Spuneam în numărul din iarna lui 2015 că şi în primul al acestui an vom semnala cărţi ale unor autori din spaţiul ex-iugoslav, acum Croaţia, cu care colaborăm de ceva timp, şi pentru revistele „Poezia”, „Kadō”sau „Carmina balcanica”, dar şi la alte proiecte. Continuăm, aşadar, cu alţi doi autori din spaţiul amintit.

*

Boris Nazansky, Ubiranje zvijezda/ Harvesting the stars, Naklada Đuretić, Zagreb, Croaţia, 2015, 136 p.

Scriitorul şi jurnalistul Boris Nazansky s-a născut la Rijeka, Croaţia, în 1953, a absolvit o facultate de inginerie chimică, locuieşte în Zagreb unde este redactor şef la o revistă de rebus, „Kvizorama”. A publicat peste cincisprezece mii de rebusuri şi enigme/ cimilituri în diverse reviste/ publicaţii în croată, sîrbă, slovenă, engleză. Scrie haiku în croată, engleză şi, ca şi alţi autori din zona sa (între care, semnalaţi deja în rubrica noastră sau în „Convorbiri literare”, Đurđa Vukelić Rožić şi Željka Vučinić Jambresić), în dialectul kajkavian. A început să publice în reviste/ periodice/ selecţii/ antologii din 1993, în Croaţia, Australia, Bulgaria, Franţa, Marea Britanie, India, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Slovenia, Serbia, SUA. (În ce priveşte publicarea în România, am avut prilejul să discutăm de mai multe ori, colaborînd la unele proiecte; am publicat poeme ale sale în „Carmina Balcanica”, „Kadō şi „Poezia”.) A fost editor al revistei Haiku şi în juriile unor concursuri de haiku, co-editor la revista „Haiku Miscellany”, Ludbreg şi „Calendarul Haiku”, Ludbreg.

În cartea de faţă textele haiku sînt împărţite (după un scurt prolog, un mic prozo-poem) în ciclurile: Vedrina/ Brightness, Svjetlo/ Light, Spoznaja/ Cognition, Bjelina/ Whiteness, „deschise” prin poeme ale unor autori fie din Croaţia, fie din alte locuri de pe planetă. Astfel, prima secţiune se deschide cu un haiku de Zdravko Kurnik, 1937-1910, a doua – Yosa Buson, a treia – Kobayashi Issa, iar ultima – Masaoka Shiki.

Boris este un autor care are deprinderea cuvîntului, înţelege ce înseamnă haiku, ce înseamnă specificul pe care îl poate da limba şi cultura croată – inclusiv la nivel dialectal – acestui poem, care sînt trendurile actuale (dar nu pare un „adept” neabătut nici al acestora, nici al experimentalului) ş.a., şi parte dintre acestea se întrevăd la o lectură atentă a creaţiilor lui. De pildă, dacă ne uităm numai la poemele din această carte, cezura (acolo unde putem vorbi de ea) este, cu puţine excepţii implicită, nu evidenţiată (acolo unde este, Boris foloseşte fie cratimă, fie trei puncte), şi în ce priveşte numărul de „silabe” există variaţii de abordare, poemele nu sînt grupate după clasicul sezonal, cum am menţionat deja. Dar, pe de altă parte, majoritatea poemelor, chiar şi cele în care putem vorbi de elemente urbane/ legate de viaţa oamenilor, în cele mai multe reflectă ideea de/ apartenenţa la natură/ moment din/ în natură.

Cîteva poeme: „nu nori/ nici cer albastru/ doar cireşi în floare”; „noapte în golf/ fiecare trebuie să-şi atingă/ propria stea”; „Ziua tuturor sfinţilor/ frunze moarte şoptind/ printre morminte”.

 

*

Željka Vučinić Jambresić, Povezani Kišom/ Linked with the rain/ Reliés par la pluie, a haiku collection, ediţie trilingvă croată-engleză-franceză, prefaţă: M. Chelaru, editor Djurdja Vukelici Rozici, versiunea engleză D.V. Rozici, versiunea franceză: Ana Tomičić, Ivanić Grad, Croaţia, 2015, 124 p.

