Una din genezele poemului

Înainte să mă nască pe mine

Dumnezeu a expirat tot aerul necesar fiecărui poem

eu doar invit poemele să-şi care trupul în spate.

 

Fiecare piatră… metaforă… din poem

trebuie să ştie că este locuitor în plămînul Marelui Zeu.

 

Fiecare poem prin cel de-al treilea ochi al său

locuieşte în prima geneză,

doar cel care locuieşte în Naştere îi poate împrumuta lui Dumnezeu

stiloul să-i scrie cu majuscule în buletin că este viu,

viaţa vieţii nu poate fi atinsă de nici un deces.

 

Fiecare poem are un înger păzitor.

 

Irisul  a primit canon de la îngerul poemului să postească,

smerindu-se în culoarea alb a putut locui  obiectele din poem

a memorat pentru mine celelalte nume la care răspund lucrurile.

Cînd irisul meu a atins sufletul cu degetul

a început să se învîrtă în jurul unei axe ce nu-i aparţine,

pot fi compatriot

cu gîndul cel mai intim al oricărui poem  care posedă conştiinţă de sine.

(Mi s-a dezvăluit că unul din irişi în viaţa lui trecută/a fost glezna unui înger

/iar celălalt încă îi este călcîiul).

 

Îngerul meu păzitor a vorbit cu îngerul păzitor al poemului-

amîndoi m-au ajutat să-l transcriu în limba română,

cuvintele au fost locuite de fiecare înger  în parte

apoi de mine.

 

Cînd poemul vrea să locuiască în propria conştiinţă

se aşază cu faţa la soare şi se-nvîrte în aceeaşi direcţie

pînă cînd unul dintre poeţi privind în propriul interior

vede metafora grăbindu-se să guste dimineaţa la micul dejun

şi o invită la următoarea ei viaţă.

(Se poate spune

că abia după ce a trecut prima parte din cei 1000  ani de pace

cuvîntul a recuperat drepturile de autor asupra lui însuşi

şi pentru a se vedea în oglindă nu mai are nevoie să fie citit în cenaclu).

 

Atît de aproape, încît folosim acelaşi gînd

Povestea noastră de dragoste a început la marginea unei cîmpii verzi

ce nu cunoscuse începutul celorlalţi

verdele ne legase la ochi

pentru a nu ne recunoaşte înainte de vreme.

 

Cînd facem dragoste ne reamintim

că nu sîntem despărţiţi

(nu acuzăm nici măcar diavolul de scrierea acestei amintiri)-

aflăm că sîntem unul.

 

Sufletele nu au nevoie să călătorească pentru a se ţine de mînă

doar mintea o urc  în tren să ajungă la tine.

 

Eu te-am întîlnit

te hrănesc cu respiraţia mea,

caută-mă în tine

intră înăuntru

şi mă găseşti acolo.

 

Iubeşte-te pentru a mă simţi iubit.

 

Scriu pentru a mă întîlni cu locuitorul cuvintelor

1 După ce Dumnezeu a aprins becul în acest poem

am întîlnit animalele domesticite de Noe-

au devenit egale cu respiraţia,

mi-au spus unde găsesc sufletul cuvintelor.

 

În  fiecare poem există o colibă

în care Dumnezeu se roagă  pentru fiecare crescător de cuvinte,

El măreşte cu suflet spaţiul silabei.

 

Cînd Marele Zeu îşi face rugăciunea de seară într-unul din poeme

toate celelalte cuvinte,

care mă despart de respectivul poem,

devin purtătoarele sentimentului pînă la inima mea.

 

2 Înainte de a mă apropia de cuvinte

pun inima la ureche

şi ascult ce se zvoneşte în viitorul timp prezent.

 

Eu am cerut doar primul cuvînt

acesta le-a chemat pe celelalte.

 

3 Personajului îi nasc prima naştere

drepturile de autor ale următoarelor îi aparţin.

 

Eu sînt cerul de deasupra poemului

personajul este doar o cădere printre gînduri

am inventat timpul şi ceasul de la mînă să nu-i pară veşnicia prea lungă.

 

Cînd personajul se roagă

permite ploii să se dezbrace de hainele groase

şi să curgă pînă la numele lui de dinaintea botezului.

Dimineaţa (copacilor)  foloseşte meditaţia lui pentru a-şi mări trupul.

 

Pentru a ajunge în viitor

drumul Damascului este o destinaţie obligatorie

sădeşte vertebrate în visele trecătorilor grăbiţi spre nicăieri

le completează ziua de azi cu ecourile conceptuale ale unei inimi

le aminteşte că sînt învecinaţi cu propria naştere.

 

Dorinţa ajunge înaintea lui la destinaţie

îi închiriază o cameră la hotelul în care locuiesc şi eu…

cînd va întîlni sufletul meu în carne şi oase

poate pleca în pelerinaj spre sine însuşi,

prin celelalte trei anotimpuri purtate deasupra capului

personajul poate depăşi extremităţile poemului

şi comunica cu ceilalţi vii.

Cînd se va izola şi de cel mai intim gînd

poate să fie invadat de înălţime

(şi poate va afla

că Dumnezeu locuieşte şi în afara definiţiei lui despre El).

 

Poet este oricine a sărutat o muză pe gură.

 

 

Premiul revistei „Poezia” la Concursul Porni Luceafărul…, Botoşani, 2016