(Alte şapte) IPOSTAZE din LIRICA CEHĂ Recentă (V) Poezie anglofonă

 

 

Jáchym TOPOL, Carole GLASSER LANGILLE,

Jane KIRWAN, Petr HRUŠKA, Lee PASSARELLA,

Justin QUINN, Bethany SHAFFER[1]

Jáchym Topol (n. 1962, Praga, Cehia) este poet, jurnalist, romancier, autor de lirică rock, şi redactor fondator la Revolver Revue (la origine, o revistă culturală samizdat prioritizînd scriitura cehă modernă). S-a născut într-o familie de literaţi: tatăl, Josef Topol, a fost poet, dramaturg şi traducător din Shakespeare; iar mama, Jiřina Topolová, era fiica renumitului scriitor catolic ceh Karel Schulz. Dizidenţa (politică) a tatălui i-a deturnat perspectiva de studii universitare către cea de muncitor-meşteşugar. Pentru scrierile publicate samizdat şi pentru activităţile de colaborare cu Solidaritatea poloneză, a fost întemniţat de cîteva ori. A fost unul dintre semnatarii declaraţiei pentru drepturile omului, Charter 77. În timpul Revoluţiei de Catifea din 1989 (Cehoslovacia), a fost jurnalist la o publicaţie independentă[2], care ulterior s-a transformat într-un săptămînal de investigaţie[3]. Din 2009, face parte din colectivul de redacţie al unui cotidian[4]. A scris în toate genurile, cele mai multe scrieri fiindu-i traduse în mai multe limbi. Romane: Sister,1994[5], – pe care Florin Iaru[6] îl evaluează ca fiind „poate, cea mai mare revelaţie a anilor ’90 în literatura cehă. A definit un stil nou, cu propriul limbaj, ambele copiate mai târziu de alţi scriitori. Acţiunea romanului se desfășoară la Praga în jurul anului 1989, dar și în peisaje onirice și halucinante, iar naturalismul brutal se îmbină cu poezia”; Angel,1995[7]; Nightwork, 2001[8]; Gargara cu gudron[9]/ Gargling Tar, 2005[10]; Through a Chilly Land, 2009[11]; The Devil’s Workshop, 2009[12]. Scrieri nuvelistice şi dramatice: Golden Had,2005[13]; Supermarket of Soviet Heroes,2007 [14]; A Little Honey[15]. Scrieri lirice. I love you Madly, 1988[16]; The War will be on Tuesday,1992[17]. A tradus şi publicat Thorn Girl, 1997[18]. (Actualmente el traduce în cehă poezie scrisă de americani nativi). Mai are şi scrieri în alte genuri/specii: novella[19], partituri muzicale[20] şi scenarii de film[21]. E cîştigător al Premiului Jaroslav Seifert, 2010, al Premiului Tom Stoppard, 1988, al Premiului Egon Hostovský, 1995, şi al Premiului Vilenica, 2015, conferit de Asociaţia Scriitorilor Sloveni pentru contribuţiile aduse la literatura Europei centrale. Poemul About 500 Diary Pages/ Cam 500 pagini de jurnal a fost tradus din cehă în engleză de Alex Zucker, şi e antologat în Prague Tales, 2007.

 

Cam 500 de pagini de jurnal

Statui colorate tîrîndu-se şi încolăcindu-se în parcul de lîngă

gară în verdeaţa verii, unele cu umbrele de soare,

altele ţinînd cărţi sau căţeluşi. Şi americanii

veniseră.

Mama distribuia porţii de pîine grozav de mult, chiar insecte şi păsări

şi-au primit porţia. Un tip a cerut ajutor şi a luat 200.

Toţi erau toleranţi.

Şi ca întotdeauna ziua a demarat cu inerţia ei, şi

abia dacă era timp pentru ceva.

Bunurile aveau greutatea lor şi unele erau gratuite.

Secte împărtăşeau cum se cuvine chiar duminica.

Spre seară am găsit capul cuiva în tufişuri ca o

minge de fotbal. După aceea cîţiva copii răzleţi m-au hărţuit pînă acasă

şi chiar în timp ce le trînteam uşa în faţă,

schimbătorii de culise[22] au început să psalmodieze.

Nu uita luna ! spun.

Cel care ţinea o bere a întrebat dacă o doream din nou plină.

Mda, am spus în cele din urmă fără să mă gîndesc de două ori şi rapid am stins luminile.

