Zoran Mimica s-a născut în Croaţia, la Zagreb, în 1953. A început să scrie haiku în 1970, mai ales studiind zen şi tao din cărţile unor autori ca: Suzuki, Fromm, Pirsig, Ryokan, Basho, Busson, Issa, Shiki. Se consideră „homeless”, dar de fapt îşi împarte timpul între Zagreb şi Mimica, în Croaţia, şi Viena şi Londra. Are trei fete şi, recent, a devenit bunic.
Nici o vorbă
nici mişcare –
doar vânt…
Aşteptând poştaşul
primele ore ale dimineţii
curg alene…
Mergând pe drum,
încerc să nu calc
furnicile uriaşe
Mic dejun cu nevasta
am făcut un ceai foarte tare
– ploaie de septembrie
Mănânc orez
şi aştept poştaşul
– ce zi ternă
Un nor de praf
acolo unde aeroplanul
atinge pământul
Joc cărţi cu fiica mea
i-am remarcat
dinţii noi
cum am băut ceai chun-me[1]
am avut sentimentul
că Tao e în el
Daruri de Crăciun
în fiecare an primesc ceva
de care nu prea am nevoie
Festival rock
fumez
iarbă second hand
Biserica e rece
dar concertul
începe
„Asta e bucătăria”
a spus şi m-a dus
în camera ei
dimineaţă de iarnă
– muscă moartă
între cele două geamuri
câinele latră
în tramvai
– miros de salam „mortadela”
marea
e ca uleiul
noaptea asta
Prezentare şi versiunea în limba română: Marius CHELARU
[1] Ceai verde chinezesc ale cărei frunze amintesc de forma sprîncenelor. Înseamnă „sprîncene preţioase”.