Volumul semnat de Željka Vučinić Jambresić cuprinde, după un poem de deschidere, poeme pentru fiecare ciclu sezonal, Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă, apoi Poeme în dialectul kajkavian (despre care am mai vorbit şi în „Poezia” şi în „Convorbiri literare”, cînd a fost vorba despre creaţii semnate de Đurđa Vukelić Rožić), Podgoriile de la Klostar Ivanić, Pîrîul şi, în final, Vîntul şi furtuna.

Prin această carte (cu poeme care tind spre structura clasică, dar cu o atingere modernă) autoarea îşi propune să arate că haiku înseamnă viaţă, spontaneitate plăcerea de a te bucura de fiecare moment al vieţii. Şi, mai ales, înseamnă să trăieşti în armonie cu natura, să-i simţi frumuseţea şi puritatea. Mai înseamnă şi tristeţea pe care (ar trebui să) o simţim cînd o rănim, faptul că ne regăsim spiritual în momente unice, pe care simţim nevoia să le păstrăm în poem, cu aerul lor de spontaneitate: „duş de primăvară/ fiecare fir de iarbă/ cu propria petală de cireş”; sau: „o briză blîndă/ umple o cameră goală/ cu parfum de acacia”.

În acelaşi timp, Željka Vučinić, ca mulţi alţi poeţi europeni/ occidentali dar şi japonezi contemporani, aduce în poemele sale urbanul, cotidianul, „zona” în care se simte acasă, în care momentele de relaxare înseamnă familie, dragoste şi să fie parte a acestora: „prima cafea – imaginea/ fiicei mele însărcinate în/ globul din pomul de Crăciun al bunicului”. Şi, nu în ultimul rînd, e şi semnul distinctiv al locurilor natale, fapt care devine mai pregnant în poemele scrise în dialect kajkavian ori cele din secţiunea Klostar Ivanic Vineyards: „o mică colibă din vie/ acoperită de sunetul clopotelor de seară”.

Unele poeme relevă simţul observaţiei şi tendinţa de a încerca un echilibru între static şi dinamic, altele surprind acele momente pe care le doreşte „prinse” autoarea în haiku.

Scurtînd, în acest volum Željka Vučinić Jambresić scrie despre oameni, natură, locurile natale, natură, animale, momente de viaţă.

 

Reviste

„Ginyu”, nr 69, 20.01.2016

Revista, deschisă cu un text semnat de Ban’ya Natsuishi, al VII-lea din ciclul The New Poetics of Haiku, are în sumar, între altele, poeme haiku (între care cîteva grupaje tematice, ca: Weeping sunflower – Ban’ya Natsuishi, Autumn is the taleest – Sayumi Kamakura, Towers Collapsed – Toshio Kimura, where the ice river ends – Jim Kacian, Le champ de corbeaux – Jean Antonini etc.), book reviews (reţinem textul lui Kuniharu Shimizu, Calligraphy is the visual image of one’s mind – pe marginea cărţii semnate de Ban’ya Natsuishi şi Sayumi Kamakura, 100 haiku, apărute sub sigla Cyberwit.net, India, 2016), eseuri. Ca de obicei, se încheie cu „Ginyu haiku galley”, în selecţia şi avînd comentariile lui Ban’ya Natsuishi, în care regăsim din nou şi un nume care se anunţă ca fiind din România, Lavana Kray.

 

*

„Frogpond”, volume 38: 1, Winter 2015

Nu este prima dată cînd semnalăm un număr al revistei Societăţii Americane de Haiku, în care, de altfel, nu cu mult timp în urmă am publicat un grupaj cu poeme ale autorilor noştri.

Şi acest număr are un conţinut variat, cuprinzînd (după cuvîntul About HSA and Frogpond): Museum of Haiku Literature Award (un haiku premiat dintre cele care au apărut în numărul precedent) – acum un poem de Peter Newton: „ploaie de după amiază/ golesc o carte/ de cuvintele ei”, secţiuni de haiku şi senryu, forme înlănţuite, haibun, eseuri, In memoriam (numărul acesta – Francis Masat; unul dintre poeme: „apus de soare –/ un val brusc/ ne şterge numele”), review and briefly rewied, cărţi premiate – Kanterman Merit Book Awards, pentru cărţi publicate în 2013 – între acestea, locul 2 – Dietmar Tauchnet, cu noise of our origin, semnalate şi în „Poezia”.

