13.

Undeva, cîndva prin Octombrie, Iulia

vom însera printre curţile de beton

ale oraşelor cu numele asemenea

unor reţele de socializare

Cocorii vor desena în văzduh

mesaje indescifrabile

Noi vom număra orele

pînă la iarnă şi vom începe să le trăim

ca doi îndrăgostiţi prin corespondenţă

ce se sărută întîia oară

vom crede că există frumuseţi

prea mari pentru o singură inimă

şi gramatici prea sărace

pentru rostirea unor propoziţii identice

Discreţi vom prefera experienţa

în locul explicaţiilor

Fanarea se va zări pe chipul

oricărui obstacol

Din carnea noastră

singurătatea va ieşi

dulceagă şi rece

precum zeama din fructele tăiate

 

14.

Cuvînt după cuvînt, Iulia, am aşteptat

Să nu vorbim despre noi

ca despre o amintire neclară

cînd frazele rimau tot mai mult cu zgomotul

unei mari fără valuri

cînd ne copleşea senzaţia că mai aveam să ne spunem

cîte ceva deşi mărturisisem totul

şi priveam acele dimineţi tomnatice cu nesaţ

iar ele se uitau la noi indiferente

Absenţa se insinua pînă şi în degetele noastre

ce simţeau trupul celuilalt ca pe o margine zimţată

a fotografiilor din mijlocul secolului trecut

cînd oraşul întreg părea un adăpost pentru amăgiri

ce îşi cer simbria

cînd radioul era dat la maxim iar noi abia auzeam

în surdină textul unui străin „Felicita”

iar urmele tale se revoltau în tinereţea mea

printre obiecte împăcate cu ireversibilul

 

15.

Începe o nouă zi Iulia

Aburul nopţii se aşază în cristale de Boemia

şi încet se întrezare cerul

ascuns în adîncul fîntînilor

Peste cîmpii vîntul

rostogoleşte un ghem de mărăcini

iar noi nădăjduim

că mîinile ce ucid sînt mai puţine

decît cele ce mîngîie

În ruina unui gest

vedem vînzarea de lume

suferinţele vechi de care sîngele

nu îşi mai aduce aminte

şi devin candele

ce ard întunericul şi legea

oricărui sinod tîlhăresc

Brizele mării desenează pe nisip

o geometrie învinsă

şi un amestec straniu de

încredere şi melancolie

se adună în ochii mei

ce îţi privesc surîsul

ca pe o prefaţă a dimineţii