Poeme de Constantin BOBOC

 

Adormirea Maicii Domnului

Au început ploile de toamnă,

Lacrimi dintr-un cer înroșit,

Se-nalţă la cer a Domnului Doamnă,

Mamă eternă, care a ADORMIT!

Se scutură salcîmii dar spinii rămîn,

Să împletească a Lui Iisus Cunună…

Cum ar fi o lume fără stăpîn?

Sîngeră Cerul cînd Sfinţii se-adună!

O, Preacurată Fecioară, aici

La noi i-o jale, durere cumplită,

Soarele ne bate cu lovituri de bici,

Maica Domnului e Adormită!

Se va trezi curînd ca să se roage

Pentru popoarele greșite și rele,

Păcatele noastre spre Ea le atrage

Cu smirnă curată din stele!

Trezește-te Maică, suntem obosiţi,

Sodomele lumii sunt prea cumplite,

Anii noștri sunt irosiţi

Dacă toate mamele rămîn adormite!

Pustiul se vede în faţă cu dune

n-avem altare curate prea multe,

urci pe temple grele de Rugăciune,

Oare Iisus acolo pe Cruce, mai poate s-asculte?

„O voi fii ai durerii din lut,

Iată-mă aici, vie, întreagă,

Iisus biruit-a IADUL DEMULT,

Dar Sîngele Său, Sîngele Său, cine să-l șteargă?

 

Joc nebun

Civilizaţia moare și ea puţin

cîte puţin (nebunii crepusculare,

mașini, soprană, obsesii

sinucigașe, nu contenesc să

zdrobească „idoli de lut”!)

Mai stăm uneori pe cîte-o

cioată să povestim despre

Ion Creangă numai că și

el e „demodat” spun unii că

sateliţii înghit viitorul în cel

mai nebun joc – pe net

moartea (violenţa) trebuie

prezentată cu stil!