LA GROTTE de VERSAILLES / PEŞTERA de la VERSAILLES

Pe dinăuntru, grota se-aseamănă cu ochiul

Când caută nesigur, fără să-şi afle locul.

Atâtea ornamente ce-ncântă fiecare

Pun în valoare preţul atât artei statuare,

Cât şi al Celui care, Artist desăvârşit,

Cu darurile mării locul l-a-mpodobit.

Bolta şi caldarâmul sunt fără de egal :

Din pietrele ce marea le-mpinge pân’ la mal,

Sau ce le-nchide-n sine pământul- element,

Din fiece culoare făcând compartiment.

În vârfu- a şase stâlpi egali ca structură

Sunt măşti rococo de-o grotescă figură.

Iluzii ale artei, demoni bizar forjaţi,

Deasupra unei nişe, în faţă-s aşezaţi.

Mii de-alte rarităţi umplu nişa cea-naltă:

Tritonul într-o parte, Sirena în cealaltă,

Purtând câte o scoică în mâna lor de stâncă ;

Un jet, în depărtare, suflarea lor aruncă.

Bazinul îşi revarsă din vârful nişei unda,

Iar masca o vomită din gura sa, profunda.

Ea recade-ntr-o pânză şi un ţesut formează,

Pe care-un alt bazin de-ndată-l returnează.

Iar între sunet, luciu, a apei transparenţă

Şi vălul de cristal : nu mai e diferenţă,

Făcându-te să guşti plăcerea-n fiecare…

Când apa se opreşte şi-al său cristal dispare,

Sideful şi mărgeanul vin lipsa să-i repare;

Bucăţi pietrificate,cochilii, scoici crescute –

Capricii-ale-ntâmplării şi-a apelor pierdute…

…Dar unda-şi ţine cheful: ea cheamă la concert

Privighetoarea, apa şi flautul expert.

Din bolţi, coboară două policandre de piatră:

Cristal lichid se varsă, din braţe, pe vatră.

Unda devine torţă – e noul obicei,

Căci arta mii de forme i-a dăruit apei.

Dintr-o masă de jasp ţâşneşte-un şuvoi

Ce-n perle, vapori, rouă recade apoi.

……………………………………………………..

Tot mai confuze,-n farmec şuvoaiele sporesc,

Se-unesc, se-ncrucişează, se-alungă, se-ntâlnesc.

Se-aruncă, se rup, printre stânci străbătând,

Ca nişte alambicuri, podele distilând.

Firide,-adâncituri – alt refugiu nu văd:

Neputincioasă-i Muza pictând acest prăpăd.

De-nalţ o voce fermă spre crugul cel ceresc,

Splendoarea-acestor locuri n-aş putea s-o numesc…