 

*

Carole Glasser Langille (n. New York City, SUA) a studiat cu John Ashbery şi Carolyn Forche. Are o bogată experienţă didactică universitară[23], predînd cu predilecţie cursuri de Creative Writing. A publicat poezie, roman, literatură pentru copii[24], iar multe texte sînt incluse în antologii[25]. Dintre colecţiile de poezie, cîteva titluri sînt: Late in a Slow Time,2003[26]; In Cannon Cave,1997[27]; All That Glitters in Water,1990[28]; Church of the Exquisite Panic: The Ophelia Poems, 2012. Scriitura sa în proză se intitulează: When I Always Wanted Something, 2008[29]. „Poezia sa transformă cunoaşterea efemeră, derivată din experienţă şi gîndire, într-o desfătare de percepţii rafinate şi proaspete – o desfătare transcrisă în mod constant într-o limbă memorabilă, strălucitoare şi originală, deşi directă şi simplă -. Avizată şi amuzantă, intimă şi publică, variată în tonuri şi subiecte, poemele lui Langille nu-şi pierd niciodată firul, ele reliefează. A consuma scurtimea vieţii/aşa cum vîntul de Nord consumă iarna/devenind puternic”.[30] A primit numeroase şi prestigioase premii[31].

 

Cît de mult ?

Mulţumiri pentru că ai scris. Pentru că m-ai înştiinţat

că ai reuşit să sari gardul

în întuneric, prietenul tău grăbindu-se în spatele tău. Cînd ai auzit

cum a lovit glonţul, ai văzut cum cade prietenul tău,

ai continuat să mergi. Un tînăr pe care-l ştiai

şi-a întredeschis uşa,

a spus nu, nu puteai sta acolo.

Dacă ar trebui să mă întorc

sub acoperire, în oraşul meu, pe cine

aş căuta? În copilăria mea, semne:

numere pe braţul unei femei mai jos de cvartal.

Tatăl german al lui Judy amintindu-şi ‚Prietenul meu a rămas în urmă

Să-şi ia hainele de la curăţat. Au venit după el în noaptea aceea.’

Deşi părinţii mei erau în siguranţă în New York, totuşi am întrebat

– Nu ţi-a fost teamă?  De atunci am aflat

ce s-a întîmplat, am vizualizat

ce s-ar fi putut întîmpla.

Reconstitui repetat cum ne înrudim:

Bunica ta poloneză. O vacanţă la Marea Neagră.

Ce făcea acolo familia tatălui meu

nu ştiu. Ei erau iobagi în Rusia. Dar drumurile lor

s-au intersectat. Sînt sigur. Şi-au dat mîna

purtînd şaluri pentru rugăciuni.

Ai ajuns atît de departe încît să-mi spui că eram eu, sau aproape eu,

cea care alerga în spatele tău.

Îmi închipui cum îţi croieşti drum înapoi spre Praga,

capul tău ras ascuns de o batistă.

Spunîndu-mi-se să mă aliniez la stînga,

Sar în sus. În acel vis

Renunţ la bunica mea, bucuros

Că nu e mama mea.

Ură. Cuvîntul alimentează mînia stomacului.

Dar nu am găsit ură în cuvintele tale.

Chiar cînd Bolşevicii i-au înlocuit pe Nazişti,

cînd ţi-au arestat soţul. I-ai auzit

vocea drogată, confesiunea lui forţată.

Înainte ca ei să-l îndepărteze pentru ultima dată

el ţi-a vorbit. Şaizeci de ani mai tîrziu mi-ai vorbit.

Unde locuiesc acum, în Nova Scoţia, se spune,

– M-a evreizat la pămînt. Nimeni nu tremură

la gîndul că peşterile marine sînt denumite ‚Cuptoare.’ De fiecare dată

sînt recunoscător că sînt evreu, deşi cît de mult

ştiu eu despre această religie? Heda,

haşurez unde converge istoria noastră pentru a vedea

dacă este în mine ceva din puterea ta, deoarece

o femeie ca tine nu ar da atît de mult, tu  nu ai

întinde pod peste ani, peste continente, dacă nu

am fi în conexiune. Nu ai fi

atît de hotărîtă, atît de onestă

dacă nu am împărtăşi ceva, chiar dacă este doar

această lume, nerecuperată încă,

şi această Credinţă, care pentru mine, e doar cu numele, în mare parte.

