Marius CHELARU – Epigramă şi poezie ironică, Partea a doua – Clubul Umoriştilor Constănţeni

În numărul din primăvara lui 2011, în colaborare cu George Petrone şi Mihai Batog-Bujeniţă, publicam o microantologie de epigramă şi poezie ironică/ umoristică. Un alt grupaj realizat de umoriştii ieşeni a apărut în iarna lui 2014. În acest număr avem partea a doua a micro-antologiei, realizată împreună cu Dan Norea, cu membrii Clubului Umoriştilor Constănţeni.

 

Partea a II-a – Clubul Umoriştilor Constănţeni

 

Traian BRĂTIANU

Reciprocitate

Zi de zi îi pregăteşte

Doar bucatele dorite

Şi el fiindcă o iubeşte

Îi oferă … zile fripte.

 

O asistentă medicală

Vecina mea este de treabă.

Când vin după o zi mai grea,

De sănătate mă întreabă.

Nu ştie că mă-mbolnăveşte  ea.

 

De sezon

Mergând pe străzi şi pe alei

În orăşelul meu frumos

Mă-mbată florile de tei,

Dar şi gunoiul de pe jos.

 

Regrete

Te-am întâlnit când nu mă aşteptam

Să-mi spui atâtea vorbe  nesperate.

Eu te-am iubit atâta cât puteam

Dar tu m-ai acceptat numai în… rate.

 

Scuza militarului

– Am fost la trageri astă-noapte

De-aceea n-am venit acasă.

– Ştiu că mi-au spus nişte nepoate

C-ai „tras” la blonda aia focoasă.

 

MIROSUL DE PETALE 

Să ştii că n-ai fost prima mea femeie

Şi nici, probabil, ultima n-oi fi.

Am însă-n minte o idee

Că te vei reîntoarce într-o zi.

Îmi vei trânti o mie de sudalme,

Mă vei certa cu aprigă mânie,

Dar inima ţi-o pun în palme

Şi tot ce-a fost aştept să reînvie.

 

Nu eşti model, nici tânără nu eşti

Şi n-ai averi decât sentimentale.

Ce-ţi spun acum nu sunt deloc poveşti:

Primeşte-mă în gândurile tale!

 

Şi voi rămâne-acolo permanent

Înflăcărând un univers de stele.

Iubirea-mi e un veşnic document

Ce-i parafat cu dorurile mele.

 

Nu cred că vei uita de noi

Când ne plimbam, ades, cu Carul Mare.

Eu sunt ogorul pentru ploi.

Iar tu rămâi  mirosul de petale.

 

 

SUPĂRĂRILE ARICILOR

fabulă

 

Într-un parc de pe aici

Am găsit câţiva arici

Unu′-şi bombănea nevasta

Că s-a urâţit şi basta.

Altu′ îşi certa „fetiţa”

Că şi-a cam scurtat fustiţa.

Cel de-al treilea-ncurcat

Era „pară” pe băiat

C-a sărit din puţ în lac

Şi-a picat din nou la Bac.

Penultimul, eminent,

La firmă-a dat faliment,

Iar al cincilea, mon cher,

Ciudă-are pe premier

Că ne-a pus taxă pe ţepi

Merită ca să-l „înţepi”

MORALA:

E de la sine,

Nici aricii n-o duc bine!


Petru BRUMĂ

 

Brumă-rele de ziua a şaptea

 

Facerea lumii

Şapte zile-n calendare

Ţine-a Domnului Lucrare –

Şase zile de zidire,

Una, ca să-ţi vii în fire

După şase nopţi în care

Te-ai jertfit printre potire.

 

Abstinenţe în Postul Mare

Şapte săptămâni sunt toate.

Se abţine cine poate.

Cine nu, primeşte-un stimul –

Îi ia poftele regimul.

 

Naşterea corectă e la şapte luni

Şapte luni sunt necesare

Ca să se-ntrupeze-un germen.

Cele două peste termen

Sunt doar marjă de eroare.

 

Vieţile omului

Şapte vieţi românul are.

Însă cea de lângă soaţă

E ca o grădină-n floare…

Când ai soarele în faţă.

 

Dulce consolare

Şapte feluri de mâncare

Mi-au servit la-nsurătoare.

Şi sunt foarte fericit –

Că de-atunci doar tac şi-nghit.

