*

Pustiul ei cuprindea inima

Visa la o poveste

Nici o amintire nu-i deraia drumul,

Dar îşi dorea să fie înţelept.

Să rămînă anexat în eternitate

Ca scrierile de la Marea Moartă

Un oracol să-şi pună amprenta

Pe destinul său.

În depărtări se auzea o rugăciune

Sau un cîntec

Din lutul rece se ridicau altare

Cei chemaţi

Cu gurile acoperite de miresme

Cîntau Aleluia!

Şi-ar fi dorit să fie poet

Să pună în palmele Muzelor

Insomniile de vară

Ci trilurile privighetorilor lui Shakespeare

Să dea ocol pămîntului

Cînd solstiţiul de iarnă închide cerul

Iar povestea de catifea se transformă în ţurţuri

Înfipţi în trupul obosit

Şi în mîinile de ceară.