Anna Ruchat s-a născut la Zurich în 1959, a studiat filosofia şi literatura germană la Zürich şi Pavia. A desfăşurat o amplă activitate de traducător, aducând în limba italiană operele lui Paul Celan, Thomas Bernhard, Victor Klemperer, Mariella Mehr, Werner Herzog, etc. A publicat volumele de versuri „Geografia senza fiume”, 2005, „Angeli di stoffa”, 2009, „Terra taciturna e apocalisse”, 2012. Poeziile traduse în limba română fac parte din volumul „Binomio fantastico”, 2014.
Ca eşarfa Isadorei
Mergi şi adu-mi noaptea!
Spune Ea într-o seară de vară în timp ce termină de spălat
vasele în bucătărie. Uşa de sticlă care dă spre grădină e
închisă. Casa aranjată. Ea iese în grădină: cu picioarele
goale pe iarba deja udă. Pe cer stelele şi nicio
lună. Măsuţa laminată, pe care au cinat,
balansoarul, gardul viu sunt profiluri întunecate în întuneric.
Cum poţi să aduci noaptea înăuntru?
ea lasă fereastra deschisă: poate noaptea va intra
singură, dar Ea voia ziarul.
Declinare magnetică
Într-o după-amiază de toamnă Ea şi ea urcă în
maşină, trec frontiera şi continuă să meargă pe drumuri
de ţară pustii în muşcătura unei provocări. Sub
roţi se zdrobesc punctele cardinale. Destinaţia
tace încăpăţânată când ceaţa împrăştie întrebări pe
asfalt. Drumuri uimite.
Până şi copacii aproape goi de-a lungul şanţului
par să se întrebe unde naiba merg.
Vigevano e încă departe, îi spune Eaei, mai bine ne
întoarcem.
Renunţare
Când Ea se opreşte un moment
e primăvară
şi niciodată
în casa aglomerată
ci pe terasă,
mai uşor, pentru că
o pânză în dungi
separă
înăuntrul de afară
pe după
de înainte.
Detaşare
În spatele privirii nesigure
dar îndepărtate
a camerei
lucrează
excavatorul memoriei
îşi lungeşte ghearele şi sapă
între tine şi prezent
gropi de panică
lăsându-te singură
şi îngrozită
acolo unde fiecare lucru din viaţă
e numai o umbră.
Zile de naştere şi aniversări
Ea nu vrea să împartă cu nimeni doza ei de du
rere, de apatie, celulele ei moarte.
Datele alunecă din calendar şi precum cuţite
se înfig în zilele ei care le primeşte
cu o liniştită tortură.
Când uneori noaptea Eaşiea sunt din nou una singură,
datele îşi pierd demnitatea şi le e ruşine că sunt numere.
Prezentare şi versiunea română: Eliza MACADAN