(pentru Heda Margolius Kovaly[32])

 

 

 

*

Jane Kirwan[33] (n. Anglia) Din părinţi irlandezi, locuieşte anual, cîteva luni, la Praga. Jane Kirwan s-a calificat ca dentist înainte de a studia literatura engleză şi irlandeză. A publicat[34] colecţiile de poezie Furtul turnului Eiffel[35] (1997), Vînzătorul de oglinzi[36] (2003) şi Alt exil[37] (cu Ales Machácek)[38], ultima publicată cu versiunea în limba cehă în 2011[39]. În co-autoriat cu Wendy French, a publicat în 2013[40] Născut în SNS[41], un melanj de poezie, proză, memorii şi întîmplări[42]. Relativ recent, a terminat de scris două romane[43]. Nominalizată de două ori[44] la Concursul Naţional de Poezie, Jane Kirwan a cîştigat în 2002 un premiu al scriitorilor de la Consiliul de Discipline Umaniste. Poemul său Alchemical Limits of Anger a fost scris în limba engleză.

 

Limitele alchimice ale mîniei

Lipicios în palma alchimistului,

prea mic pentru un sîn, sau pentru pipetele

paharului gradat, fierte înăbuşit în băi acide,

mînjeşte şarlota pe geamul murdar.

El adulmecă suflarea contesei

– sulfuroasă – urmăreşte transformarea

mîniei în naturaleţe. Adînc sub pivniţe

hohotesc în vîlvătăi fitile de lumînări groase de altar

scuipă ceară, acoperă amfitrionul bărbierit

în griul părului său. El distilează licoare

dintr-o despicătură în picioarele ei. Mirosul de

experiment – portocalele desfăcute nu îl pot acoperi –.

Pîrlindu-şi mina, el simte mai mult decît durere,

o întoarce neschimbată. Ea o va lua liniştită,

o va împodobi cu dantelă, această proprietate mobilă,

o va returna în timp ce şi-o îndeasă în corsaj.

Prinde-o de pielea ei, urmărită de şoareci

Ce muşcă fără dinţi la porţile coliviilor de salcie.

 

*

Petr Hruška (n. 1964, Cehia) e poet, critic literar şi profesor universitar ceh. A studiat la Universitatea tehnică şi la Facultatea de Filosofie din Ostrava între 1983-1987; a predat limba şi literatura cehă la Catedra de Critică literară a Universităţii din Ostrava între 1990 – 1994; iar la Universitatea Masaryk, între 1994 – 1995, a făcut practică (internship) la UCL ASCR, sucursala Brno. Şi-a făcut studiile doctorale în literatura cehă la universitatea Masaryk din Brno între 1998 – 2003, studii finalizate cu teza Suprarealismul postrevoluţionar şi reacţia avant-gardei la modelul inerţial din poezia formală[45]. Din 1997, face parte din echipa de redactori ai revistei Host, e redactor al publicaţiei periodice Obrácená strana měsíce, iar între 1995-1998, a participat la publicarea revistei Landek. A publicat cărţi de poezie: Unrest Rooms,1995[46]; Host,1998[47]; The Door Had Always Been Closing,2002[48]; The Green Sweater,2004 [49]; Cars Drive Into Ships,2007 [50]. Are contribuţii în antologii cehe şi străine; a publicat un mare număr de studii de specialitate, de scenarii de film şi televiziune, precum şi cărţi peste hotare[51]. A cîştigat Premiul Naţional pentru Literatură în 2013 pentru colecţia cea mai recentă Darma. A contribuit la elaborarea Istoriei literaturii cehe între 1945 şi 1989/ History of Czech Literature from 1945 to 1989[52], a Dicţionarului de Scriitori cehi după 1945/ the Dictionary of Czech Writers since 1945 (partea a II-a), şi a Dicţionarului de reviste literare, antologii şi almanahuri periodice literare,1945-2000/ the Dictionary of Czech literary journals, anthologies and literary periodical almanacs 1945-2000. Receptat ca poet al neliniştii şi al pericolelor invizibile din viaţa cotidiană, Petr Hruška îşi confruntă cititorii cu o lume aparent familiară şi totuşi surprinzătoare, în realitate.Situaţii aleatorii devin surse de tensiuni subtile şi sensuri profunde, indicibile la prima vedere, cum formulează într-un interviu.[53] Poemul ‚Early Spring’ a fost tradus din cehă în engleză de Jonathan Bolton.

Primăvara timpurie

Ei erau pe punctul de a se aşeza pe pat.

