Profesorul
Internet-cafe construit peste noapte
În coasta unui copac bătrîn – un cais.

Internet-cafe, cu beculeţe, jetoane
Şi capete adolescentine
Ca nişte bile de biliard
Pregătite de joc.
Internet-cafe:
Se suprimă învăţătura prin prezenţă,
Contemplarea cerului
Privitul ochi în ochi,
Îmbrăţişarea fierbinte.
Fiinţele devin virtuale
Imagini electronice, umbre.

Lîngă Internet-cafe
Profesorul
Se uită la mine
De la înălţimea lui impunătoare.

Mă măsoară atent,
Din cap pînă-n picioare
Şi zîmbeşte.
Zîmbet enigmatic, de cais înflorit.

Scorpionul iubirii
Aşa e. Precum un adevăr străvechi –
Scorpionul iubirii –
Înaintează pe cer
Himeră făcută din arabescuri de şoapte.
Tainic îşi poartă ochiul hipnotic
Prin firida de jar
A frunţii.
Arde cu lumină pe umeri.
Te duce în zbor. Aşa-i arma
Arsură ca la păsări
Cînd fac dragoste cu văzduhul, necuprinsul.
Ochiul e un havuz de lumini
Pînă în ultima clipă.
Îmbrăţişarea – un batic de Şiraz
Tandru şi tot mai celest.
Nici nu simţi veninul, scorpionul iubirii.
Doar pleci capul uimit
De atîta albastru mortal.

Istorie şi viziuni euharistice
L-am întrezărit.
Se profila printre aburii copacilor.
Se ascundea. Printre focuri şi gloanţe
Cu paşi uşori se apropia.
Preafrumos şi pur un necunoscut venea,
În limpezimea de ape prelinse din cer
Se nemurea.
Am stat aşa, să ascult vîntul limbut
Mirosea a libertate, a primăvară.
„El e!”, mi-a şoptit vîntul limbut.
Lumina se înduioşa, în ochii mei tremura.
Preafrumos şi tînăr fără seamăn venea,
Curajos înainta,
Împotriva focului orbitor
Împotriva glonţului înainta
Cu cerul din piept, ca o pavăză, înainta.
Am zărit ceva, precum o stea
Chiar în focul orbitor al glonţului strălucea:
Cununa de spini înflorea.

Timpul este o fantasmagorie
Timpul este un păianjen verde, o fantasmagorie.
Nu vă lăsaţi pipăiţi, sfîrtecaţi,
De uriaşa insectă murdară a timpului.
Nu vă lăsaţi copleşiţi de jongleriile
Acestui bătrîn sinucigaş ratat,
Care se răzgîndeşte în ultima clipă şi apoi
Fuge, mîncînd pămîntul.
La fel ca şi Cloşca bătrînă
Denumită speranţă.
Pîndesc amândoi, neobosiţi,
Pe la răspîntiile zilei.
Au o mie de chipuri.
Te momesc, îţi cîştigă încrederea.
Vin şi se-ntorc. Se strecoară prin conducta de ploi.
Te ţin prizonier,
Înlănţuit, hipnotizat
Se hrănesc numai cu suflet.
Pe care ni l-a dăruit cîndva
Un mort de pe alte tărîmuri.

Bucură-te încă
A venit mai repede decît
Credeam
Nebuna de la sfîrşitul timpului
Acoperind cu fustele-i negre
Totul împrejur,
Transformînd în scrum
Lucruri inefabile, ucigînd
Blîndeţea, seninătatea, prietenia.

M-am retras strategic în chilia cu cărţi
Aşezată pe mormanul global
De gunoi.
Nu prea se mai văd stelele pe cer
Pentru că nu există ochi care să le privească,
Oamenii nu mai au chipuri
Feţele lor sînt ecrane violacee,
Degetele au devenit tastaturi,
Inimile lor, harduri.

Într-un colţ îngerul surîde
„Bucură-te încă” îmi şopteşte el
„În chilia ta cu cărţi
De pe mormanul global de gunoi
Ce te poate înghiţi în orice clipă.
Bucură-te încă, îmi zice el
Ţi-a mai rămas fîntîna inimii.
Acolo mai poţi vedea
Cer, stele, oameni dragi
Zîmbind,
Ca odinioară.”