De remarcat varietatea şi formală/ tehnică/ stilistică/ de vocabular şi tematică a poemelor care apar aici. Cîteva exemple: „re: frunze căzătoare/ el spune că încă/ o mai iubeşte” (Stela Pierides, Germania); „castele vechi cu Beatles –//tata zice că nu-s omul/ care era el” (Lew Watts, SUA); „mai multă ploaie întorc obrazul celălalt” (Adrian Bouter, Olanda); „ceva orez…/ ceva fasole…/ lingura asta de lemn” (Bill Waters, SUA). Şi un poem al lui John Barlow, Anglia, reprodus cum apare în revistă, dar în versiunea noastră în română:

lumina

zilei

 

în

micile

picături

 

ale

ploii

de noapte

pe

cozile cailor

*

„Gong”, Revue francophone de haïku, numărul 50, Janvier-Mars 2016

În editorial, Jean Antonini notează că acest număr este un omagiu „partenerilor şi membrilor noştri” din America, drept pentru care în sumar vor fi pagini multe dedicate asociaţilor, autorilor, unor activităţi în domeniu din acest spaţiu mai ales Canada; de exemplu: Au Canada francophone, Jocelyne Villeneuve in memoriam, de Janick Belleau, Haijin canadienne, Chronique du Canada, diverse texte despre foste sau viitoare întîlniri din Canada, activităţile cercurilor/ grupurilor de haijini din Canada etc. De asemenea, sînt creaţii ale unor mai multor autori din acest spaţiu sau/ şi din Franţa, unii dintre ei ajunşi şi în ţara noastră – cum este, de exemplu, Geneviève Fillion. De asemenea, reţinem, între altele textul lui Klaus-Dieter Wirth despre aliteraţie şi asonanţă în haiku, cel despre Şcoala naţională de haiku, de Francine Chicoine, despre grupurile de creatori din Baie-Comeau, de Monique Lévesque şi Claude Rodrigue, Grupul Sept-Îles, de Hélène Bouchard, despre Atelierul de la Sherbroke, de Hélène Boissé (din creaţia căreia am publicat traduceri în România), despre grupul din Montréal, de Genèvieve Fillion, dar şi participarea lui Ion Codrescu, cu haiga, şi la acest număr, şi cu un poem haiku citat de Isabele Asúnsolo în articolul său desper o întîlnire a autorilor de gen, Rencontre à Ghent, Belgique şi diverse alte texte de interes.

Cîteva poeme ale unor autori canadieni: „o piatră/ se reînsufleţeşte la soare –/ se mişcă!” (Jocelyne Villeneuve) ; „dimineaţă de toamnă/ pe pînza de păianjen/ bule de lumină” (Danielle Delorme); „pe creneluri/ umbrele rîndunelelor/ arabacescuri” (Geneviève Fillion); „o mantie invizibilă/ acoperă lumea invizibilă/ te văd doar pe tine” (Janick Belleau); „strigătul unic/ al gîştei singuratice/ cer de aprilie” (Micheline Beaudry) (în original – „bernache”: o specie de gîscă din ţinuturile arctice, care iarna migrează spre zări mediteraneene).

*

„Mayley”, nr. 43, iarnă 2007, SUA; nr. 59, vară 2015

Este o revistă de haiku pe care am amintit-o de mai multe ori, editată sub egida Brooks Books, editori Randy şi Shirley Brooks, ca o miniantologie, o plachetă de 16 pagini, pe fiecare pagină cîte un poem al unui autor, în total aşadar 16 poeme a şaisprezece autori, şi un al 17-lea, în haiga, pe copertă.

Din nr. 43 – Un poem: Anne LB Davidson – „Ploaie de noiembrie/ un homeless/ îşi înveleşte cîinele”.

Din nr. 59 – Anna Maris (Suedia), „oraşul natal/ în casele familiare/numai străini”; Rob Dingman (SUA) –soare moale de iarnă/ toate hainele ei/ împachetate”.

*

„Portal Măiastra”, anul XII, Nr. 1 (46)/2016

În acest număr al revistei care apare la Tîrgu-Jiu, Nicolae Mareş publică un interesant interviu (p. 1, apoi p. 3) cu Radu Petru Şerban, ambasadorul României la Tokyo, intitulat „Omagiu lui Brîncuşi la Tokyo”. Încă prima întrebare/ primul răspuns se referă, pe scurt, la cuvîntul domnului ambasador la „reuniunea anuală internaţională a Asociaţiei internaţionale de Haiku de la Tokyo, din 5 decembrie 2015” despre haiku, şi despre cum este receptat în România, şi la reflectarea acestui eveniment în presa niponă, în speţă în cotidianul „Yomiuri”, care are un tiraj de 10 milioane de exemplare. Referirile la haiku, creaţii ale domnului Radu Petru Şerban se regăsesc în mai tot interviul.

