Jozef LEIKERT
Jozef Leikert s-a născut în 22 octombrie 1955 în localitatea Zlaté Moravce, Slovacia. A absolvit Facultatea de Filozofie a Universităţii „Comenius” din Bratislava. Redactor şi redactor-şef la mai multe publicaţii („Smena”, „Pravda”, „Gama magazín”), a lucrat din 1996 în cadrul Institutului de Istorie al Academiei Slovace de Ştiinţe (Historický ústav SAV). Între anii 2000-2004 a fost angajat la Cancelaria Preşedintelui Republicii Slovace – doi ani a îndeplinit funcţia de purtător de cuvânt al preşedintelui R.S., R. Schuster, iar doi ani pe cea de consilier personal. Fiind primul profesor universitar din domeniul culturologiei, a condus Catedra de Culturologie a Facultăţii de Filozofie a Universităţii „Constantin Filozoful” din Nitra. A fost preşedinte al Asociaţiei Organizaţiilor de Scriitori din Slovacia, pe durata a două mandate. În prezent este preşedintele Clubului scriitorilor de literatură non-fiction din Slovacia (Klub spisovateľov literatúry faktu na Slovensku). Din 2012 este decan al Facultăţii de Mass-media din cadrul Institutului Superior Paneuropean. Locuieşte la Bratislava. Volume: În linişte (Potichu, 1995), Clopote cu funia tăiată (Odstrihnuté zvony, 1997), Lut cosit (Pokosená hlina, 1999), Şoaptele paşilor (Šepot krokov, 2000), Faţă nudă (Nahá tvár, 2001, selecţie), Finitudine (Pominuteľnosť, 2005), Atingerile sufletului (Dotyky duše, 2006), Veşnicia rădăcinilor (Večnosť koreňov, 2007, ediţie bibliofilă), Desculţ (Naboso, 2009, selecţie), Palmă dublă (Dvojdlaň, 2014), Devenire în tandreţe I (Zláskavenie I., 2014), Devenire în tandreţe II (Zláskavenie II., 2014), Devenire în tandreţe I şi II (Zláskavenie I. a II., 2014), Pânza de păianjen a fiinţării (volum bilingv, Pavučina bytia / The Cobweb of Being, 2015). A publicat numeroase lucrări non-fiction, publicistică cu caracter cultural-politic, știinţific, monografii. A primit numeroase premii, atât pentru poezie, cât și pentru scrierile sale cu caracter non-fiction. Poezia sa a fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie.
Pădurea
Arborii, de când lumea,
susţin cerul.
Acea frunte înaltă,
înţeleaptă.
Un altar mai frumos
decât pădurea plină de lumânări
nu există.
Monumente mai înalte
nici că putea să ridice.
Veşnicia rădăcinilor
Mâini retezate
pe ambele părţi ale drumului.
Pe urmă mult,
mult timp nimic.
La capăt
cioburi de linişte şi lumină.
Veşnicia rădăcinilor
care zi de zi
mă strânge de gât.
Tablou
Sufletele extenuate de muncă
nu sunt cămăşi de duminică
ci o ramă mânjită
la un tablou vechi.
Şi o podea murdărită de paşi.
Şi un cer
curat, plâns.
* * *
Cu apă curgătoare
sub limbă
căutăm dimineaţa de mâine.
Toate sunt,
cum nu ar trebui să fie.
Arborii fac riduri
iar oamenii orbesc.
* * *
Moartea sprijinită de cer.
Copacilor le despleteşte
cosiţele
iar celorlalţi şireturile
de la pantofi.
Pământul nu dă înapoi,
doar se clatină.
* * *
Nu înţelepciunea,
ci adevărul.
Intră
şi nu uita să descui.
Învierea.
Nepovestită până la capăt.
* * *
Vara a explodat
din frânghia pentru rufe.
Pe neaşteptate,
dar cu precizie.
Pe masă
cafea neterminată
iar în fereastră
soarele nestins.
* * *
Lumina
la îndemână.
Lumina din noi
şi puţin în faţa noastră.
Lumina
cu ochii străpunşi.
* * *
Noaptea se scurge
ca o ceară fierbinte.
Nu e poiana întinsă,
nici parfumul de scorţişoară pudră
ci tăcere nesimţitoare.
Viaţa
e doar o bâtă roasă.
Un orb aşteptând să traverseze.
Traduceri de Dagmar Maria ANOCA şi Lucian ALEXIU