Valeriu Marius CIUNGAN

UN POET

sînt un poet fără memorie

nici nu mă ţin, nici nu sînt de cuvînt

nu am în spate un trecut, false tratate de istorie

nu am gustat din clipe dulci de glorie

nu sînt şi nu am numele de sfînt

 

sînt un poet fără viziune

văd doar de-aproape,prin rame, lentila e strivită de pămînt

în baltă mi se-oglindeşte frumuseţea

presimt, îmi amintesc eram frumos

nu sînt şi nu am numele de sfînt

 

sînt un poet fără identitate

nu am aflat cine îmi scrie poezia

poate sînt Poezia eu, mă scrie alt Poet, e crunt

să umbli fără vers în libertate

mă furişez cu umbre umezi pe sub streşini umezi

nu sînt şi nu am numele de sfînt

 

sînt un poet fără muză, fără inspiraţie

şi totuşi simt cum prinde viaţă

cum se ridică-uşor, cum pluteşte deasupra de pămînt

un abur sîngeriu de început de lume

nu sînt şi nu am numele de sfînt

 

şi sînt frumos poet şi mîndru-n toate cele

cînd nu m-aplec izbesc cu fruntea cerul

bolta înaltă unde-aş atinge lumina din cuvînt

nu sînt un sfînt şi nu am numele de sfînt

trec strada spre o altă stradă, am norii albi prelinşi pe umeri

şi mai culeg cîte un înger agăţat in plete blonde

şi îl cobor în palmă pe pămînt!

 

CÎMPIE

aveam pe buze-un bob de rouă

unul de ţărînă

din mersul tău

sărutul meu

pe glesna coborînd potecile din lună

 

aveam pe buze-un vers

cînd te-ai oprit în loc,

să te întorci, să stai puţin,

să mergi ‘nainte,

să mă-odihnesc puţin din scris

să te-odihneşti puţin din mers

 

aveam pe buze-o poezie

cum te îndepărtai uşor

prin iarba ‘naltă

şi te topeai-n lumina albă

din cîmpie!

 

MARINĂ

Şi te-nveleam cu briza, n-aveam cu ce, doar vînturile mării

‘noptam la ţărm priveam din barcă răsăritul pe-ndelete

părea l-ai fi atins şi risipit cu mîna odihnind pe luciul apei

ieşeam frumoşi din valuri ,tăcuţi, ţinîndu-ne de mînă

şi pescăruşi flămînzi ne ciuguleau hamsiile din plete

 

şi te-nveleam cu briza, n-aveam doar vînturile mării

urme tăcute duc şi se întorc pe mal la barcă

nisipul-amestecat de-mbrăţişări cu scoici şi jurăminte

valuri ce ritualic

se retrag şi

‘naintează-apoi

şi se retrag

şi se rostogolesc

nainte

 

urme de paşi

tăcuţi

 

fără cuvinte !

 

 ÎNGERUL DE SUB MÎNECĂ

mi-a apărut un înger pe mînă

aşa cam de-o săptămînă

ca o pată

ca un chip de fată

trăgeam de mînecă mai jos

să nu-i vadă lumea

chipul alb

frumos

 

mi-a apărut pe cealaltă

pe mîna dreaptă

un înger ca o pată

ca un chip de fată

trăgeam de mînecă mai jos

să nu-i vadă lumea

chipul alb

frumos

 

mă oprea lumea

pe stradă

si mă făcea atent :

ti se vede îngerul de sub mînecă

indecent

trăgeam de-o mînecă mai jos

se ridica cealaltă

pe mînă dreaptă

aveam un înger

ca un chip de fată !

 

PĂPĂDIE

ai apărut

dintr-un ungher

lăsat de răsărit

cînd se desprinde de cîmpia albă

către cer

 

şi în lumina zilei

albă străvezie

zăream cum treci înfăşurată-n albă ie

aveai în păr o păpădie

în mînă-aveai o păpădie

 

şi te topeai lumină

din lumină-n soare

amurgul vă aşteaptă la odihnă după dealuri

calde-n calda-mbrăţişare

 

cu-n gest tăcut de care nimeni n-o să ştie

doar eu pîndind cum treci înfăşurată-n albă ie

şi soarele asfinte în tăcere la chindie

îţi mai puneai în păr o păpădie !