Francesco TOMADA

Francesco Tomada s-a născut la Udine în 1966 şi trăieşte la Gorizia, unde predă biologie şi chimie în licee. Este autorul volumelor de versuri L’infanzia vista da qui, Treviso, 2005, şi A ogni cosa il suo nome, Bologna, 2008. A îngrijit o antologie a producţiilor literare de la 1861 pînă în zilele noastre din Provincia Gorizia, publicată de Edizioni Biblioteca dell’Immagine.

Poeziile traduse în limba română fac parte din cel mai recent volum al autorului, Portarsi avanti con gli addii, Raffaelli Editore, 2014. Versiunea în limba bulgară a cărţii a apărut în 2016, la o editură din Sofia.

 

Continui să trăieşti cu despărţirile

Iar dacă mîine n-aş mai fi

din cauză de accident sau altceva ce-acum nu ne imaginăm

sau pentru că mînia mi s-a coagulat în inimă

după o vreme, atîta cîtă ai nevoie, continuă să trăieşti

găseşte un alt tată, dacă-i posibil mai bun pentru copiii noştri

 

te rog nu face pentru mine acele teatrale slujbe

la care toţi să vină fără vreun pic de chef

şi nu-mi ţine amintirile într-un sertar

căci întuneric voi avea destul

 

nu spune nimănui că te gîndeşti la mine

păstrează-mă ca pe a doua ta adolescenţă

ceva ce duci mereu cu tine

chiar dacă nu mai eşti la fel

 

Gîndesc pentru tine

Era cum spuneau

vor rămîne pentru totdeauna copiii tăi

aşa şi acum cînd eşti mai înalt ca mine

cu barba mai lungă ca a mea

eşti tot ce eu

nu voi mai fi vreodată

înainte să treci strada dac-aş putea

te-aş lua de mînă

şi ţi-aş spune să fii atent

priveşte unde pui piciorul

întreabă-te de unde ai plecat

şi încotro te-ndrepţi

 

şi mai ales cu cine

 

*

Agenda

Am copiat într-un caiet nou numerele de telefon

nu toate

ale celor pe care îi ştiam dar nu-i aud demult

le-am aruncat

 

e ca şi cum ai uita la comandă

cum să goleşti o debara

se păstrează lucrurile bune

se aruncă cele expirate

dar ei sînt vii, sînt fiinţe vii

 

şi să te-ntrebi dacă dureri mărunte ce uneori

cresc înăuntrul nostru fără motiv sau preaviz

sînt pe motiv că cineva

face la fel ca noi

 

*

Continui să trăieşti cu despărţirile

 

Tăcerea e materia din care sînt făcute trunchiurile

de copaci

pietrele

şi mama mea adesea

 

e măcăleandrul ucis de o pisică

ce putrezeşte în pămîntul din grădină

 

tăcerea întăreşte mortarul din pereţi

se contractă pe cuiele bătute

va locui în camera copiilor

cînd ei vor fi plecat

 

eu şi cu tine va trebui

să golim tăcerea aceea ca pe o puşculiţă

ca să vedem dacă mai înainte

o umpluserăm

 

Izet

Trebuie să-mi caut pe undeva

o soră nouă

Pentru că eu nu pot

să nu fiu frate

Izet Sarajlic

 

Nu e aşa de simplu

să nu mai fii un frate

 

Ani mulţi întorci privirea

aşteptînd aceeaşi faţă cunoscută

Ani mulţi îţi vine să suni

la un număr pe care-l ştii pe de rost

chiar dacă suni în gol

 

Şi te gîndeşti că la Crăciun faci daruri

la toate rudele şi  nu

la toate mai puţin una

 

Nu e aşa de simplu

să nu mai fii un frate

 

Iar cînd te-obişnuieşti

cînd dup-o vreme te obişnuieşti

pricepi că fiii unici

suferă încontinuu de singurătate

 

Curăţirea

Azi am tăiat crengile

crescute în faşa ferestrei tale

nu mai vedeai afară

nu mai intra lumina

 

mamă pentru tine aş fi vrut o casă

cu curtea mai mare şi o grădină de legume

 

dar nu erau bani de-ajuns

aşa am eliberat cerul deasupra grădinii tale

are numai o sută de metri pătraţi, nu-i mult

dar cel puţin sînt toţi făcuţi din infinit

 

*

Golirea

Pe urmă trebuie golită casa

trebuie s-o facă cineva

nu e corect să laşi la alţii

amintiri ce nici măcar ea însăşi

nu suporta cu uşurinţă

 

hainele vor merge la o necunoscută

oricum cine-ar putea să aibă

un corp aşa subţire

 

şi oare la ce-i foloseau

treizeci de linguri mari de lemn

dar astea-s întrebări ce

pot rămîne fără vreun răspuns

 

cel mai greu e să găseşti fotografia ta copil

la prima pagină a cărţii ei preferate

şi să descoperi că faci parte din trecutul

cuiva pe care îl iubeai

 

Prezentare şi versiunea în limba română: Eliza Macadan