Atunci bărbatul şi-a amintit că rămăsese deschisă curtea din spate.

A bîjbîit prin hol, pe lîngă colivii întunecate

de ateliere şi spaţii. Pe lîngă colivii întunecate de mîneci pe

cuierul în comun. Casa îşi căsca ferestrele, salvîndu-se.

Cu mîna pe clanţă, el a observat ultimul bulgăr de zăpadă lîngă

alunii de sub acoperiş. Zăcea alb şi mare, ca un animal

ce-şi înălţa capul, ca un umăr dezgolit. Ca puţine lucruri în viaţă

de fapt. Zăcea alb şi nepotrivit lîngă poarta

curţii din spate.

El s-a înapoiat bîjbîind, încet şi liniştit, deoarece femeia, posibil, dormea.

 

*

Lee Passarella (n. SUA) a crescut în Philadelphia[54], a frecventat cursuri la Universitatea Temple şi la Universitatea din Pennsylvania, unde şi-a dat doctoratul în Literatura Engleză. Lucrează ca redactor literar senior la revista Atlanta Review. Poezia sa a apărut în multe publicaţii americane[55]. A publicat următoarele cărţi: colecţiile de poezie The Geometry of Loneliness,2006[56], şi Redemption,2014[57], poemul narativ Swallowed Up in Victory, 2002[58], placheta de versuri Sight-Reading Schumann, 2007[59]. A fost premiat de cîteva ori pentru poezie, şi a fost nominalizat de două ori pentru Premiul Pushcart. Poemul ‘Dvorak[60] and the Crows’ a fost scris în engleza (americană – Spillville, Iowa).

 

Dvorak şi ciorile

El e afară la plimbare, într-o marţi de iunie

din 1893. Şi el crede despre cîmpul de porumb tînăr

de peste rîu, lanţete de un verde pastel împungînd

spre nori, că îi va aminti de casă celui mai puţin bolnav de nostalgia căminului,

emigrantului cu ochii cei mai uscaţi.

 

În această dimineaţă era cîntec de pasăre (o vrabie[61]

o numeau, o creatură a naibii de mică şi roşie!)

– el s-a jurat că e prima pe care o aude  de cînd a pornit pe mare.
Clopotele de la St. Wenceslaus cîntă o melodie

la fiecare oră. Imediat, de parcă claviatura

micii orgi de biserică ar fi chiar în faţa sa,

el vede clapele albe ridicîndu-se sub greutatea degetelor

invizibile, şi amuţind, în timp ce clapele negre

se afundă şi se înalţă, ciorile izbindu-se de nori.
Cîmpul vibrează în ceaţa uşoară. Un şoim

singuratic  se roteşte deasupra porumbului.

Între mişcările precaute pe care le fac clopotele,

el aude pentatonuri, clapele negre

gravînd claviatura în mintea sa.

El o citeşte cu mîinile ca în Braille.

Ca întotdeauna se gîndeşte la pîine neagră, pămînt fertil,

păduri adînci. Asta va deveni prima temă ascendentă

A Cvartetului său Opus 96.

 

El simte un amestec de bucurie şi profesionalism,  se grăbeşte acasă

spre pianul său, unde melodia devine proprietate publică

în după amiaza fierbinte. Vecinii o aud.

Şi fiica sa adolescentă, Otilka, o aude

şi aprobă în felul ei amuzant, solemn,

dansează cîteva runde pe ea. Camera devine

răcoroasă în scurt timp, aripi negre în faţa soarelui.

Prea curînd, soţie nouă cam la douăzeci de ani,

ea va fi plecat, un atac de cord. Dar pînă atunci

muzica se va fi oprit. Şi acum,

în această zi de marţi însorită, el e fericit ca un bărbat

care tocmai a fost făcut bunic de către copilul favorit.

(Spillville, Iowa)

