Mereu trec flori pe lîngă noi, se uită…

Mereu trec flori pe lîngă noi, se uită

Uimite la ce facem, cum iubim,

Şi le apuc-un fel de spaimă mută

C-o să le scoatem din parfumul lin

Din preajma lor şi-o să le ducem, leneşi,

Să steie-n vaze lungi sau în pahare,

Păzite blînd de-un înger; el din pene-şi

Alege-un moale scut de întristare

Că se-ofilesc şi mor fără să spună

Decît mireasma grea stinsă-n culori.

Le pierdem şi culegem alte flori

Cu fluturi ce-n petale le înspumă

În undele unui vînt cald şi umed

Şi şoptitor de dulci cuvinte-n suflet…

Noi ne-am făcut altar unul din altul…

Noi ne-am făcut altar unul din altul

Şi am îngenunchiat, întîi sfioşi,

Apoi împătimiţi crud de înaltul

Iubirii care-a izbucnit în flăcări roş,

Încît n-am mai ştiut ce e ruşinea,

Amestecînd-o cu extazul pur,

La nesfîrşit şoptind lin rugăciunea

Ca toate să se bucure-mprejur:

Roua să fiarbă fumegînd de-amiază,

În aer fluturele să-şi descheie

Aripile arzînd sub snopi de raze,

Ba chiar un înger să ne-aduc-o cheie

Cu care să desfacem din lăcate

 

    Raiul cu plutitoarele-i păcate…

Tu vrei dovezi anume de iubire…

Tu vrei dovezi anume de iubire?

Să spînzur fluturi mari cu părul tău?

Trupul să-ţi fie-asemeni unei lire

La care cîntă însuși Dumnezeu?

Sau poate-un înger copleșit  de dorul

Feselor albe, despicate-adînc,

În timp ce cerbii aplecaţi peste izvorul

În care te-oglindești încep să plîng’?

Vrei viaţa mea, desprinsă lin de carne,

Să-ţi aburească sufletul cald, crud?

Lumina grea de raze să-ţi răstoarne

Coapsele-n care clipocitul ţi-l aud

Cînd  ne împotmolim unul în altul

De ni se clatină deasupra tot înaltul?

 

Un înger mare cade peste noi…

Un înger mare cade peste noi,

Ne-acopere şi sufletul şi casa,

Lin sfîşîindu-şi pieptul în mătasa

Pologului sub care zacem goi,

Neştiutori de griji şi de păcate,

Prinşi unu-n laţul dulce-al celuilalt;

Un înger mare cade din înalt

Şi o tristeţe parcă ne străbate,

Că trebuie să ducem greutatea lui

Atît de pură, de nepricepută,

Cu trupurile noastre amărui,

Cum ţine un izvor botul de ciută

Pe ape clare tremurînd în unde

Ce prundurile, mai le-arată, mai le-ascunde…