 

JOCURI PARODICE

 

Carpe diem

după Ion Pillat – Cămara de fructe

 

Închid etanş fereastra ce dă spre larga zare

Şi las, trăgând de sfoară, trei jaluzele vechi,

Să nu mai văd deşertul din faţă. Şi-n urechi

Să nu aud ecouri din vremile barbare.

 

Păcatele mundane de mâine sau de ieri

Să nu m-atingă-o iotă. Şi într-un Carpe diem

Scuzaţi-mi pleonasmul – să îmi ofer eu mie-mi,

Ca pe-o ofrandă-a vieţii, prezentele plăceri.

 

În mica mea odaie, regaluri de manele

S-ascult. Să sorb poeme din pagini de Can-can,

În timp ce OTV-ul de pe-un LG ecran

M-o ninge peste creştet cu căzătoare stele.

 

Apoi, când asfinţitul deja s-o fi lăsat,

M-oi duce la cămară să gust pe îndelete

Din fructele livezii, făcute carcalete,

Cu rugi de iertăciune către Ion Pillat.

 

Spre Antipozi

  1. Mircea Dinescu

 

Mai ştii cum te chemam atunci,

Prin grâul înroşit de maci,

Ţepos ca limba unei vaci?

– Hai vino, fă, să facem prunci!

 

Tu chiar veneai să te dezbraci,

Veşmântul moale să-l arunci,

Şi-n schimbul tainicei porunci

‘Mi-umpleai paharul – Bea şi taci!

 

Ai vrea şi azi să reînnozi

Pe-o brazdă verde de trifoi,

Cosită-anume pentru noi,

Trecutul: – Hai să facem plozi!

 

Dar eu mă-ndrept spre Antipozi,

Pocnind din bici pe lângă boi.

 

Claudiu CONŢEVICI

 

Coşul zilnic de cumpărături e din ce în ce mai sărac:

Scufiţa Roşie întreabă:

– De ce eşti tu atât de slabă?

Răspunde bunicuţa, silnic:

– Fiindcă-mi aduci doar coşul zilnic!

 

Maturizare

S-a-ntâmplat, cândva, demult,

Între mine şi-o vecină:

Eu am devenit adult,

Pe când ea – adulterină!

 

Telenovela căsătoriilor şi divorţurilor dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, în manieră coşbuciană:

Şi dacă-a fost peţită des,

E lucru tare cu-nţeles…

Dar nu pricep, cu niciun chip,

De ce-o peţeşte-acelaşi tip!

 

Obiective economice importante nu au fost încă privatizate:

– Privatizarea este gata!

…Însă aceste vorbe scurte

Au fost rostite doar de tata,

Când şi-a făcut privată-n curte!

 

Preotul Ştefan Coşa din Somuşca (Bacău) l-a bătut pe enoriaşul Martin Pruteanu cu o bâtă de baseball:

De eşti beţiv, curvar, ateu,

Sau hoţ, te bate Dumnezeu!

…Dar, pân’ s-ajungi la cele sfinte,

Te bate popa înainte! 

 

Ananie  GAGNIUC

 

ELEMENTELE (sau ELEMENŢII) CARE LA FRIG… NU FRIG

 

– Ce, astea sunt condiţii de viaţă?

Zdrăngăni geamul, plin de flori de gheaţă

Tremurând de frig. În iarna asta geroasă

Nu mai e chip să stai în casă!

– Taci şi suportă cojoacele babei Dochii

Nu e normal să mai închizi şi tu ochii?

Că tu, în vara cea caniculară

Stai şi în casă, dar şi afară!

Aşa că nu mă mai scoate din balamale
Îi trânti uşa, într-un fel, luându-l la vale

Profund mişcată, sări din baie faianţa:

– Ia mai tacă-ţi clanţa!

Nu vezi cât eşti de încuiată şi goală

Fără pic de căptuşeală

Cablul de la radiator se făcu covrig:

– Şi eu mor de frig!

– Pe unul singur conştiinţa nu-l mustră

Reflectă, prealuminată, o lustră

– Dacă te referi la noi,

În noi nu curge apa şiroi!

Sări din calorifer un element

Şi să ştii că, urgent

Ieşim, de tot, din apartament! 

– Ingratul!

Bătu din picioare patul

– Boul!

Sări din perete tabloul  

– Eşti un infect!

Un „frigider”abject!

Acordeon cu burduf!

Îi zise masa, cu năduf

– N-am ce vă face!

