Hrisoave

Voievozii şi irozii

adînciţi în recviem

se strecoară în istorii

şi în mînăstiri de lemn.

Au în grija lor diverse

lumi, fireturi şi arnici,

construind hotare şterse

din istorii şi lipici.

 

Lutul lor cleios împarte

armistiţii şi poveri,

tremurul luminii moarte,

ieniceri şi podgoreni.

 

Timpul îşi hrăneşte nurii,

hoarde şterse şi flămînde

dînd în locul nemuririi

o înstrăinată pîine.

 

Cadavrul timpului

Straturi de îndoială,

cochilii ancestrale,

muşuroaie cu termite

desperecheate şi goale.

 

Strivesc drumurile

pe care mă duc şi vin

în ţara mea de vise

şi chin.

 

Vîntul

flutură toga,

îngerii prin cripte

poartă vorba.

 

Limită

Găunoase uitări

şi greşeli

şi erori.

 

marţii de mărţişor,

miercuri spre joi,

uşor.

 

 

Vineri poate un sfînt,

sîmbăta

un mormînt.

 

Sala cavalerilor rătăcitori

Eram înaintea Colosului,

Norii striveau cerul sub muguri,

amurgul era negru

de holde şi de gînduri.

 

O cană cu rouă,

un priveghi, torsul gol,

monstrul din Lockh Ness

rătăcit în Tirol.

 

Galben timpul,

galben de lut,

aripi de grauri

de cer mă rup.

 

Să cînte greierii

în ceaţa brună

pe trupul greu

de-atîta humă.

 

Moştenire

Lipiţi pruncii

de muguri,

de măduvă,

de cruguri.

de promoroacă

de sunet

de toacă.

 

Din trecut, începutul

Prea rotund, prea absurd

vierme şi putregai,

 

nu mai văd începutul

nici sfîrşitul din rai.

 

păcătos cum mă ştiu

şi pierdut şi pustiu

 

măi creştine, îmi spun,

cerul e prea pustiu,

 

dacă plec vreodată

pot pe-aici să mai viu?

 

 

Din trecut începutul

se răscoală, mi-e frig.

 

Prea adînc putregaiul,

voi fi ars pe un rug.