Francesco Belluomini s-a născut la Viareggio în 1941 şi trăieşte de câteva decenii la Lido di Camaiore. De-a lungul vastei sale activităţi literare i-au fost publicate şaisprezece volume de poezie, un roman în versuri şi un poem  de mari dimensiuni. Textele sale au fost găzduite de prestigioase publicaţii literare din Peninsulă şi de edituri specializate în poezie, precum Pulcino Elefante, Diario Libri şi Laboratorio. În 1981 a ideat şi organizat Premiul literar Camaiore, dedicat poeziei contemporane italiene şi internaţionale. Premiul se desfăşoară de atunci,  anual, sub preşedinţia sa, cu jurii anuale formate din cei mai notorii şi valoroşi critici şi poeţi italieni. Ca prozator, a publicat cinci romane iar în prezent elaborează antologia care va cuprinde texte poetice ale autorilor finalişti şi premiaţi la Camaiore în cele douăzeci şi şapte de ediţii de până acum.

 

Dificultăţile de a scrie poezie

Încă plătim acest timp şi al nostru

adevăr al unui vers pe măsură

fără subtilităţile iernii care se mută

lăsându-ne în mână un singur răspuns:

TREBUIE SĂ-ŢI VINZI SUFLETUL

PENTRU O PAGINĂ SCRISĂ!

Greu previzibilă contrarietatea dis

de dimineaţă, buimaci de o odihnă cu program

impus şi distruşi de expectoraţia ce ne dărâmă

pereţii unei fragilităţi ascunse.

DAR CÂTĂ VREME PETRECEREA CONTINUĂ… SĂ BEM!

Şi nu contează dacă profităm de cei slabi:

mâine vom îmbrăca puţinele vise

şi vom urma câinii în haită

hăituiţi.

1982

 

Trăieşti în mine toată

Pentru Rosanna

Mă înţelegi, sper,

chiar dacă se întunecă devreme pe divan.

Nicio flotă nu-şi mai are

căpitanul cu simbrie,

şi nici nu mai aruncă dorinţe dincolo

de ce se cuvine acest alcov.

Trăieşti în mine toată această stare de lucruri

ai înţeles-o pe deplin: e bucurie

de iarnă într-un David

fără de vreun Goliat.

 

Contemporaneitatea gloatei

Mi-au zis de toate… până şi poet.

Am o vârstă care nu se supune considerentelor de vârstă.

De cad mi-e greu să mă ridic din nou.

dar azi

ceva

aş vrea:

Aş vrea să ucid un câine dacă l-aş avea!

Obstinat urmăresc utopia normalităţii.

Nu mi-e de-ajuns singura variantă la sistem.

Am ucis un câine care nu era al meu cândva,

dar azi mai întâi

i-aş tăia coada:

ce obositor e să nu-ţi laşi mâinile linse.

Fano, 1983

 

Capcane ascunse

Ne-au făcut să credem că ne învaţă totul

iar noi complet goi la poarta întredeschisă…

 

Dar vechea comedie-i mereu câştigătoare:

„Haideţi e loc în faţa scenei:

patru personaje caraghioase cu faţa descoperită

ne oferă ecourile unei singure zile.

Curaj domnilor fiţi atenţi:

acei nebuni  întemniţaţi care nu pot nici să plîngă

îşi mănâncă şi ultima bucată de ficat

în momentul în care îşi schimbă pielea.

Au cuvinte puţine de spart gheaţa

– renunţaţi la certurile din dragoste –

şi cântă imagini cu vocea furioasă

în capcane ascunse pentru oameni singuri”.

Fano, 1983

 

Lumini şi umbre

Dacă tu ai fi ceea ce nu eşti

câmpiile în soare, zidurile crăpate

ar avea aceleaşi contururi clare

şi lumini şi umbre în apă decolorată

ar îneca gestul care te dezgroapă.

Dar tu eşti şi noi auzim

urletul care nu potoleşte agonia

şi  voci şoptite care ne trimit

ecourile a ceva ce n-am vrea.

Şi totul ne încearcă şi ne umileşte

desţelenesc hăţurile gîndurile acelea

care ne ard faţa şi conştiinţa.

Empoli, 1980

 

Dar spun

Nu-s pregătit să termin

de tot: sunt pâine

şi apă cei ca mine

speranţă puţină.

În unele seri cu cîinele după mine

îmi rămîne auzul, dar spun

pe un ton politicos cuvinte

ce nu ştiu să vindece,

care nici măcar animalului aceluia

de câine nu par să-i fie pe plac.

Nu-s pregătit să termin

nici pâine nici apă nici lume

nici măcar acel nimic;

în unele seri nici câine nici auz

nici ton politicos

dar spun.

Alessandria, 1984

 

Prezentare şi versiunea română: Eliza MACADAN