*

Justin Quinn (n. 1968, Dublin) e poet şi critic, conferenţiar de literatură americană şi engleză la Catedra de Engleză, Facultatea de Pedagogie, Univ. Boemia de Vest, şi la Univ. Carol, Praga. A studiat la Trinity College[62]. Este, împreună cu David Wheatley, redactor fondator al revistei irlandeze de poezie Metre[63]. Tomáš Fürstenzeller i-a tradus poeme în cehă[64]. Romanul Mount Merrion, 2013[65] i-a fost tradus în cehă[66] şi publicat în 2015[67]. E prolific în toate genurile[68]; a publicat şapte colecţii de poezii[69]: The ‘O’o’a’a’ Bird, 1995[70], Privacy, 1999[71], Fuselage, 2002[72], Waves & Trees, 2006[73], The Months, 2009, Close Quarters, 2011[74] şi Early House, 2015[75]. A tradus din poeţii cehi Petr Borkovec, From the Interior, publicat în 2008[76], şi din Ivan Blatný[77]. Personalizînd influenţe din scriitori americani, mai ales din Wallace Stevens, dar şi din Anthony Hecht sau James Merrill, precum şi din scriitori irlandezi, ca W.B. Yeats şi Paul Muldoon, scriitura sa e distinctivă[78], printr-o exuberanţă senzuală, modulată de conştientizarea violenţei în istorie. Prin juxtapunerea dintre un formalism sofisticat şi inovaţii experimentale, textele sale anulează reprezentările despre poezia irlandeză, preconcepută în termenii unei dihotomii rigide: conservatism formal şi inovaţie, ancorate în deceniul trei (secolul XX). Are şi substanţiale contribuţii universitare: Between Two Fires: Transnationalism and Cold War Poetry[79], Cambridge Introduction to Modern Irish Poetry, 1800-2000[80], American Errancy: Empire, Sublimity and Modern Poetry[81], Beneath the Storm: Wallace Stevens, Nature and Community[82]. E şi redactor: Irish Poetry After Feminism, 2008; Lectures on American Literature[83], Auden`s Cold War Fame, în Auden at Work[84]. Regionalism, Globalism and Seamus Heaney`s Latin Lift-Off[85]. Multe studii sînt recente sau în curs de apariţie[86]. Poemul Landscape by Bus a fost scris direct în limba engleză.

 

Peisaj din autobuz

Priveşte pe fereastră – jumătate

Dintr-un peisaj, jumătate din copacii ei,

Schimbă focalizarea. Reflecţii ale,

Restului trec plutind pe acestea

La şaizeci de mile pe oră

Lumea reintră înfăşurîndu-se

Într-o valiză. Unde

Oh, unde voi despacheta eu ?

 

 

*

Bethany Shaffer (n. 1979, Virginia, SUA). După ce în 2003, a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Virginia Commonwealth, a zăbovit un timp să reflecteze la opţiunile sale existenţiale; şi, mai mult sau mai puţin întîmplător, a ajuns în Republica Cehă, găsindu-şi un loc în nişa literară a Pragăi. În loc de un an, cît intenţiona să rămînă, a stat doi-trei ani, interval în care a fost activă în cîteva domenii: didactic – profesor de engleză –, publicistică – jurnalist[87] –, dar şi organizatoare de evenimente, literar-muzicale[88]. Poemul său New Season, scris direct în engleză, e datat 2005, la Josefuv Dul.

 

Anotimp nou

Pesemne e prematur anotimpul

Şi culorile verzi de-abia s-au îngălbenit

Asemeni unui promiţător prolog de transformare

Şi într-o lună, sau chiar în cîteva săptămîni

scenariul îşi va etala varietatea integrală, desăvîrşită.

Culori portocalii şi roşii, amestecate într-o gamă

De scrum ars, împrăştiate, afînat, pe pămînt,

Scîrţîind sub tălpi, semnalînd cărarea spre casă

În amurg, prin mirosul de fum

Cenuşa fraţilor lor ridicîndu-se în ceaţă

Şi peste trecătoare către următorul cătun –

O jertfă pentru mîinile străinilor.

Pesemne asta se va întîmpla în noiembrie

Şi speranţa mea ar trebui să se transforme în aşteptarea

Priveliştii cu căminul pe care mi-l amintesc:

Vălurele înalte de trei picioare în curtea tatălui meu

Printre care înaintez cu greu cu spasme şi tasări ce anticipă

Zilele mai scurte şi apropierea perspectivelor aride,

Şi găsind consolare în culorile

Pentru care aştept în mijlocul unui anotimp

verde şi galben cu speranţa că nu şi-a încheiat transformarea.

 

Selecţie, prezentare, versiunea în limba română şi note de

Ligia Doina Constantinescu

[1] Toate scrierile lirice selectate sînt antologate în Prague Tales, eds John a’Beckett, James Coon, Andrew Fincham, Warsaw, 2007. Versiunea în limba română a întregii antologii e inclusă pe Research Gate ca proiect 2016, cotat DOI  (sub semnătura personală).

[2] Informační servis

[3] Respekt

[4] Lidové noviny.