*

„Boem@”, anul VIII, nr. 2 (84), 2016

În acest număr al revistei care apare la Galaţi citim o recenzie semnată de Nastasia Savin (care, de altfel, face parte împreună cu Mirela Savin din colectivul redacţional), un articol despre creaţia unei autoare de poezie de sorginte niponă al cărui nume l-am mai amintit în rubrica noastră, Luciana Vladimir – Luciana Vladimir – Spre un alt cerc.

 

*

„Dobrogea culturală”, anul VI, nr. 2, decembrie 2015

Din Constanţa am primit şi numărul pe decembrie 2015 al revistei „Dobrogea culturală”, editată de Liga Scriitorilor Români, filiala Dobrogea, pe care o semnalăm şi pentru că în paginile ei semnează/ fac parte din colectivul redacţional, alături de alţi scriitori dobrogeni sau mai de departe, şi mulţi dintre autorii care au tangenţă cu Societatea de Haiku din Constanţa, între care Olga Duţu, Alexandra Flora Munteanu, Dan Norea, Floarea Cărbune, Mihaela Cojocaru (care are aici şi un grupaj de haiku) ş.a.

 

Autori de haiku români

*

Mihaela Cojocaru, Şoaptele mării/ Whispers of the sea/ Les chuchotements de la mer, prefaţă: Olga Duţu, haiku, Editura Vif, Constanţa, 2015, 144 p.

Volumul, apărut în ediţie trilingvă (versiunea engleză semnată de Tiberiu Tizu, sub îndrumarea Alexandrei Flora Munteanu, cea franceză de Aurelia Milea), cu ilustraţii ale autoarei, de cîţiva ani activînd în cadrul Societăţii de Haiku din Constanţa, vorbeşte, aşa cum arată şi titlul, despre mare, despre locurile prin care Mihaela Cojocaru a ajuns să treacă, fie că este vorba despre Constanţa ori Caliacra sau alte locuri, dar nu numai. De altfel, poemele sînt grupate (după prefaţă şi mulţumirile autoarei) în secţiunile: Marea, Anotimpuri – Iarna, Primăvara, Vara, Toamna. O autoare care s-a format în atelierele de haiku şi întîlnirile de cenaclu din oraşul tomitan ajunsă, iată, la al cincilea volum.

Două poeme, şi cu titlu de exemplificare: „Capul Caliacra –/ marea şi soarele/ scăldîndu-i ruinele”; „lucind în soare/ turlă de biserică –/ pescăruş în zbor”.

*

Elena Stănescu, Fantezii de primăvară/ Spring fantasies, haiku, Editura Vif, Constanţa, 2015, 92 p.

Apărută în siajul atelierelor de haiku ale Societăţii de Haiku din Constanţa este şi această carte, semnată de Elena Stănescu, prefaţată de Olga Duţu, postfaţă de Laur Văceanu, cu versiunea engleză de Alexandra Flora Munteanu (care semnează şi pagini de consideraţii critice, la finalul volumului) şi ilustraţiile autoarei.

Elena Stănescu, cu o activitate, ca profesor de biologie, de peste 33 de ani, scrie dintru început că, deşi viaţa noastră se desfăşoară sub semnul celor patru anotimpuri, „primăvara rămîne primăvară”, şi, de aceea, îşi transpune gîndurile/ sentimentele/ trăirile în terţine/ poeme stil haiku.

Două poeme, şi spre exemplificare: „mici umbreluţe/ luate de vînt în zbor –/ nori în vacanţă”; „spre cer, în trepte/ cu alb, cu roz şi verde –/ zile de Prier”.

 

Alte cărţi ale autorilor de haiku

Alexandra Flora Munteanu, Lecturi inedite, Editura Vif, Constanţa, 2015, 96 p.

Nu este prima carte a Alexandrei Flora Munteanu de acest tip. Am semnalat şi alte astfel de demersuri ale sale, remarcînd stăruinţa cu care se apleacă asupra creaţiilor unor colegi mai ales dobrogeni. În acest volum, de exemplu vorbeşte despre activitatea unor autori/ ori volume semnate de: Traian Brătianu, Laura Văceanu, Iulius Preduşel, Elena Stănescu, Floarea Cărbune, Arşaluis Sarchisian Gurău, Lyana Galiş, Rodica-Maria Popescu ş.a.