Ia mai lăsaţi-mă-n pace!

Ripostă cu fler

Vinovatul calorifer,

Vrut-aţi bine să trăiţi?

Acum, iată, dârdâiţi!

Pentru voi

Sunt sloi!

Şi am o mortală morală:

Vă tratez cu  răceală!

Ale voastre injurii, mă lasă…rece!

Şi iarna asta, nu mai trece…

 

 

PIEI, SATANĂ! 

 

La lumina unui sfeşnic

Scria dracul către lume:

De ce am un rău renume?

Eu, ce stau în iadul veşnic?

 

Că-i primesc pe răi, pe hoţi

Mincinoşi şi păcătoşi

Când rostiţi sentenţioşi

„Să vă ia dracu’ pe toţi!”

 

Oameni sunteţi? Păi ce, dracu’

E depozit de gunoaie

Sau maşină de bătaie

Să-i toc eu, precum vi-i placu’?

„Unii au pe dracu-n carne”?

Astea-s aberaţii!

Şi, din toţi bărbaţii

Ce, doar eu am coarne?

 

De atâtea chinuri gem

Pentru voi, sunt tot un drac!

Ba-s făcut în patru, ba-s băgat în sac

Şi-n acest veac, bomba:

M-aţi făcut şi ghem!

 

Revoltat şi-n coarne împuns,

Final, i s-a dat un răspuns:

„Drace! N-ai ce face?

Nu ne-ajung toţi birocraţii?

Şi tu trimiţi reclamaţii?”

Rezolvarea cazului:

Nu-i de competenţa nimănui

Ia mai daţi-l…dracului!

     

 

Sanda GHINEA

2014 – Aşteptându-te!

Iau pastile şi beau apă,

Asta-i “Noaptea de Ajun”…

Poate-s c-un picior în groapă?

Da! Dar am şi unul bun.

 

Clasa ZERO

Ne-ar fi ţara ca o floare,

Politicienii dacă

S-ar încumeta să facă

O clasă pregătitoare.

 

Logică reumatologică

– Au, piciorul! Mor cu zile!,

Doctori, faceţi într-un fel!

– E tendonul lui Ahile!

– Da? Să-l doară-atunci pe el!

 

Constatare

E un fapt preaînţelept,

El ne ţine-arzând ca para:

Ţara noastră – STAT DE DREPT –

Are strâmbi ce strâmbă ţara.

 

Defrişări carpatine

– Iar prin munţi, dac-o apuci,

Vezi o ţară pe butuci.

– Ce butuci? Ori n-aţi aflat?

Şi butucii s-au cărat.

 

VINUL

Te naşti strivit,

din bobul cel de miere,

cu bucuria mamei, din durere,

şi cum arunci a bobului cămaşă,

te lăfăieşti

ca pruncul fără faşă.

De te-am încins în cercuri

de butoi,

ai spumegat şi te-ai zborşit la noi,

scuipând

peste bătrâne doage, strâmbe;

ca un taifun te-ai ridicat în trâmbe,

bolborosind necazul tău dospit,

apoi cu osteneală-ai adormit.

Bătrâne Demon,

tu eşti leac şi boală,

eşti linişte, uitare şi răscoală;

dai laşilor puteri să verse sânge

şi bucurie răilor, de-a plânge;

poetului,

precum o muză bună,

ţii loc şi de iubită şi de lună.

Spăşit ca gura maicii-n rugăciune,

viclean ca ochii ei cu gene brune,

cântat şi blăstămat din carte-n carte,

ne-ncurci de la botez

şi pân-la moarte! 

 

Constantin GORNEA

 

Soluţie pentru câinii comunitari

Pentru că unii-au atacat copii,

Hingherii îi adună cu toptanul.

Mai bine i-ar băga în primării

Să le mănânce ălora „ciolanul”.

 

 

Nivelul de trai european, pe scara termică

În Occident, temperaturi fierbinţi.

În sud e cald, climat destul de bun.

În Est persistă soarele cu dinţi,

La noi, îşi face casă Moş Crăciun.

 

Unui parlamentar

E criticat mereu fără cruţare

Că nu-i prezent când se votează legi.

Dar azi, dorind o reabilitare,

A mai votat şi pentru cinci colegi.

