Doc Drumheller, Beyond the Borderlands/ Dincolo de graniţe. O odisee în Balcani. 60 de haiku din Bulgaria, România, Grecia şi Turcia, în limbile engleză, română şi bulgară, versiunea în limba română: M. Chelaru, în limba bulgară: Petar Thcouhov, The Republic of Oma Rāpeti Press, Christchurch, Noua Zeelandă, 2016, 80 p.

Doc Drumheller, născut în Charleston, Carolina de Sud, SUA, locuieşte de mai bine de jumătate din viaţă în Noua Zeelandă unde a lucrat în diverse grupuri de teatru şi muzică, cu care a obţinut diverse premii. A publicat, din ce ştiu, zece volume de versuri. În 2003 a fondat revista „Catalyst”, care apare la Christchurch. A participat la numeroase întîlniri poetice/ festivaluri de haiku din ţara sa şi de peste hotare. M-am întîlnit de mai multe ori cu Doc, pe diverse meleaguri. Am colaborat la tot felul de proiecte pe tărîmul liricii de sorginte niponă. Cu cîţiva ani în urmă a ajuns în România, după ce călătorise şi prin alte ţări din partea noastră de lume. Rezultatul a fost cîte un grupaj de poeme din fiecare dintre aceste ţări, pe care le-a adunat într-o carte, din care am publicat în numărul anterior poemele din/ legate de impresiile din România.

Doc nu este la primul demers de acest fel. În toamna lui 2013 semnalam o altă carte a sa, In Tranzit, 100 haiku in 11 languages, apărută în 2011. Cînd m-am întîlnit cu Doc l-am văzut cu un carneţel în care nota tot felul de lucruri, cîte ceva despre locurile prin care trece, cîte un poem, un gînd ş.a. Cartea din 2001 a apărut ca urmare a unei călătorii în Europa, în 2010, apoi a urmat cutremurul din Japonia. Spuneam atunci, ,şi acest lucru este valabil şi în acest caz, că, fiind o retrăire a unei „călătorii în paşi de haiku”, sînt poeme marcate, dincolo de „reguli” şi alte cerinţe, de dorinţa de a „povesti” cele văzute/ simţite.

Încheiem semnalarea cu trei poeme din România şi unul din Bulgaria (cu bucuria de a fi avut prilejul să colaborez cu Doc şi Petar la apariţia unei cărţi): „antica Histria/ prietenul meu îşi aminteşte/ o veche flacără” (scris după ce i-am povestit despre o noapte pe care o petrecusem demult între ruinele vechii cetăţi); „Peştera Sfîntului Andrei/ merg pe urmele paşilor/ unui apostol” (îi povestisem, la peşteră, despre Sfîntul Andrei şi rolul său în creştinarea neamului nostru); „în Transilvania/ pe străzi bătrîni/ împletesc şiraguri de usturoi”; şi, din ţara lui Petar: „un păianjen cu noroc[1]/ se tîrîie dintr-o sticlă[2] goală/ pierdut în propria-i pînză”.

*

Roberta Beary, nothing left to say, King’s Road Press, Pointe Claire, Quebec, Canada, 2009, 16 p.; The Unknown Necklace, haiku and senryu, edited by John Barlow, Snapshot Press, Great Britain, 2011,  80 p.

Prima carte a Robertei Beary (născut în oraşul New York, a plecat la Tokyo în 1990, unde a stat cinci ani studiind haiku, acum stă în Washington DC) este apărută în aceeaşi colecţie, „Hexagram”, despre care am vorbit la volumul lui Charles Trumbull. Editorul pentru acest volum este tot Michael Dylan Welch. Trei poeme din plachetă: „n-a rămas nimic de zis/ un cub gol/ se umple cu zăpadă”; „aşa multă tăcere/ pe o alee/ luminată de licurici”; „ploaie tăcută/ … mai adînca tăcere/ a florilor netăiate”.

În ce priveşte a doua carte, o reeditare (prima ediţie – de fapt debutul în volum al autoarei – a apărut în 2007) îngrijit realizată şi din punct de vedere tipografic, autoarea precizează că „earlier versions” ale multora dintre poeme au apărut în diverse publicaţii, unele (amintite la final) au primit diverse premii, ca şi manuscrisul care a fost apoi tipărit în acest volum (premiul I la „Snapshoot Press Haiku Collection Competition”, 2006). Apoi volumul a primit, la rîndu-i, mai multe distincţii.

