rudele şi nu
la toate mai puţin una
Nu e aşa de simplu
să nu mai fii un frate
Iar cînd te-obişnuieşti
cînd dup-o vreme te obişnuieşti
pricepi că fiii unici
suferă încontinuu de singurătate
Curăţirea
Azi am tăiat crengile
crescute în faşa ferestrei tale
nu mai vedeai afară
nu mai intra lumina
mamă pentru tine aş fi vrut o casă
cu curtea mai mare şi o grădină de legume
dar nu erau bani de-ajuns
aşa am eliberat cerul deasupra grădinii tale
are numai o sută de metri pătraţi, nu-i mult
dar cel puţin sînt toţi făcuţi din infinit
*
Golirea
Pe urmă trebuie golită casa
trebuie s-o facă cineva
nu e corect să laşi la alţii
amintiri ce nici măcar ea însăşi
nu suporta cu uşurinţă
hainele vor merge la o necunoscută
oricum cine-ar putea să aibă
un corp aşa subţire
şi oare la ce-i foloseau
treizeci de linguri mari de lemn
dar astea-s întrebări ce
pot rămîne fără vreun răspuns
cel mai greu e să găseşti fotografia ta copil
la prima pagină a cărţii ei preferate
şi să descoperi că faci parte din trecutul
cuiva pe care îl iubeai
Prezentare şi versiunea în limba română: Eliza Macadan