 

Un hoţ, într-un partid

Un hoţ ce tocmai terminase de furat,

De-un poliţist mai vigilent fiind văzut,

În sediul unui vechi partid s-a furişat,

Să nu mai poată fi uşor recunoscut.

 

Unui ministru… îndemânatic

E ambidextru declarat;

Un priceput de milioane.

Nu-n minister neapărat,

Dar sigur la comisioane.

 

DECADENŢĂ

Pe morţii mei am început să-i râd,

Dar plâng cu noapte pe lăstarul crud,

Iar când începe viguros să crească,

Îl rog, impertinent, să putrezească.

Pe cerul înstelat văd numai gropi.

Cercetătorii lumii-i simt miopi.

Doar muştele se mai iubesc prin flori

De când cocoşii nu mai cântă-n zori.

Eu trag cu puşca deseori în nori

Şi-nregistrez o muzică de ciori.

Îmi spăl cu sânge ploaia de pe faţă

Şi mă-ncălzesc cu bolovani de gheaţă.

Răsar de peste tot măgari berbanţi,

Iar caii toţi ajuns-au dorobanţi.

Aştept ca-n putregai să crească-o floare

Şi-ncep să-nvăţ că fericirea doare.

Azi Soarele-a cerut o aspirină

Căci îi răcise palida lumină

În timp ce încercase să-ncălzească

Un suflet de făptură omenească.

Din dragoste-a rămas un gând perfid;

Iubiţii, azi, întâi se sinucid

Şi-apoi pătrund pe ale vieţii porţi

Cu sentimentul că sunt deja morţi.

De-atât noroi ieşit din gura lumii

Dreptatea este numai a minciunii.

Speranţa, ca o boare neagră trece,

Dar speră, totuşi, în mileniul zece…

Odată într-un chioşc de zarzavat,

Zărit-am demnitatea la murat.

Noi ne scuzăm oricare impotenţă,

Spunând că progresăm în… decadenţă.

 

 

SONETUL SINISTRAŢILOR UITAŢI

Erau opt ani trecuţi de două mii

Când Prutul s-a umflat ca un sergent –

O fi mâncat, săracul, detergent –

Şi-a inundat întinsele câmpii.

 

Venit-au camioane de hai-hui

S-ajute pe sătenii sinistraţi,

Dar tot ce s-a trimis de către fraţi

A „vămuit” primarul cu ai lui.

 

Rămaşi ei dezbrăcaţi şi nemâncaţi

Se tot gândesc ţăranii cu amar:

„Deşi ne-au dat, noi am rămas uitaţi.”

 

Şi plănuiesc, de vine Prutul iar,

Chiar de ar fi de valuri măturaţi,

Să îl „doneze” apei pe primar.

 

 

Constantin IORDAN

 

Corupţia la Români…

Corupţia în Ţară e o boală,

Chiar generalizată zice  U.E.;

Se vindeca pe vremuri prin răscoală,

Azi leac sau doctor pe măsură…nu E!

 

Destin…

– Mereu alegi Române din două rele Una

Ce-n loc să-ţi dea de Muncă, te-mbată cu minciuna,

Onest, om cu credinţă, mereu la datorie,

Trăieşti din „moştenire” şi joci la…loterie!

Diplomaţie…

Cu rânjet de hienă, sub ruj de vicleşug,

Ciocnind otrava cultă stoarsă în pahare,

La mese ridicate-n „furci protocolare

Călăii-şi rod felia şi pun Ţara în jug.

 

Certitudine…

Plutind pe „linii de curbură”,

În vis mireasă pentru mine,

Vom fi legaţi, două destine,

Roţi  la o cosmică… trăsură!

 

Cugetare…

Din nor de amintiri, în viaţa mea Tu vii,

Pe–un strop de vin şi-o gură de cafea;

Dorinţă răstignită pe-o Lacrimă de stea…

– Ce altfel ar fi Lumea, de–am fi iarăşi… Copii!

 

 

O  lacrimă  de  Vagabond…

 

Sunt  Vagabondul  din  catrene,

Un  mucegai  remaniat,

Incendiez  voci  şi  refrene

Când sunt pe Lume mâniat.

 

Sunt  Vagabondul  cu  belele,

Specialist  concediat,

Căzutul  stâlp  al  casei  mele,

Şi tot mai des îndoliat.

 

Sunt  Vagabondul  ce  mai  pleacă

Şi-ajunge  slugă-n  Occident,

Un  tolerant  cu  brişca-n  teacă

Şi-n   Revoluţii  Exponent.