Este o lectură interesantă şi pentru că aceste poeme, felul autoarei de a scrie haiku (care a fost considerat şi o combinaţie aparte – „un hibrid” – de haiku şi senryu) a întrunit aprecieri şi America de Nord, dar şi Asia şi Europa. Pe de altă parte, pentru mine a fost de interes, dat fiind şi ce am înţeles eu în Japonia sau/ şi discutînd cu diverşi autori japonezi, legat de maniera în care percep ei haiku ieri şi azi şi ce înseamnă modern şi clasic în haiku/ dar şi multele diferenţe/ nuanţe între cum percepem noi, în Occident, diverşi autori occidentali şi/ sau japonezi, să văd cum scrie Roberta Beary dat fiind şi „stagiul” ei japonez.

*

Charles Trumbull, Between the Chimes, Pointe Claire, Quebec, Canada, 2011, 16 p.

A douăzeci şi treia carte a unei colecţii, dedicate Sinforosei Verucci (1900-1988), intitulate „Hexagram” (în care au publicat autori ca George Swede, Michael Dylan Welch – care este editor pentru acest volum al lui Charles Trumbull ş.a.; seria are pe copertă, la fiecare apariţie, o hexagramă in I Ching) reuneşte poeme publicate de autor în diverse reviste literare pe hîrtie sau virtuale. Sînt poeme interesante cititorii interesaţi şi în ce priveşte modul în care compunea autorul/ felul în care opta pentru o formulă de compoziţie sau alta, la acea dată, cunoscut nu doar în zona Americii de Nord, premiat la diverse concursuri naţionale şi internaţionale.

„Chime” este un cuvînt care poate fi tradus, funcţie de context, în varii feluri, de la dangăt de clopot, melodie a clopotelor dar şi armonie, muzică, acord, muzicalitate/ armonie a versului, bătaia ceasului, a vorbi monoton ş.a.

Cîteva poeme „între/ bătăile ceasului/ stea căzătoare”; postere electorale/ un cîine din vecini/ îşi marchează alegerea”; „spre amurg…/ umbra mormîntului ei/ o atinge pe a lui”.

Odată cu volumul am primit şi două grupaje de poeme tipărite cu ocazia a două evenimente, respectiv Girdling the Earth, International Haiku and senryu, pentru „Haiku Pacific Rim”, din California, septembrie 2012, şi Tranzit of Venus, New haiku and senryu, pentru cea de-a treia ediţii a conferinţei „Midwest: The Cradle of American Haiku”, 20-22 iulie 2012, (interesante, aşadar, nu doar în ce priveşte autorul, ci şi privind maniera în care se publică acest tip de poeme la manifestări nord-americane) din care redăm în versiunea română cîte un poem: „plajă topless –/ ar trebui s-o complimentez/ sau nu?”; „şedinţă de tarot/ madama descoperă/ că lipseşte o carte”.

 

*

Coord. Corneliu Traian Atanasiu, Dansul cocorilor, trei desene de Mihaela Cojocaru, şapte fotografii de Constantin Broşu, Editura PIM, Iaşi, 2016, 260 p.

În vara lui 2009 semnalam Primul cocor, prima carte apărută după „anul 1 de concurs”, iar în vara lui 2015 Chemarea cocorilor (al şaptea „volum colectiv”, nu antologie, cum precizează C.T. Atanasiu – nefiind „o selecţie a unei persoane avizate, deci un standard de calitate al poemelor” – fapt subliniat şi în acest volum de Dan Norea), cu textele din anul şapte de concurs al „grupului Romanian Haiku”.

Acum, tot într-un număr de vară, semnalăm Dansul cocorilor, volum colectiv rezultat după anul 8 al concursului amintit, al RH (despre „Romanian Kukai”, blog românesc de poezie de sorginte niponă, alcătuit, spune C.T. Atanasiu, după modelul Shiki Monthly Kukai, am mai amintit în „Biblioteca haiku”) creat „ca un grup de discuţii între cei interesaţi de haiku”, citim în primele rînduri, în februarie 2007. Din acelaşi an s-a demarat un concurs săptămînal de haiku.

