Brusc mi-am amintit că totul depinde de mine vrând nevrând singurătatea se apleacă vibrând ca o creangă de copac de preaplinul fructelor. nici o sintagmă nu-mi îngroaşă arterele inima a devenit o povară, trupul mă poartă ca şi cum mâinile nu mai pot susţine nepoţi ci o Mare rugăciune văd din ce în ce mai […]

  SCRISOARE DIN SFÂRLESIA Pe cerul lăuntric poate să răsară o singură stea căzătoare în partea nevăzută a lunii e deranjant cu atâtea supersonice de la dârele lor de fum am sentimentul toxic că mă asfixiez pe nesimţite din pricina asta toate visele îmi sunt legate de cerurile succesive până la al nouălea de obicei […]

  Schimb de raze De sâmbăta lui Lazăr amurgu-i prea verde la pomenirea morţilor cu vecinii facem schimb de raze de umbre peste gard şi spunem pe rând bodaproste de sâmbăta lui Lazăr pământul dezgropăm de metafore pământul intact nu mai are nimic de dăruit   de sâmbăta lui Lazăr pentru cine bat clopotele inimii […]

  Cînd păsările zboară jos Era într-o vreme cînd păsările zburau foarte jos, aproape la rasul copacilor, iar pînă şi dispariţia unei monede de pe fundul fîntînii publice îmi crea o stare de vomă şi de masivă debusolare. Mă aşezam la cîte-o masă afumată, de sfert de secol, şi începeam să beau răcoritoare, ca să […]

    Insula lui Ovidiu* poem inspirat din legenda  Insulei lui Ovidiu   dacă vrei să ştii ce înseamnă singurătatea gândeşte-te la Ovidiu şi la petecul lui de pământ calcaros înconjurat de apa lacului Siutghiol   gândeşte-te la omul care privea cerul şi atingea norii cu degetele încercând să-i aducă mai aproape de el încât […]