Titos PATRIOKIS

ALEGORIE

De îndată ce a căzut stejarul

unii au tăiat un ram, l-au înfipt în pământ

chemând spre închinare la acelaşi copac,

unii bocind în elegie

pădurea pierdută, însăşi viaţa lor pierdută,

alţii făceau colecţii din frunze uscate,

le expuneau la iarmaroc, pentru a supravieţui,

alţii vorbeau despre vătămarea de la copacii cu frunze căzătoare

contrazicându-se însă la felul, cât şi la trebuinţa reîmpăduririi,

alţii, ca şi mine, susţineam că atât cât există

pământ şi seminţe vom avea stejari.

Problema apei rămâne deschisă.

 

CUVINTELE

“Mamă”, i-am spus printre gratii la închisoare,

“ţi-am vorbit atât de puţin… Când voi ieşi…”

Alături stătea paznicul.

Mă înfruntam cu şansa

să nu o mai văd niciodată.

Când peste ani m-am reîntors acasă,

mi-a căzut in braţe, plângând,

dar cuvintele erau tot sărace.

Dar mi-am luat briciul,

să fac o baie şi să mă rad.

 

VERSURI – 2

(scrisă în august 1957, anticipată în VERSURI – 1)

Versuri care strigă,

versuri care se înalţă ca o lance,

versuri care ameninţă ordinea regimului

şi în câţiva paşi metrici

fac sau răstoarnă revoluţia.

Versuri fără valoare, false, de fanfaronade,

pentru că nici un vers azi nu răstoarnă regimul,

nici un vers nu mobilizează masele

(Care mase? Între noi fie vorba –

cine se gândeşte acum la mase?

Cel puţin o eliberare individuală, dacă nu o ridicare în masă).

De aceea nu mai scriu nici eu

pentru a oferi puşti de hârtie,

arme din cuvinte goale şi palavre.

Numai un mic adevăr să dau în vileag,

Să arunc un petec de lumină în viaţa noastră falsă.

“Când voi putea şi cât voi rezista”.

 

 

CER AMAR

 

Mă ud împreună cu morţii din cimitirul militar.

Trec prin mine ramificaţiile pârâului

mă transformă într-o veche tunică militară găurită de gloanţe

topindu-se încet pe oasele unui soldat.

 

Şi era o ploaie ciudată neaşteptată pe ogoare.

 

Mă ud în pământurile noastre cu tovarăşii mei morţi.

Printre drumurile apei între pietrele străfundului

caut rădăcinile noastre pierdute şi un cer amar

pe care ei nu-l vor mai vedea niciodată chiar dacă plouă sau nu plouă.

 

Şi era o ploaie obişnuită care cade în aceste luni.

 

Traduceri de Andreas Rados