Structura volumului (după cuvintele de început, cîteva date despre concurs/ regulament): Partea I – Poemele premiate la etapele 365-416, Partea a II-a – Pagini ale membrilor Romanian Haiku, Postfaţă de C.T. Atanasiu, şi, în final, Cîteva cuvinte despre haiku – în care aflăm, pe scurt, viziunea celor care au realizat volumul despre acest tip de poem.

Sînt multe poeme, mulţi autori. Nu amintesc nume, pentru a nu păcătui prin omisiune; dar, ca şi altă dată, menţionez că, în afară de creatori cunoscuţi, blogul a prilejuit publicarea creaţiilor şi altora veniţi mai recent în poezia de sorginte niponă sau, poate, mai puţin vizibili, din varii motive.

 

*

Iulia Ralia Raclaru, Cîteva frunze din umbră/ Feuilles de l’ombre/ Hojas desde la sombra, haiku şi fotohaiku (haisha), ediţie în limbile română,  franceză, spaniolă, versiunea franceză: I.R. Raclaru, versiunea spaniolă: Mario Castro Navarrete, postfaţă: Emanuela Ilie, coperta şi ilustraţiile: reproduc fotografii realizate de Giorgio Roth, Editura Contact Internaţional, Iaşi, 2013, 108 p.; Buburuza albastră/ La petite bleue, ediţie în română –  franceză, prefaţă: Mioara Bahna, foto: Flori Jianu şi Giorgio Roth, Editura PIM (sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei, Iaşi), Iaşi, 2016, 80 p.

Cu ceva timp în urmă semnalam în Convorbiri literare o carte a Iuliei Ralia Raclaru, În clipa de umbră/ L’instant de l’ombre, haiku şi micropoeme, ediţie bilingvă, română-franceză, apărută la PIM, în 2011, în Iaşi. Spuneam atunci, între altele, că sînt micropoeme „scrise într-o notă de delicateţe, cele mai multe în tonuri calde, uneori în nuanţe confesive, alteori în culori pastelate, alteori…” şi, în prefaţa la carte adăugam că între trăsăturile cele mai evidente, dincolo de atingerea nostalgiei, de semnele/ urmele curgerii timpului, putem remarca modul în care se oglindeşte „spiritul haiku” în oglinda sinelui ca o umbră spre interior”.

Nu mult diferită este situaţia şi cu aceste două cărţi de poeme. Autoarea nu şi-a propus să se depărteze de natură, de spaţiul interior, de cele pe care le vede şi le simte: „e prea mult verde –/ încă nu voi deschide/ uşa toamnei mele”; „În linişte/ fire albe de stele/ se cern uşor”. „Apropierea” de elementele de urban/ contemporaneitate, care sînt „căutate” de multe asiduu de destui poeţi şi din ţară şi din alte ţări nu sînt altceva decît tot răsfrîngeri ale interiorităţii, ale felului în care simte că se integrează în natură: „ce dimineaţă –/ deschid fereastra/ spre cerul de cenuşă”. Sînt şi poeme legate de credinţă, de suflet, de parfumul copilăriei pe care îl purtăm cu noi pentru totdeauna: „Livada/ miez desfăcut sub boltă/ în noaptea de Ajun”; „Fiindu-ţi, Doamnei, bogăţia/ ta spre noi, colind”.

În ce priveşte aspectele formale, constatăm (şi din exemplele de haiku şi micropoeme alese) tendinţe mai moderne/ „libere”, în sensul unei (uneori) mai laxe preocupări faţă de maniera de a folosi kireji, sau numărul de silabe, chiar kigo.

Dacă o carte este tradusă cu sprijinul unor traducători nativi sau foarte buni cunoscători ai limbii ţintă, acest fapt nu poate fi decît benefic operei unui autor. Versiunea franceză este semnată de autoare, cu studii universitare şi activitate profesorală în domeniu; în ce priveşte versiunea spaniolă un plus este faptul că traducerea este semnată de un bun cunoscător şi al limbii române, nativ în spaniolă – Mario Castro Navarette.

Încheiem remarcînd că şi aceste două volume sînt alcătuite ca un tot ilustraţii/ fotografie – text – „fel de a le tipări” care să placă ochiului.

 

*

Oana Gheorghe, Fluture, încotro?, poeme haiku, Constantin Iliescu, Cercuri concentrice, Editura PIM, Iaşi, 2015, 68 p.