[5] Sestra (Atlantis, 1994)/ Premiată în 1995 cu Cena Egona Hostovského/ traducere în engleză de Alex Zucker: City Sister Silver (Catbird Press, 2000)/ traducere în poloneză de Leszek Engelking: Siostra (Wydawnictwo W.A.B., 2002)/ Tradusă şi în germană şi ungureşte. Tradusă în româneşte în 2015 la Editura Art

[6] Scurt breviar de literatură cehă, BookShake, Bucureşti, 4/2015

[7] Anděl (Hynek, 1995), German translation Peter Sacher: Engel Exit (Volk und Welt, 1997)/ French translation Marianna Canavaggio: Ange exit (J’ai lu, 2002)/ Turkish translation Martin Alaçam: Andel (Norgunk, 2005)/ Also translated into Hungarian.

[8] Noční práce (Hynek, 2001)/ French translation Marianna Canavaggio: Missions nocturnes (Laffont, 2002)/ Polish translation Leszek Engelking: Nocna praca (Wydawnictwo W.A.B., 2004)/ English translation Marek Tomin: Nightwork (Portobello Books, 2014)/ Also translated into Croatian, Dutch, German, Italian, Spanish and Swedish.

[9] Tradusă în romînă şi publicată în 2016, la aceeași editură Art

[10] Kloktat dehet (Torst, 2005)/ French translation Marianna Canavaggio: Zone cirque (Editions Noir Sur Blanc, 2009)/ Polish translation Leszek Engelking: Strefa cyrkowa (Wydawnictwo W.A.B., 2008)/ English translation David Short: Gargling with Tar (Portobello Books, 2010)/ Also translated into Dutch, German, Italian.

[11] Chladnou zemí (Torst)/ Received the 2010 Cena Jaroslava Seiferta/ Swedish translation Tora Hedin: Kallt land (Ersatz, 2009)/ Italian translation Letizia Kostner: L’officina del diavolo (Zandonai, 2012)/ English translation Alex Zucker: The Devil’s Workshop (Portobello Books, 2013).

[12] Chladnou zemí

[13] Zlatá hlava (Torst, 2005)

[14] Supermarket sovětských hrdinů (Torst, 2007)

[15] full text (The Short Story Project)

[16] Miluju tě k zbláznění (samizdat, 1988)/ Topol’s first collection of poetry received the Tom Stoppard Prize for Unofficial Literature (founded in 1983 by Tom Stoppard and awarded by the Charta 77 Foundation in Stockholm); first non-samizdat edition published by Atlantis in 1990.

[17] V úterý bude válka ( Edice 13×18, 1992)/ Five poems from this collection were published in Alex Zucker’s translation in the Spring 1994 issue of Trafika: an international literary review.

[18] Trnová dívka ( Hynek)/ A collection of Native American legends and myths, selected and translated into Czech from English by Topol.

[19] Výlet k nádražní hale (Outing to the train station concourse; Edice Slza, 1994, limited edition of 350)/ English translation Alex Zucker: A Trip to the Train Station (Petrov, 1995; Albatros Plus, 2011; Czech-English bilingual edition).

[20] Psí vojáci: Sestra: Jáchym Topol & Psí Vojáci (1994) Monika Načeva: Možnosti tu sou (There are possibilities here; 1994) Monika Načeva: Nebe je rudý (The sky is red; 1996) Monika Načeva: Mimoid (Weirdo; 1998).

[21] Anděl Exit (Angel Exit; 2000), directed by Vladimír Michálek; screenplay by Vladimír Michálek and Jáchym Topol, Sestra (Sister; 2008), directed by Vít Pancíř; screenplay by Vít Pancíř based on the novel by Jáchym Topol; music by Psí vojáci.

[22] Screenshifters

[23] The Humber School for Writing Summer Program, Maritime Writer’s Workshop, the Community of Writers in Tatamagouche, and at Women’s Words the University of Alberta. Mount Saint Vincent University, the Nova Scotia College of Art and Design, Dalhousie University.

[24] Where the Wind Sleeps,1996 (Roseway Publishing); Interview with a Stick Collector, 2004.(Roseway Publishing).

[25] In Fine Form: The Canadian Book of Form Poetry, 2005 (Raincoast Books); Coastlines: The Poetry of Atlantic Canada, 2002 (Gooselane); Words Out There: Women Poets in Atlantic Canada,1999 (Roseway); Windhorse Reader: Choice Poems of ’93,1993 (Samurai Press); Vintage’92, 1993 (Sono Nis Press); Blood to Remember: American Poets on Holocaust. (Texas University Press, 1991).

