POEZII DE IERI PENTRU AZI

 

CORESI

(?-1583)

VECHI TRADUCERI ŞI PRELUCRĂRI ROMÂNEŞTI

DENTRU MATHEI SFÎNTÂ BUNA VESTIRE [PREDICA DE PE MUNTE] 5/3-11

Ferecaţi measerii cu sufletul/ că acelora e împărăţiia ceriului.

Ferecaţi ceia ce plîngu-se/ că aceia mîngîia-se-vor.

Ferice blînzii,/ că aceia îndulci-vor pămîntul.

Ferice flămînzii şi însetaţii pentru dreptate/

că aceia sătura-se-vor. […]

Ferice curaţii cu inima/ că aceia Domnul vedea-vor.

Ferice pace făcătorii/ că aceia fii Domnului chema-se-vor.

Ferecaţi goniţii prentru dereptate/

că acelora e împărăţiia ceriului.

Ferecaţi seţi cînd împuta-vor

voao şi goni-vor pre voi

şi zic tot reale cuvinte pre voi mint pentru mine.

Tetraevanghel, 1560-1561,

Crestomaţie de literatură română veche, 2984, vol. I, p. 68

 

RUGĂCIUNEA LU MOISII, OMUL LU DUMNEZEU, 89

Doamne, nădeajde fuseşi noao în rudă şi în rudă.

Ainte pînă codri nu fură şi să se facă pămîntul şi toată lumea,

de veac şi pînă la veac tu eşti.

Nu turna omul în smerenie

şi zis-ai: „întoarceţi-vă, fiii oamenilor”.

Ca o mie de anii între ochii tăi. Doamne,

ca zi de ieri ce trecu şi straja nopţiei.

Şi o-cărîrea lor încă va fi;

demîneaţa ca iarba treace-va.

Demîneaţa înfluri-va şi treace-va,

e seara cade, vestejaşte şi usucă-se.

Că cumplimu-ne cu mînia ta

şi cu urgia ta turburămu-ne.

Pus-ai fără-legile noastre între tine

şi veacul nostru în luminatul feaţeei tale.

Că toate zilele noastre s-căzură

şi cu mînia ta cumplimu-ne.

Anii noştri ca painjina învăţară-se,

zilele aniilor noştri într-înşi şaptezeci de ani;

e să e în virtute, optzeci de ani,

e mai mult de ei, munci şi dureare.

Că vine blînzie spre noi şi învăţămu-ne.

Cene ştie ţimearea mîniei tale

de frica ta băsăul tău cură?

Dereapta ta aşa spune-mi

şi ferecaţii cu inerna în mîndrie.

Întoarce, Doamne, pînă cînd,

şi rugat fii spre şerbii tăi.

Împlumu-ne demîneaţa de milostea ta, Doamne,

şi foucurămu-ne şi veselimu-ne

în toate zilele noastre. Veselimu-ne

derept zile -ce într-înse plecatu-ne-ai

şi anii într-înşi văzum rău.

Şi caută spre şerbii tăi şi spre lucrurele tale

şi dereage fiii lor.

Şi fie lumina Dumnezeului nostru spre noi

şi lucrurele mîinilor noastre dereage spre noi

şi lucrul mîinilor dereage.

[Psaltirea slavo-română], 1577,

Crestomaţie de literatură română veche, 1984, vol. I, p. 79-80

 

ŞEDEREA 14. RUGĂCIUNEA MEASERULUI CÎND OŢĂRAŞTE-SE ŞI ÎNTRE DOMNUL VARSĂ RUGĂCIUNEA SA, 101

Doamne, auzi rugăciunea mea şi strigarea mea cătră tine să viie.

Nu întoarce faţa ta de mine;

în ce zi tînjesc, pleacă cătră mine ureachea ta.

în ce zi chemu-te, curînd auzi-mă.

Că periră ca fumul zilele meale

şi oasele meale ca uscarea uscară-se.

Vătămat fuiu ca iarba şi uscă-se inema mea,

că uitai să mănînc pîinea mea.

De glasul suspinilor meale, lepiră-se oasele meale peliţeei meale.

Podobii-mă nesăturatul pustiiei.

Fui ca de noapte corb în turn.

Prevegheiu şi fuiu ca pasărea ce însingură-se în zid.

În toată zi împutară-mi dracii miei

şi ce lăuda-mă cu mine jura-se.

Derep ce cenuşe ca pîinea mâncai

şi bearea mea cu plîngere mestecaiu;

de faţa mîniei tale şi de urgiia ta,

că rădicaşi, aruncaşi-mă.

Zilele meale ca umbra trecură

şi eu ca fînul secaiu.

E tu, Doamne, în veac lăcuiaşti

şi pamentea ta în neam şi în neam.

Tu întru înviere miluişi Sionul

că vreamea să miluieşti el,

că vine vreamea.

Că dulce vrură şerbii tăi pietrile lui

şi ţărîna lui miluiră.

Şi spămînta-se-vor limbile de numele Domnului,

şi toţi împăraţii pământului de slava ta.

Că zideaşte Domnul Sionul

şi iveaşte-se în slava sa.

Şi căută spre ruga plecaţilor,

şi nu trecu rugăciunea lor.

Să se scrie aceastea în neam altul

şi oamenii ce se zidesc laudă Domnul,

Că plecă-se den naltul sfinţiei sale,

Domnul den ceriu spre pămînt căută.

Să auză suspinele ferecaţilor.

Să dezleage fiii omorâţi.

Spuiu în Sion numele Domnului

şi lauda lui în Ierusalim.

Când aduna-se-vor oamenii depreună

şi împăraţii să lucreaze Domnului.

Răspunse lui în cale virtutea sa,

Scădearea zilelor meale spune mie.

Nu rădica mine în premiezare zilelor meale,

În neamul neamului anii tăi.

Întru începute tu, Doamne, pămîntul urzişi,

şi faptele mînilor tale sânt ceriurele.

Eale pier, e tu lăcuieşti,

şi toate ca cămaşa învechescu-se

şi ca veşmînt învolbi-le şi schimbă-se.

E tu acela eşti şi anii tăi nu scad.

Fiii şerbilor tăi întra-vor

şi sămînţa lor în veac derege-se.

[Psaltirea slavo-română], 1577

Crestomaţia de literatură  română veche, 1984, vol. I, p, 81-82