Poemele celor doi autori, reunite în această carte, au fost premiate la concursul de debut Romanian kukai 2015, ediţia a patra. Citim că autorii au oferit şi „celui de-al treilea participant”, Petruţa Ionescu, două pagini. Aceasta şi-a intitulat grupajul de poeme La marginea nopţii.

Grupajele Oanei Gheorghe (care, împreună cu Mihaela Băbuşanu şi Constantin Broşu, la Bacău, sînt activi şi în domeniul îmbinării fotografiei/ artei fotografice cu lirica niponă) şi al lui Constantin Iliescu sînt prefaţate de cîte un cuvînt înainte (Povara unei frunze, respectiv Soarele pe-un ciob) de C.T. Atanasiu, care .

Semnalăm acest demers editorial şi în contextul în care am urmărit (şi amintit în rubrica noastră, în majoritatea cazurilor cînd am avut ocazia şi ne-au parvenit volume) şi activitatea creatorilor de lirică niponă în spaţiul virtual (unii dintre ei, cum e cazul cu Şerban Codrin sau Dan Doman, de pildă, care au făcut parte din juriu, cu volume publicate şi o activitate de remarcat). Pe de altă parte, în siajul acestor concursuri, se ajunge la un anumit fel de se scrie haiku, comentîndu-se maniera de abordare, regulile care consideră cei care supervizează pe cei care publică pe blog că trebuie urmate, de ce şi cum ş.a.

Cităm din cei trei autori, şi cu titlu de exemplificare (atît cît se poate din cîte un poem): „iarba cosită –/ rochiţa rîndunicii/ într-un scaiete” – Oana Gheorghe; „semnul de carte –/ în biblia bunicii/ poză c-un soldat” – Constantin Iliescu; „nopţi păgîne -/ pierdut în rugi stinse/ focul dintîi” – Petruţa Ionescu.

 

Alte cărţi ale autorilor de haiku

*

Olga Duţu, Note de lectură 2, 172 p., Pagini de istorie, artă şi cultură, 122 p., De vorbă cu personalităţi ale culturii române, 140 p., Editura Celebris, Constanţa, 2016

Sînt pagini interesante în aceste trei volume, fiecare în felul lor, de la notele de lectură despre creaţiile mai multor scriitori, ce mai mare majoritate dobrogeni, convorbirile cu oameni interesanţi de la care cititorii pot afla multe, pe diverse teme, la paginile despre Constantin Brîncoveanu, Regina Maria, Eminescu, I.C. Brătianu, Spiru Haret ş.a., ş.a.  Sau despre locuri din România de acum ori/ şi de altădată, despre patrimoniul dobrogean şi naţional, poemul haiku, haiga, despre limba noastră, influenţele romane şi preromane în limbile slave de sud, aromâni, patrimoniul material şi imaterial, pictură, mare, despre…

Dat fiind specificul aceste rubrici şi faptul că am amintit deseori, cu diverse ocazii, de autoare, doar semnalăm, aici succint, apariţia acestor cărţi ale Olgăi Duţu, în calitate de creator şi de lirică niponă, şi de membru fondator al Societăţii de Haiku din Constanţa, însă cu preocupări diverse, despre care am mai amintit de-a lungul timpului.

 

*

Alexandra Flora Munteanu, Exerciţii de lectură, Editura Vif, Constanţa, 2016, 60 p.

Din nou o carte în care Alexandra Flora Munteanu vorbeşte despre confraţii în ale literelor, unii creatori de haiku/ lirică de sorginte niponă, alţii prozatori, poeţi ş.a. Sînt pagini despre antologii/ cărţi/ creaţii semnate de Traian Brătianu, Olga Duţu, Cornelia Atanasiu, Vasilica Mitrea, Floarea Cărbune, Ioana Bud, Adina Enăchescu ş.a. Şi, foarte probabil, vom mai semnala şi alte asemenea volume semnate de Alexandra Flora Munteanu.

*

Ioana Bud, Dicţionarul personajelor din romanele lui G. Călinescu, Editura Vif, Constanţa, 2012, 176 p.

