LIRICĂ POLONEZĂ – Jerzy PARUSZEWSKI

Poetul, ziaristul, activistul cultural şi social Jerzy Paruszewski s-a născut la 4 iulie 1958, la Varşovia. Este autor şi co-autor al câtorva zeci de volumaşe poetice (cărţi de poezie, antologii poetice), în limba polonă, precum şi în tălmăciri în limbile maghiară, engleză, rusă şi yacută. Publică poezii în reviste, în limbile polonă, bulgară, rusă, maghiară. Este membru al unor organizaţii naţionale şi internaţionale de poeţi, scriitori, publicişti. În anul 1996 a fondat, în oraşul Żyrardów, gruparea poetică ŻWL, care funcţionează acum pe lângă Editura Literară – Centrul Cultural Żyrardów, ca Serile Literare Zirardowiene. A participat la festivaluri poetice internaţionale, fiind şi co-organizator al acestora în Polonia. A fost prezent la întâlniri ale autorilor din Polonia, Bulgaria, România, Serbia, Marea Britanie, Ungaria şi Letonia. Este membru al multor jurii de poezie, regionale şi naţionale, în Polonia. De la Ministrul Culturii şi Moştenirii Naţionale din Polonia a primit în 2009 distincţia „Artist emerit al Culturii Poloneze”. Mediul artistic din Żyrardów i-a conferit în 2012 premiul pentru muncă îndelungată în direcţia dezvoltării culturale a oraşului. A fost medaliat la Campionatul Mondial de Poezie, la Londra, în 2014. În afara activită- ţii literare, la succese mai adaugă faptul recunoaşterii oficiale a calităţii de creator pentru drapelele municipale ale localităţii Żyrardów (obişnuit şi de gală), ca şi a celui de fondator (1991) al celei mai vechi, existente până azi, televiziuni private din Polonia – „Telewizja Żyrardowska” TV-ŻYR („Televiziunea Zirardowiană” TV-ŻYR). Este autorul următoarelor volume individuale de poezie: „Żarty Wierszem Lubię” (Żyrardów 2001) – Îmi plac glumele prin poezie „YNNY” (Żyrardów 2002) – ALTUL „Niekoniecznie lekkostrawny” (Żyrardów 2006) – Nu este neapărat uşor de asimilat „OWAKI i taki” (Żyrardów 2010) – Într-un fel şi altfel „Hűséges folyók – Wierne rzeki” (Óbecse 2012) – Râurile credincioase (în limba maghiară) „The Best-ja of Jerzy Paruszewski” (Żyrardów 2014) – Cele mai bune-Ja, de Jerzy Paruszewski

 

CRED CĂ N-AM ÎNNEBUNIT
astăzi
Tură de noapte
la masă
Operaţie reuşită
s-a născut o poezie
Mîine
voi pleca din pat
Drept protest
nu voi mînca micul dejun
Plănuiesc
evacuarea
Cu carul
maşinii de scris
Vreau să cîştig
pe versuri albe
aşa cum este alb
Omul
sau alb este efectivul
doar sînt
Poet
doctor de suflete
Al Poporului

 

SCURT ÎNDRUMĂTOR DE CREŞTERE

Ocrotiţi în voi înşivă poetul

El trebuie mângâiat adesea la firul părului

Ţesălaţi insectele din priviri cuvintele uscate

Tăiaţi-vă uniform unghiile niciodată să nu le deterioraţi

Să nu daţi resturile de la masa domnilor

Nu permiteţi să fie hrăniţi străinii

Admiteţi mereu iubirea tânără în caz de ocazie adăugaţi berea

Iar când se maturizează bucuraţi-vă de gustul bunului

Şi nu-i învinuiţi pe poet că are ceară în urechi

 

AM SĂ VĂ SPUN CEVA

Crăciunii din Supermarketuri sunt falşi cu toţii:

Li se văd jeanşii şi cămăşile cadrilate.

Fac pauza pentru ţigări parfumate,

Iar de bărbi mai bine să nu tragi, căci sunt aplicaţii…

Steluţele din căciuliţe sunt la baterie,

Renii au motoraşe la picioare,

Săniile – discret acoperite cu broderie.

Căminul şi coşul – cam imaginare!

Crăciunii – se vede – prea mulţi sunt:

Sunt şi de cei albaştri, cu discount,

Sau chiar din cei verzi – complet mă-ncrunt!

Unii nici copiii nu-i iubesc, nu ştiu parola…

Unul singur e veridic, jur pe ce am mai sfânt:

Moşul din reclama de la Coca-Cola!

 

 

ALPINISTUL HALTEROFIL

Am luat decizia: În sus!

Mai întâi capul:

Durere puternică la grumaz.

Mâinile îşi caută sprijin,

Muşchii s-au încordat,

Stelajul scârţâie prevenitor…

Acu e acu! M-am ridicat.

Durere puternică la genunchi.

Şi la al doilea şi la glezne…

Clipă de îndoială.

Să menţin verticalul!

Mă apuc de cruce – doare!

Mă îndrept.

Privesc în urmă.

Am urcat cei 50 de ani ai mei…

Şi şezlongul a suportat!

 

PENTRU MILIOANE

Doresc să mă bucur pentru milioane…

Ce este, neamule?

Eşti mâhnit, cucoane,

Că eu sunt mereu bucuros, ca duminica, în sărbătoare?

Au fost poeţi care au suferit în alunecare

Frumos, chiar îi gelozesc!

De aceea poate

Poporul se-ntristează azi de orice, de toate?

Lansez chemarea, la oraş, la sătucul ce picoteşte:

„E timpul să surâdem – Iisus ne iubeşte!”

Ştiţi despre asta, bătrâni şi copilaşi din cărucior,

Nici un versişor să scrii nu e uşor!

Începe să te doară mâna, ori „şederea”…

Iată realista răbdare, creatoarea!

Dar mă mângâie gândul, ca şi pe alţi patrioţi,

Că pentru carte voi lua milioane de zloţi,

(Din cei „vechi”, lucru clar) – voi fi, mulţumit, cucoane,

Că-i tare drag să suferi aşa, pentru milioane…

 

Traduceri de Alexandru G. ŞERBAN