Lângă trupul tău

numai tu ai intrat în tăcerile mele

şi mi-ai şoptit siderată

„sunt grele de stele”

te-am rugat să aştepţi

„poate, vreodată,

te voi prezenta ţie

cea din visele mele”

mi-ai spus „nu

străină mi-oi fi

străin mi-ai fi tu

vreau să rămân

lângă trupul căruia tu-i eşti  stăpân”

 

Toaca inimii

cât încă mai bate toaca inimii

îi voi însoţi ecoul prin munţii şi văile copilăriei

prin sufletul tău care a respirat aerul sentimentelor mele

prin părul tău care mi se-ncurca în priviri

prin drumurile noastre care mă vor întoarce invariabil

la dorul de tine

 

Rug

citeam

în mine se aprindeau ruguri de cuvinte

din flăcări zburau vâlvătăi de păsări

din păsări se desprindeau aripi de dor

din dor cădeau penele neputinţei

care întreţineau focul din mine

 

Recurs

o să răsar din nou

în descleştarea pământului cu iarbă

în libertatea spaţiului cu cer aprins

şi mă voi smulge nemişcării iară

în patrupede care pasc pe margini de abis

şi-n păsări care zboară

între zări tivite cu broderii de vis

 

Gând trăit

pietre de litere

poteci din cuvinte

drumuri de propoziţii

clădiri din fraze

o aşezare de povestiri şi poeme

urme ale gândului

de mine trăit

Ploaie de duminică

plouă peste duminica asta

apele au acoperit picioarele dimineţii

vor ajunge curând până la bustul amiezii

la un moment dat ploaia se va opri

părul nopţii va flutura liber în vânt

şi nu se va agăţa ca iedera

de visele ieşite să se plimbe

Bate toamna să-i deschid

inima mea

după ce a călcat-o apăsat viaţa

are conturul unei frunze

prin a cărei nervuri

toamna bate

să-i deschid

Pleoape de timp

în spatele căror pleoape de timp

roua de clipe a toamnei

înşiră pe iarba genelor lungi

drum înapoi pe firul Ariadnei

 

Dimineaţa ochilor tăi

m-am înserat

voi deveni noapte

mă voi rătăci în somn

de tine voi uita

dar tu să nu-mi dai drumul

întinde mâna dimineţii s-o sărut

şi luminează-mă

să-mi curgi printre gene

Ud de culori

aseară m-a prins o ploaie măruntă de culori

vântul mă biciuia cu ele pe faţă

nu reuşeam să ocolesc mulţimea de bălţi

astfel că am ajuns acasă ud până la piele

zadarnic mi-am stors hainele

umezeala de culori a intrat în mine

sângele meu era contrariat

până la ziuă aşternutul va fi tot numai o toamnă