PAHARUL
Paharul acesta fusese stîncă!
Emigrase geologic
din pisc în mare,
schimbase apa cu focul,
scînteia cu locul
într-o continuă
reverberare!
Paharul acesta!
Vie hîrjoană de stele,
sprintenă goană de val!
Fluidul sangvin
la imponderabil!
Paharul acesta fusese pisc!
Prinţ coborîtor din stirpe lactee
trezind euforii
în patul îndrăgostiţilor
de cîmpuri elizee.
Nabab ori cerşetor,
jumătate plin, jumătate gol,
mimînd zîmbete de protocol,
servea dispreţ
cînd
un împărat beţiv certat cu subtilul
a chemat la ospăţ
Fragilul!
NU E NIMENI
Nu e nimeni. Obosesc netezind
poalele nopţii ruşinate de vînt!
Postavul gîndului, rărit şi ros de instincte
nesocoteşte furia fibrelor firesc fremătînd.
Şi nu e nimeni. Nimeni să vadă orgia!
însingurarea bate în geamuri,
bălteşte-n oglinzi, zbîrceşte elanuri.
Dezbrăcată-n făşii noaptea hohoteşte obscen.
În poalele zdrenţe, ploaia şi vîntul
umplu tîrziul cu şoapte lascive
înflorite-n Eden.
Spuneţi frunzelor că nu-s singure
pe ramurile cerului!
Singure, în bătaia de joc în infinitul joc
de la loteria efemerului!
întrebaţi ramurile cîte am văzut
la adăpostul zăpezilor fără de moarte!
Cîte ţări inexistente, cîte oraşe necunoscute
am visat împreună, noapte de noapte!
Ce grădini am suspendat, ce enigmatice iubiri
am cules din poiana sîngelui meu!
Azi nu ştiu ce am mai putea visa.
Nici ele, nici eu.
Scîrţîie o osie la carul din cer.
O stea se îmbracă în fugă cu prea-plinul
dintre mister şi văzduhul cu fruntea-n ţărînă,
La ţîţa pămîntului ţîncii scîncesc
în pelincă de humă.
Obosesc netezind poalele nopţii de dincolo
de chinul ferestrelor înlăuntru deschise.
Nu e nimeni dincolo de nespusul
celor străbătute de vînturi şi vise!
Nu e nimeni! Nimeni să vadă. Nimeni s-audă.
…Nimeni!!!