Neliniştile simetriei

În caleaşca-i din foi de aramă

toamna

vine cu seminţele de culori

la început aruncă ici-colo

cîte o sămînţă de galben

pătimaşă

apoi cele roşii şi ruginii

Un ghepard în flăcări

aleargă peste frunzişuri

aruncînd frumuseţe

şi seminţe de moarte

Scutul verde-al ferestrei a căzut

în geam bat ramuri noduroase şi negre

în simetrie

mîinile mi le aşez

ne despart cîţiva milimetri

din golul de sticlă…

… dar căldura nu trece;

Şi mîinile-s noduroase,

Aspre şi reci,

Au pierdut scutul de frăgezime

 

Faţă în faţă,

de o parte şi alta a geamului

în simetria de toamnă,

împreună, ramuri şi mîini

 

Ca o revoluţie

La rîu, la meandră!

Acolo s-a dus vara.

Acolo caldă, liniştea iese

de sub pietrele mari.

Pietrele mici, de sub apă,

o reverberează

prin căştile lor verzi…

 

Dar la meandră,

de sub pietrele mari,

adia răcoarea.

Pe pietrele mici

unduiau lunecoase

mătăsuri.

 

Din hăţişuri

Ca o revoluţie, a izbucnit toamna.

Pe cap o căciulă;

în loc de stea,

o frunză cu nervurile roşii…

 

Alergam… Toamna gîfîia

în spatele meu.

Doar cu un pas înainte

am deschis uşa,

am intrat,

am aprins lampa;

umedă şi rece lumina,

asudată fereastra…

 

Neliniştit, şarpele casei

bătea în perete.

 

Salt cromatic

Cu nesaţ, toamna

absoarbe în propria-i dimensiune

sînii bogaţi rotunjiţi ai verii

ademeneşte soarele pe un drum secundar

mai scurt şi pustiu. Ca un boţ

îl jefuieşte de roşu,

 

din putere

îi fură

 

Înfige luna în turla bisericii

o jefuieşte de vrăji

Doar flutură din magneţi

şi în senin dispar

unghiurile de cocori.

 

În laboratoarele-i subterane

distilează sevele verii

le transpune-n libaţii.

 

Tîrziu

sub pulpanele-i aurii

ascunde frunze ude şi nostalgii

le azvîrle în vînt pe alei

 

Nu ştiu unde se ascunde toamna

cînd tropoteşte pămîntul

sub cavalcada cailor albi

ai zăpezii.

 

Mişcare centrifugă

Pe fire de fum coboară

păianjenii toamnei

şi frunzele îngălbenesc

Norii gestează cenuşiuri

melancolii şi mişcări de rău augur

De niciunde ceaţa se adună

în vălătuci cu forme bizare

Iubirea de toamnă

îşi atîrnă la gît ghirlande

cu trofeele şi iluziile verii

Copaci desfrunziţi vin

dinspre cîmpie, cu vîntul,

cu miresme de tămîie-a zăpezii

Mai tăcute, lucrurile

se dezbracă de fast

şi coboară în sine

Strălucirea de verde s-a stins

 

şi frunza palmei tale

e luată de vînt

 

Bat tobele toamnei

Frunze negre, ciorile

Aduc negură şi frig

De pe alte meleaguri

În stoguri

ascunse-s trofeele verii…

– şi cum mai cad roşii amurguri

din potrivnica stea…

 

Sub văzduhul sticlos

stau

precum nucul bătut

Lovite, frunzele

cad înfiripînd pămîntului

aureole

dar zadarnică e risipa de aur;

desfrunzirea

doare într-atît…

Pe safirul rece-al înserării

se deschid feciorelnice castane

Cristale de brumă li se aşează

în coroane…

Bună seara, Pămîntule!

Lasă-mă să mă sprijin

de umărul tău!

mai dă-mi o măsură…

 

O frunză

Era în gheata lăsată afară

la uşă

O frunză îngheţată.

Culorile-i stinse, posomorîte,

tînjeau după vară,

dar vara părăsise

lunecuşul ei verde.

 

De pe paletă

i-am adus culori vii, cu tinereţe.

dar păreau precum fardul

pe un obraz vestejit

Mai clar se arătau nervurile,

secătuite, astupate de cocoloaşe de sevă…

Insule de cenuşă,

pete de absenţă…

goluri… rupturi…

 

Nemiloasă, toamna a smuls aurul verde

şi l-a dosit sub coline

 

Salonul de terapie intensivă

E nava

ce nu vrea să plece

Bolnavii călători, legaţi de pămînt

prin mulţimea de fire şi tuburi

mai absorb energie şi oxigen

Poate-s cordoane ombilicale

ce-i leagă de planeta mamă

de pieptul cald al ţărînii…

Pe ecranele monitoarelor

în diagrame pulsează

tainice semne de viaţă

fragile

sub ochiul pînditor al nefiinţei

Înot prin aerul salonului

Văscos de suferinţă şi spaimă

Îl caut

Undeva într-o margine

sub voluta fierbinte a nădejdii

pe un pat cu rotile

El, îngerul

Mă priveşte, îmi cere locul:

umărul.

Pe monitorul lşui diagrama aleargă…

Spre unde?!

Spre cealaltă faţă a inimii?

Necunoscută:

Cardul IQ2015