* * *
Astăzi îţi voi dărui irişi,
aceste flori răsărite din rădăcini rizomice
şi cu frunze lanceolate
aranjate într-un evantai bazal.
Aceste flori,
violet-albastre,
nu vor concura cu verdele
ochilor tăi.
Colorul fiinţei
şi făpturii tale.
Aceste flori
au petalele crestate,
un ovar cu un stil împărţit
în trei lobi
şi trei stamine…
Sunt flori
pentru tine.
Este o alegere ce-mi aparţine.
Ai grijă,
te rog,
să devină decorul zilelor
ce vin…
* * *
îmi ziceai că visezi să fii plimbată
măcar o singură noapte
prin Oraşul apelor
eu te pot însoţi
doar prin această arenă acvatică
de un bleu (à la) ciel atlantic
formată din schelete de corali şi aluviuni
unde voi arunca pe corpul tău
fitoplanctonul ce înfloreşte
şi remodelează viaţa acestui ocean
o să-ţi mai fur şi culoarea ochilor
apoi te vei îmblânzi
iar peştii-fluturi
probabil
te vor convinge
că acest habitat marin
ne poate aparţine
vom lua această lume cu noi
construind din nisipuri albe
şi scoici de perlă neagră
Oraşul apelor din visul tău
apoi
vei fi cea mai fericită
Ascultă orga eoliană
(pentru S.R.)
o să te iau şi pe tine în largul atlantic
să asculţi
cum orga eoliană
îţi înşală auzul
şi te leagă cu negre parâme
de singurătatea
ce se strecoară
printre degetele puse streaşină la ochi
liniile palmelor tale
iar
care mai poartă amprente şterse de timpul prezent
făcute scoici la urechi
o să-ţi vorbească despre o vârstă
ce se bucură de lumină
iar orga eoliană
care-ţi îmbată auzul
o să-ţi adie cantabil
cât de imens
este Oceanul operelor lui Richard Wagner
care
uite
îţi aparţine…
* * *
ziua de luni
este una incomodă
iată de ce
dis-de-dimineaţă
fac o incursiune
eupatiei poeziei reflexive
pentru a diseca
impresiile
din cuvinte-lamă
cu un bisturiu
făcând apologia metaforei
şi a comparaţiilor
uite
că am rămas fără cuvinte obosite
şi le caut pe cele
care ar putea să-mi umple
tensiunea unei trăiri proxime
dar şi a existenţei
ca o briză mediteraneană
în anotimpul întârziat