Din cele spuse în cuvîntul său înainte, cartea este o „anexă” a lucrării pentru gradul I didactic, în învăţămînt, care apare „la mai mult de douăzeci de ani” de cînd a fost alcătuită. În cele patru romane ale lui Călinescu, scrie Ioana Bud, „există o galerie bogată de personaje (298), care au o identitate, un nume şi 34 de personaje fără nume, grupate pe categorii socio-profesionale, personaje secundare, abia sesizabile, individualizate totuşi prin cîte o replică, un gest, o constatare a romancierului sau a altui personaj”.

Structura cărţii: Personajele de la A la W, Personaje fără nume, Bibliografie, Aprecieri critice.

O idee interesantă, care poate fi apreciată/ „cîntărită” de specialişti, şi poate fi utilă celor interesaţi.

 

*

*    *

Patrizia de Rachewiltz, Taishan-ul meu, ediţie bilingvă, traducere din limba engleză de Daniela Oancea şi Viorel Patea, Cuvînt de început (Taishan-ul meu de Patrizia de Rachewiltz: Confesiuni în tradiţia lui Ezra Pound) de Viorica Patea, pe coperta IV: Ana Blandiana şi Ion Pop, copertă şi tehnoredactare: Cristina Braiţ, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, 166 p.

Semnalăm (acum în cîteva cuvinte, mai pe larg în „Convorbiri literare”) o carte pe cît de interesantă şi de plăcut transpusă în română, pe atît de îngrijit realizată.

Motivele pentru care amintim aici acest volum ţin atît de scriitura în sine a autoarei, cît, dat fiind specificul acestei rubrici, şi de faptul că este nepoata lui Ezra Pound[3] (un nume în modernismul american şi nu numai, interesat de cultura Asiei, a scris despre/ tradus – într-o manieră aparte, proprie lui, despre care am vorbit cu alte ocazii – din/ a compus mai multe poeme scurte cu atmosferă sau trimiteri la Asia/ Japonia).

Este o poezie cu evidentă şi profundă tentă autobiografică, care dezvăluie cititorului român o autoare, Patrizia de Rachewiltz, probabil puţin cunoscută la noi. O carte interesantă, a unei autoare care provine dintr-o familie aparte, cu o viaţă pe măsură, şi scrie o poezie care, cred, va atrage cititorul român.

 

Reviste

Myley, issue 61, summer 2016

Semnalăm un număr recent al acestei mini-reviste de haiku care apare în SUA. Reamintim – este editată, sub egida Brooks Books, editori Randy şi Shirley Brooks, ca o mini-antologie, o plachetă de 16 pagini, pe fiecare pagină cîte un poem al unui autor, în total aşadar 16 poeme a şaisprezece autori, şi un al 17-lea, în haiga, pe copertă.

Cîteva poeme: „cînd mă trezesc/ bătrînul scaun/ pîrîie şi el” – Glen Ingersoll, SUA; „tunet depărtat/ am avut amîndoi dreptate/ mereu” – Nicholas Klacsanzky, Ucraina; „magazin de zmeie –/ cu fiecare client/ intră briza verii” – Bouwe Brouwer, Olanda; „inelul mamei cu diamant/ se potriveşte în final/ osteoporoza” – Christina Sing, Singapore.

 

*

Kō – autumn-winter 2015; vol. 30, nr. 4, spring-summer 2015

Despre revista Kō  am mai amintit: este editată de Kōko Katō, preşedinte al Kō Poetry Association şi director al Haiku International Association.

În acest număr la secţiunea Haiku sînt publicate poeme semnate de 40 de autori, din diverse ţări. Apoi poemele compuse la o întîlnire haiku ocazionată de comemorarea „of the 6th James Kirkup Aniversary”, la templul Jojakkoji, în Kyoto, în mai 2015, haiku de Herman Van Rompuy traduse în japoneză de Yoko Aono, două poeme selectate de Kōko Katō din numerele de vară-iarnă şi primăvară-vară din 2014, premiile Board of Education Award, prefectura Aichi, Nagoya City Board of Education, poeme de James Kirkup, A short sketch of my journey, text de Kōko Katō, poeme de Buson traduse în engleză de J. Kirkup şi Makoto Tamaki, Hideo Iwata scrie despre Kigo: season words (exemple de termeni sezonali, ca de obicei), apoi un text intitulat despre antologia lui Bruce Ross, A vast sky, un altul despre musical haiku şi haiga: haiku-esque Artwork, de Paul H. Faust Jr. un haibun de Barbara Casterline ş.a. La secţiunea de cărţi primite la redacţie este şi Ikuya’s Haiku with Codrescu’s haiga.