[26] Mansfield Press,

[27] Brick Books

[28] New Poetry Series, Baltimore

[29] The Mercury Press

[30] ‘Tîrziu’/ ‘Late’ din titlul cărţii (Late in a Slow Time)  nu vrea să însemne ‘prea tîrziu’, ci ‘realizat recent, după experienţă îndelungată’ (Moritz, A.F. “Carole Glasser Langille”. Writers’ Federation of Nova Scotia. Retrieved 09 Nov. 2016).

[31] Established Artist Recognition Award, 2013 from Arts Nova Scotia; Church of the Exquisite Panic: The Ophelia Poems, nominalizată pentru  The Atlantic Poetry Award, 2013; When I Always Wanted Something inclusă pe lista lungă, 2009 ReLit Award (proză scurtă); Finalistă, CBC Literary Contest, Poetry, 2004; Nominalizată pentru the 1998 Atlantic Poetry Prize; ‘In Cannon Cave’; nominalizată pentru the 1997 Governor General’s Award; ‘In Cannon Cave’; Canadian Children’s Book Choice in 1996; ‘Where the Wind Sleeps’; Nominalizată pentru the 1998 Atlantic Poetry Prize; ‘In Cannon Cave’.

[32] Heda Margolius Kovály (n. 1919,Praga – m. 2010, Praga) a fost scriitoare şi traducătoare cehă-evreică, care a supravieţuit experienţelor traumatizante ale gheto-ului şi ale Auschwitz-ului, unde i-au  murit părinţii. Ulterior, în decursul transferării spre  Bergen-Belsen, a evadat, dar i-a luat mult timp să-şi re-găsească rostul, de a scrie multe cărţi (Cf site-ul Margolius.co.uk., administrat de fiul său, Ivan. (Cf Wikipedia)

[33] (janekirwan at hotmail.com)

[34] Poemele sale au apărut în reviste şi antologii din Marea Britanie şi Republica cehă

[35] Stealing the Eiffel Tower

[36] The Man Who Sold Mirrors

[37] Second Exile (poeme cu proză)

[38] Rockingham Press

[39] Druhy Exil la editura Novela Bohemica

[40] Hippocrates Press

[41] Born in the NHS

[42] Conceput pe cînd comentau despre Serviciul naţional de sănătate cu ameninţările la care era expus

[43] The Arrangement; Don’t Mention Her (Blue Door Press)

[44] pe locul al doilea

[45]  Postwar surrealism and the avant-garde response to the inertia model in formal poetry, 2003

[46] Obývací nepokoje, Sfinga, Ostrava, il. de Adam Plaček

[47] Měsíce, Brno, il. by Zdeněk Janošec-Benda

[48] Vždycky se ty dveře zavíraly, Host, Brno, il. by Daniel Balabán

[49] Zelený svetr, Host, Brno

[50] Auta vjíždějí do lodí, Host, Brno, il. by Jakub Špaňhel.

[51] Meseci in druge pesmi (Društvo Apokalipsa, Ljubljana 2004), tr. by Anka Polajnar and Stanislava Chrobáková-Repar, Slovenia; Jarek anrufen (Edition Toni Pongratz, Hauzenberg 2008), tr. by Reiner Kunze, Germany.

[52] čtyřsvazkových

[53] ‘I think that real grace and gracefulness appear only where all the gloominess, depression, and weariness of life, all the ‘loneliness of the relationship’ are somehow present as well. Only in the midst of that can a thin thread of light shine, a thin thread, which however contains all the fateful nearness that two people are capable of.’ (Interview).

[54] the City of Brotherly Love/Oraşul Iubirii Frăţeşti

[55] Chelsea, Cream City Review, The Formalist, Antietam Review, Mediphors, Edge City Review, The Wallace Stevens Journal, Snake Nation Review, Slant, Italian Americana, The Louisville Review, Tar River Review, The Writer’s Journal, Poems & Plays

[56] David Robert Books

[57] Future Cycle Press

[58] Inspirat din Războiul civil American. White Mane Books.

[59] Puddinghouse Press

[60] Antonín Leopold Dvořák (n.1841, Nelahozeves,Republica Cehă – m. 1904, Praga), renumit compozitor ceh, rivalizînd cu Bedřich Smetana în privinţa recunoaşterii internaţionale. Între 1857-1859, a studiat în Praga la Şcoala de orgă, ajungînd să compună printre altele renumitele Simfonia a IX-a, Rusalka, Dansurile slave.