 

Sunt  Vagabondul  Ţării  Mele,

Titrat,  Şomer  şi  Renegat,

Un  Patriot  fără  „lovele”

Şi  cu  Mandatul  Expirat.

 

Sunt  Vagabondul  de Vânzare

Cu  datorii  în  Strănepoţi;

Dau  Votul  numai  pe-o  mâncare

Când  licitează  numai … Hoţi!.

 

Sunt  Vagabond  peste  Hotare,

Stigmatizat  că  sunt  ROMÂN,

Să  schimb  Guverne  nu-s  în  Stare

Iar  în  sclavie  nu  rămân!

 

Sunt  Vagabondu-ajuns  paiaţă

Şi  „pinguinul”  în  protest;

Azi  nu  mai  dau  un  ban  pe  VIAŢĂ

Şi  nu  am  teamă  de AREST.

 

…Şi  copleşit  de-atâtea  Rele

Într-o  Tavernă  mă  Ascund,

Iar  dacă  Ţuica-i  cu  mărgele,

Pământul  nu  mai  E …rotund!

 

Liviu KAITER

 

Concluzie

Dispute-au fost şi mai persistă.

Pe tema asta fac lumină:

Femei urâte nu există,

Doar băutura e puţină!

 

Unuia care pretinde că este şef în casă

Se bate-n piept că-i tare-n toate,

Că-n casă el aduce leafă,

Dar de-l priveşti atent din spate,

Vezi urme de papuci pe ceafă.

 

Medicul ginecolog – definiţie

E medicul ce-adânc pătrunde

Cu degetele şi privirea,

Aflând probleme, acolo unde

Găsesc bărbaţii fericirea.

 

Caniculară

Stau la plajă şi îndură

‘Naltele temperaturi:

El se plânge de căldură,

Ea că este … în călduri.

 

Echilibru financiar

Analizându-mi căsnicia,

Financiar este constantă:

Cu banii ce-mi îmbrac soţia

Mă costă s-o dezbrac pe-amantă. 

 

Dan NOREA

 

Profesiune de credinţă

Cu lapte de catren m-au înţărcat
Şi de-asta-n epigramă sunt model:
Sunt chel în maniera Cincinat
Şi beau la fel de mult ca Păstorel!

 

Drăcoaicele – definiţie!?

Cine poate să-mi ateste,

Fie soţi, fie burlaci:
Oare dracii au neveste
Sau nevestele au draci ?

Paradox feminin

Vecina mea, se poate spune,

E-un paradox în felul său.

Am despre ea doar gânduri bune

Dar când o văd, îi pun gând rău.

 

Tabieturi

La slujbă, totu-i o rutină

Cu secretara actuală:

Mă-ntâmpină cu tava plină

Şi, pe la prânz, deja e goală.

 

Deşteptare
În campanie ne minte
C-o beţie de cuvinte;
După vot e, deci, normală
O cumplită mahmureală.
 

Cuvinte haine

 

Pe-o plajă mai pustie, lângă dig,

Umbla o fată goală şi fierbinte

Ce tremurând mi se plângea „Mi-e frig”.

Şi-atunci am îmbrăcat-o în cuvinte.

I-am pus pe umeri două substantive,

Pe sâni i-am pus un adjectiv – superb,
La mijloc pre-poziţii, mai lascive,
Iară mai jos i-am pus… i-am pus un verb.
Ea mi-a propus -copilă fără minte-

Să procedăm la schimburi de cuvinte

Şi aş fi acceptat, căci sunt un lord,

 

Dar mi-a cerut aşa, fără ruşine,

Un numeral prea mare şi… în fine…

E clar c-a provocat un dezacord.

Nu ştiu să fie reguli în iubire

 

Nu ştiu să fie reguli în iubire,

Ca şi-n război, orice este permis.

Să laşi în urma ta dezamăgire

E un principiu fără compromis.

 

Când o cetate întâlneşti şi-ţi place

Asediul îl porneşti c-un arsenal

Bogat, de arme tari. Şi nu-i dai pace,

Ştii sigur, va ceda într-un final.

 

Căci orice zid prezintă o fisură,

Ataci acolo, în acelaşi loc.

La urmă dai năvală, fără ură,

Ştii sigur ce aşteaptă – să-i dai foc,

 

Să-i furi ce-are de preţ, s-o violezi.

