S  I  L  F  I  D  Ă

Un mers aerian  mă apropie de pământ

Planez peste miraculoasa mare de flăcări

Pletele mi se aprind  se sting de inima lui

 

Nu mai sunt o silfidă mi-am părăsit

Perechea aeriană duhul aerului

Din aurifera scorbură răpită am fost și ce bună îmi este

Pământeana răpire

Nu mai sunt o silfidă mi-am schimbat pielea

Cea veche a căzut ca pielea șarpelui

Un voal care-i  înfășoară braţele

Cum febra mea îi trece în suflet și în sânge

În fosforescentul întuneric

Când îl ascund pe  inimă adânc în coșul pieptului

Și când de trup aripile silfidei se desprind

 

Amara noapte se desfășoară în voluptatea ei

Silindu-mă să uit și sunt din nou înaripata care scapă

În zborul ei într-o capcană a norilor  unde îl aflu iar și mă transform

Din nou silfidă și tot așa până la capătul cutremurării din care

A mă trezi

Nu vreau

 

LEUL  ÎN  IARNĂ

Căzând în iarnă am visat de mine și de tot

Lumina albă răsfrântă în marginile Lumii

Vegherea mea pe largi întinderi negre

Visând la alb și oxidînd văzduhul cu întunecimea lor

Fiară adormită sufletul meu se ridică sub forma unei flori

Și rădăcina ei cuprinsă blând de moarte

Se arcuiește-n sinele ce  pare acum

Al celuilalt

Stihii aduc vrăjite păsări uriașe cu clonţul salvator dar plin de sânge

Inima mea tresare într-o parte a pieptului

Care nu e al meu

Atunci de ce o simt

O stranie poveste se  ţese în timp ce eu visez cuprinsă-n spaţii

Dusă-n spinarea  păsărilor – fiară a care au hotărât

Să-mi lase Viaţa

 

ÎN RAZĂ

În Ceruri e ceaţă

Nu văd ceea ce aș vrea să văd

Se arcuiește peste braţ o aripă de înger

Uitându-mă în sus la ceţurile oarbe

O stavilă-i pământul acum crescut în valuri

Ca pe un chip de om

Ajung la celălalt știu bine

Umbra lui mi se coboară pe picioare în loc de veșmântul necesar

O ţesătură clară și fierbinte tulburată doar de febră mi-e chipul lui

Și nu mi-e teamă

Un ochi în rază desfăcut  triunghi

Se-aprinde pe amurg se ţese-n focul zorilor

Nu în iarna pe care n-o aștept

Și nevăzutul îmi răsucește de departe coama părului ca pe cea a unui leu

Îmblînzit de genunea din care saltă ca dintr-un hăţiș

Sortit penumbrei

Dăruit luminii