Proorociri severe

Trec zilele cu greu şi moare

În fiecare zi speranţa de salvare

Şi poezia vieţii noastre doare

Cu fiecare slovă de schimbare!

Ştiu, avangarda luptă permanent,

Să strice DOGME, alterînd cuvîntul,

Ea vede în sfîrşitul iminent

Cum arde Cerul şi Pămîntul!

Se împlinesc Scripturile străvechi

Şi proorocirile severe, sîngeroase!

Nu auziţi blesteme în urechi?

Cînd zilele sunt negre, dureroase?

Vorbesc în băşcălie deseori

Avangardiştii noilor toteme,

Masacrele se schimbă-n sărbători

Şi rugăciunile devin blesteme!

Să aşezăm cuvintele cuminţi

Pe rana lumii obrintită

Cît mai există-n lume sfinţi,

Biserica iertării nesmintită!

Protest avangardist

Domnule Tristan Tzara din

Moineşti văd şi azi urmele

(paşilor tăi) pline de noroaie

obscure. HV GO BELL sună

din clopoţel (nici el nu e

sigur de ora exactă!).

De cînd ai început dumneata

„lucrări schimbătoare”, nu mai

suntem siguri de nimic (doar

însemnele dadaiste au şanse

de cîştig cînd trişorii de cabaret

n-au reguli elementare de

circulaţie). Şi eu protestez vehement

că astăzi întreaga omenire a

devenit un cabaret sîngeros

iar Ierusalimul încă este plin

de beretele HOLOCAUSTULUI! Cuvintele

tale se unesc cu rezonanţele

kafkiene şi oare TEROAREA permanentă

este un semn bun întru devenirea

universală? „Colonia penitenciară” poate

aduce în concret un nou LAGĂR şi iată

că DOSTOIEVSKI ne cere RĂSPUNS la

sinuciderea mondială