Sîntem siguri că nu este ultimul demers de acest fel al autoarei, în care „adună gînduri şi cărţi ale contemporanilor noştri, concetăţeni şi evaluatori ai unor situaţii şi realităţi rezolvate diferit” (cum scrie în Argument), şi că ne vom mai întîlni în această rubrică şi astfel.

 

*

Elena Stănescu, Peripeţii cu farafastîcuri, proză scurtă, Editura Vif, Constanţa, 2015, 162 p.

Ce faci după ce nu mai eşti în „cîmpul muncii”, cum şi în ce fel te raportezi la lume? Dar „lumea” (fie ea în persoana unei Vanety, secretară cu veleităţi de intrigantă/ fiară şi otravă în acelaşi timp ori vreun amiral, domn Stil sau profesoara X ori Z, care nu doresc decît să mai capteze şi ele o rază de atenţie) cum e? Este delicateţea sufocată de grobianism, de mahala, de trivial sau răzbate, măcar pe ici pe acolo, cum poate? Pe scurt fie spus, dat fiind specificul rubricii noastre, despre  toate acestea vorbeşte în prozele sale scurte Elena Stănescu, presărînd şi puţin umor, ceva ironie, ceva pelin…

Coperta şi ilustraţiile aparţin autoarei, cu o recenzie în loc de postfaţă de Güner Akmolla.

 

Japonia. Autori japonezi

Shusaku Endo, Tăcere, roman, traducere din limba japoneză de Florentina Toma, Editura Polirom, Iaşi, 2008 (ebook – 2015), 334 p.

Cîteva rînduri (pe larg în rubrica din „Convorbiri literare”, Cartea străină) de semnalare despre poate cea mai bună dintre cărţile lui Shusaku Endo, Tăcere, publicată în 1966, ecranizată (în regia lui Martin Scorsese), tradusă în multe limbi străine. Subiectul, persecuţiile creştinilor din Japonia din timpul şogunatului Togukawa, nu este unul uşor de condus în meandrele istoriei/ culturii şi mentalităţii japoneze de-a lungul timpului, din varii puncte de vedere.

Romanul, care poate fi citit în mai multe perspective, este despre credinţă şi îndoială, despre apostazie, sacrificiu şi trădare, despre tortură şi caracter, dar şi felul în care poţi să înţelegi un principiu, diferite moduri de a te apropia/ de a-l înţelege pe Dumnezeu.

O lectură interesantă a cărţii unui mare autor este la îndemîna cititorului român de ceva vreme, printr-o ediţie tipărită, dar şi, mai recent, în versiune ebook.

 

*

Sei Shōnagon, Însemnări de căpătîi, traducere din limba japoneză, prefaţă şi note: Stanca Cioanca, ed. a II-a revizuită de traducătoare în colaborare cu Roman Paşca, Rao International Publishing Company, Bucureşti, 2004, 316 p.

Cîteva rînduri (pe larg în rubrica din „Convorbiri literare”, Cartea străină) de semnalare despre Însemnări de căpătîi, scrisă de  Sei Shōnagon (născută undeva prin anul 966; nu se ştiu foarte multe despre viaţa ei), carte mai bine de o mie de ani considerată între cele mai căutate/ citite comentate; ecranizată, apreciată nu doar în Japonia

Însemnările de căpătîi sînt socotite primul zuihitsu (de la două caractere kanji care ar putea fi traduse a urma/ urmări pensula) al literaturii japoneze – un tip aparte de eseu, în care fragmentele eseistice sînt întreţesute cu tot felul de idei, însemnări care aduc a jurnal (nu cu totul în sensul european al accepţiunii), gînduri, fragmente de poem ş.a., adesea fără o ordine anume. A fost prima autoare, dar genul a „prins” la japonezi, devenind tot mai popular, astfel încît în perioada Edo se putea vorbi, în rîndurile negustorilor şi a orăşenilor de „stilul zuihitsu”, practicat şi de autori faimoşi, de pildă Motoori Norinaga.

O lectură aparte, a unei cărţi care a străbătut secole după secole, şi care poate fi interesantă şi pentru amatorii de lirică de sorginte niponă.