…Şi nu ai încotro. Te conformezi.

 

Regula intervalului

Am întâlnit o fetişcană-n bar,

Trăgea dintr-o ţigară şi, uşor,

Îşi mângâia erotic un picior,

Picior al unui graţios pahar.

 

Când e nevoie sunt un bun actor,

Am replici inspirate, plin de har.

O agăţam necesarmente, dar

Mi-am amintit o regulă-n amor.

 

Când îţi alegi, la vârsta mea, amica,

Să fie nu mai mare ca nevasta

Şi-n niciun caz mai mică decât fiica.

 

Privind spre bar, îmi spun în minte: Basta!

Destul cu şovăiala şi cu frica,

O să încalc şi regula aceasta.


Judecata de apoi

 

Morala de-i pre-judecată,

De cei mai mulţi e încălcată;

Când ea ne judecă pe noi

E Judecata de apoi.

 

Am un exemplu,-l  spun îndată:

Am cunoscut demult o fată,

Doar dacă-i atingeam veştmântul,

Creştea în mine simţământul.

 

Dar când să trec la subiect,

Dintr-un exagerat respect

Şi-o etică pre-judecată,

Nu am atins-o niciodată.

 

Azi regretăm; pentru-amândoi

E Judecata de… apoi.

 

Iorgu PARASCHIV

 

Unor licenţiaţi

Ei cursuri nu au frecventat,

Au tot luat şcoala în şagă,

Examene  de or fi dat…

Au dat ceva, dar numai… şpagă.

 

Criza financiară

Maşinile se înmulţesc

Iar oamenii se-mpuţinează,

Pe timp de criză e firesc

Când omenia se mimează.

 

Despre pensii

Mulţi bătrâni o iau în mână,

Poate, poate le mai creşte

Să le-ajungă pentr-o lună,

(Pensia de stat fireşte).

 

Unui procuror

Văzând că omul îşi deplânge soarta

De bugetar plătit cu o măsură,

Îmi stă pe limbă veşnic întrebarea:

Şi totuşi procurorul nu procură?

 

Unora ce îşi denigrează ţara

Mulţi, sătui de a lor ţară,

Părăsind pământul, sapa,

Ies cât pot de des afară,

Dar omit să tragă … apa.

 

BUCURIE NEÎNŢELEASĂ

Pasagerii de pe navă

Sunt pe punţi la promenadă,

Străduindu-se cu toţii

Ce-i pe insulă să vadă.

 

Unul privind prin binoclu,

Îl strigă pe căpitan:

– Văd pe insulă un om

Care ţopăie avan.

 

– Sare, se agită-ntruna

Şi e tare zdrenţăros,

Cine este şi ce vrea

Acest om misterios?

 

– Scena asta se repetă, zise căpitanul sec,

Nu ştiu, n-am nimic de spus,

Dar de câte ori ne vede,

El se bucură nespus.

 

BALADA UNUI GREIER MARE

Toată vara a cântat

La TV, prin parlament,

Iar acum vrea president

Tot o funcţie de…stat.

 

De va reuşi-n cules

Să păcălească norodul,

Va cânta apoi prohodul

Pentru cei ce l-au ales.

 

Ca-ntr-un Sisif, dar mioritic

Furnicile muncesc degeaba,

Iar greierii le strică treaba

Când dorm  acei cu simţul critic.

 


Ana RUSE

 

Umoriştilor spontani

Ca să fim de Paşti, spontani

E nevoie de mulţi bani

Şi s-avem umor mai bun

Îl sărăm de la Crăciun.

 

La un an de la căsătorie

La-nceput era o zână,

M-alinta cu dulcea-i mână,

După-un an e…vrăjitoare,

Îmi ia tot din buzunare.

 

Moartea speranţei

Vine cu speranţă mare

La spital, spre vindecare,

Dar ea piere de îndată

Că îi cere întâi.. plată.

 

Viaţă de pensionar

Când mi-e dor de o friptură,

Merg spre gardul arătos

Cu grătar în bătătură

Şi mă satur…de miros.

 

Floarea corupţiei

Când pe scară, sus, sunt hoţii

Şi mai jos, finii, nepoţii,

E corupţia în floare

Chiar şi iarna, pe ninsoare.

 

La alegeri

La alegeri şi-n ăst an,

Se dă lupta pe ciolan

Şi alegătorii toţi

Vor fi iar conduşi de …hoţi.