[61] Tanager.

[62] BA & PhD

[63] Cu spectru internaţionalist şi cu interes pentru formalism în poezia irlandeză.

[64] Vlny a stromy; Opus, 2009

[65] Penguin

[66] De soţie, Tereza Límanová

[67] Argo

[68] Studii de artă: Jiří Mědílek, Obrazy (Prague: Opus, 2008).Ocazional, colaborează la Dublin Review. (Landscape and Memory in the Sudetens, The Cabinet: A House in Prague). O monografie Between Two Fires: Transnationalism and Cold War Poetry i-a fost publicată în 2015 de Oxford University Press.

[69] Poezia sa a fost publicată în, printre altele, Yale Review, TLS, Berfrois, Poetry Review, Irish Times, New Yorker, Poetry Ireland Review, Souvislosti, The Literateur, Body  şi Irish Review . Colecţii: The ‘O’o’a’a’ Bird (Carcanet, 1995), Privacy (Carcanet, 1999), Fuselage (Gallery Press, 2002), Waves and Trees (Gallery Press, 2006),The Months (2009), Close Quarters (Gallery Press, 2011), Early House (Gallery Press, 2015). Roman Mount Merrion (Penguin Ireland, 2013); Critică: Gathered Beneath the Storm: Wallace Stevens, Nature and Community (UCD Press, 2002); American Errancy: Empire, Sublimity and Modern Poetry (UCD Press, 2005);The Cambridge Introduction to Modern Irish Poetry, 1800-2000 (Cambridge UP, 2008); Between Two Fires: Transnationalism and Cold War Poetry (Oxford, 2015). Traduceri: The Drug of Art: Selected Poems of Ivan Blatný (trs Justin Quinn et al., Ugly Duckling Presse, 2007); Petr Borkovec: From the Interior, Poems 1995-2005 (Seren, 2008); Studii de artă: Jiří Mědílek, Obrazy (Prague: Opus, 2008)

[70] Carcanet, nominalizată pentru cea mai bună primă colecţie, Forward Poetry Prize

[71] Carcanet

[72] Gallery

[73]Valuri şi copaci

[74] Gallery

[75] Publicată de Gallery Press

[76] Seren

[77] Traduceri: The Drug of Art: Selected Poems of Ivan Blatný (trs Justin Quinn et al., Ugly Duckling Presse, 2007); Petr Borkovec: From the Interior, Poems 1995-2005 (Seren, 2008);

[78] Caracter distinctiv confirmat şi prin deczia redactorilor de a-i aloca cea mai substanţială ‘porţie’ din antologia The New Irish Poets ,2004, Bloodaxe

[79] OUP, 2015

[80] Cambridge UP, 2008

[81] UCD Press, 2005

[82] UCD Press, 2002

[83]  3rd edition, 2011

[84] Ed. Bonnie Costello and Rachel Galvin. Palgrave, 2015. 231-249.

[85] Journal of European Studies 46.1 (2016): 1-14. Special Heaney Issue, eds Jacek Gutorow and David Kennedy

[86] Selecţie de studii (recente sau în curs de apariţie): California Dreaming: Miroslav Holub and Seamus Heaney. The Obscenities and Audiences of Peter Fallon. Peter Fallon: Poet, Publisher, Translator, Editor. Ed Richard Russell. Irish Academic Press, 2013 (161-77). Irish Poetry in the Victorian Age. Handbook to Victorian Poetry. Ed. Matthew Bevis. Oxford University Press, 2013 (783-99). W. H. Auden: At Home in Italy and Austria. In: Auden in Context. Ed. Anthony Sharpe. Cambridge University Press, 2013 (56-66). Incoming: Irish Poetry and Translation. Handbook to Modern Irish Poetry. Ed. Fran Brearton & Alan Gillis. Oxford University Press, 2012(341-54).

[87] colaboratoare-independentă la The Prague Post (ziar de prim rang, în engleză), la Secţia Arte, a făcut cronici despre expoziţii de artă şi prezentări de spectacole muzicale;  a fost membru fondator al revistei Provokator, publicaţie redutabilă de contracultură pentru comunitatea expatriaţilor din Praga, unde a activat tot ca redactor şef la rubrica Arte.

[88] Emcee.