Doar cităm cele scrise în acest număr de Paul H. Faust Jr., cum că „musical haiku” ar avea „the characteristic of haiku by capturing the rhythmic patterns to be found within perceptive observations of nature and the world”, pentru aducerea la cunoştinţa cititorilor noştri. Ştim că ideea de rimă/ „rhythmic patterns” în haiku este una mult discutată/ combătută.

În acest număr sînt multe poeme care ar necesita şi unele explicaţii pentru înţelegere – unele se referă la bombele atomice, domul din Hiroshima „A-bomb Dome”), altele, de pildă, la o zi (abordată de Hideo Iwata în textul despre termeni sezonali) numită în Arhipelag shusen-kinebi (în engleză VJ Day), adică 15 august 1945, cînd, prin acceptarea Declaraţiei de la Potsdam se consideră că, pentru Japonia, al doilea război mondial s-a terminat ş.a.

Cîteva poeme: „Ziua în care războiul s-a sfîrşit –/ luna tot mai ia/ culoarea sîngelui” – Toshirō Nomura; „Ziua Anului Nou –/ puţini vizitatori/ în jurul domului bombei-A” – Yasuhiko Shigemoto, Hiroshima, Japonia; „hoinărind singur/ pe autostrada naţională/ un balon rătăcit” – Yasuyuki Mikuriya.

 

Pe scurt din reviste

Emel/ Ideal, revistă de cultură trimestrială, bilingvă/ üç ayliq kültür mecmuasi eki tilde, în limbile tătară şi română, nr. 51, Constanţa, iulie, 2016.

Semnalăm această publicaţie trimestrială (condusă de Güner Akmolla) în rubrica noastră şi pentru că la ea colaborează, fac/ au făcut parte din staff-ul redacţional şi autori de lirică niponă (inclusiv subsemnatul). Numărul acesta, dedicat dr. neurolog Mioara Iancu Bratosin, are în sumar articole despre satul Tătaru/ Azaplar (am semnalat o carte semnată de G. Akmolla pe această temă în „Convorbiri literare”), Cervantes şi Pirandello – un text semnat de Mirela Savin, despre surghiunul tătarilor, început în 18 mai 1944, şi, în context, despre triumful de la „Eurovision” al Jamalei, din Ucraina, cu un cîntec despre strămoşii ei, care au fost parte la aceste zile cumplite.

 

„Climate literare”, nr. 94/ 2016

În revista fondată de  Ion  Iancu  Vale (director editor: Gheorghe-Valerică Cimpoca, director imagine: George Bîrligeanu-Vulcana), la paginile 29-30 Cezarina Adamescu semnează o recenzie (Miresme nipone într-un buchet de amintiri) la cartea  Milenei Munteanu, Din Ţara Soarelui Răsare.

 

„Interartes”, an V, nr. 8, iunie, Constanţa, 2016

Semnalăm, ca şi mai înainte „Emel”, revista de literatură-artă-cultură „Interartes”, şi pentru că aici publică sau sînt în staff autori de/ colaboratori la revistele specializate pe lirică niponă: Anastasia Dumitru (director fondator, redactor şef), Olga Duţu, Mirela Savin, Daniela Varvara,  Mihaela Cojocaru, Dan Norea, Laura Văceanu, Nastasia Savin ş.a. Din sumar – despre literatura soteriologică (Anastasia Dumitru), „Mişcarea Dada de la Tristan Tzara la Matei Vişniec” (Olga Duţu) o anchetă despre „oamenii detenţiei”, Eroii şi martirii întru Hristos, reportaje literare,  interviuri, poeme, cronici de carte, debut, info-cultural, pagini de teatru ş.a. O revistă care îşi propune lucruri generoase, care, iată, a reuşită să ajungă în anul al cincilea. Îi dorim să o vedem şi în anii următori.

 

 

[1] În original „money spider”- în anumite zone există superstiţia că un păianjen din familia Linyphiidae aduce noroc şi succes la bani.

[2] În original pint – unitate de măsură (= 0,57 l).

[3] Ezra Loomis Pound (1885-1972).