 

 

Ion RUSE

 

Muncă de echipă

Munceşte domn primar de ieri

La planul urbei de la anul;

‘L-ajută doi consilieri

Ce dau cu zarul… sau cu banul.

Nedumerire

Rapid speranţele îmi scad

Şi n-oi pricepe, să mă tai,

De ce trăiesc precum în Iad,

În ţara noastră ca un Rai?

 

Micul poliglot

Ştefan, amicul meu german

M-a vizitat, o săptămână,

Cu soaţa şi-un copil, de-un an,

Ce plânge-acuma… în română.

 

Oportunistul

În viaţă n-are timp de halte;

S-a folosit de scurtături

Şi a urcat pe culmi înalte,

În urma unor săpături.

 

Durerea neamului românesc

Plânge marea, plâng Carpaţii,

Jalea lor n-o mai suport,

Că îşi cer, la uşă, fraţii

Viza… de pe paşaport.

 

Braconaj

Ochi şi apăsă trăgaciul;

Vânatului făcând apelul,

Descoperi: mistreţi, căţelul

O vacă mare şi… gonaciul.

 

Ionuţ-Daniel ŢUCĂ

 

Alegeri anticipate

Să ştii – când mergi cu buletinul,

Pe el ştampila să o pui –

Că e „anticipat” scrutinul,

Cu tot cu rezultatul lui!

 

Românului de peste Prut

Privind prezentul şi trecutul,

Tu, frate drag, te lămureşte,

Că ne desparte numai Prutul,

Dar contrabanda ne uneşte.

 

Gânduri de pace

M-aş împăca – o, slavă sorţii! –

Cu toţi duşmanii mei în cor

Şi asta chiar pe patul morţii.

(Pe patul morţii dumnealor).

 

Unor absolvenţi de facultate

Îi vezi aşa, cu mintea goală,

Şi-ţi spui, ca omul ce îndură,

Că mulţi sunt anii lor de şcoală,

Dar nu şi cei de-nvăţătură.

 

„Ai carte, ai parte!”

Cartea-i unicul blazon

Ce te scoate-oricând din ceaţă

Şi-ţi ofer’-o şansă-n viaţă,

Una la un milion…

 

Rondelul epigramei bune

 

Destule epigrame bune

Apar pe scena românească,

Menite-n tare să lovească

Şi nu din coadă să răsune.

 

Dospite-n pulbere cerească,

Mustind a fină-nţelepciune,

Destule epigrame bune

Apar pe piaţa românească.

 

Şi, cu răbdare bătrânească,

Ce de la sine multe spune,

Cuminţi i-aşteaptă să se-adune

Pe cei dispuşi ca să citească

 

Destule epigrame bune…

 

Rondelul clasei „0”

Băiatul meu i-acum la şcoală,

În clasa „0” înrolat,

Îi stau alături cei de-un leat,

Abia desprinşi de-a mamei poală.

 

Reflexe noi a căpătat,

Cu noaptea-n cap voios se scoală,

Băiatul meu i-acum la şcoală,

În clasa „0” înrolat.

 

Cum însă zero-i cifră goală,

De-o fi s-adun ce s-a-nvăţat,

Această clasă-surogat,

O pun sau nu la socoteală?

 

Băiatul meu i-acum la şcoală.

 

Rondelul tunning-ului

Iubesc maşinile tunate,

Indiferent de mărci şi clase,

Cu garda ’naltă ori mai joase,

Le-ador în mod egal pe toate.

 

Turând motoarele nervoase,

În drifturi fain executate,

Iubesc maşinile tunate,

Indiferent de mărci şi clase.

 

Dar şi mai mult mă dau pe spate,

Când trec prin faţa mea voioase,

Cu forme pline, savuroase,

Gagicile „modificate”.

 

Iubesc femeile tunate…

 

Rondel doctoral

E vremea doctoratelor pe bandă,

Lucioase şi frumos etichetate,

Cu importanţă la rever purtate

Şi răspândind arome de lavandă.

 

Cu multă uşurinţă procurate,

Pe bază de ofertă şi comandă,

E vremea doctoratelor pe bandă,

Lucioase şi frumos etichetate.

 

Aduc rondelul ăsta ca ofrandă

În cinstea unei şcoli de calitate,

Dar şi ca un imbold în a combate

Pe veci a plagierii sarabandă.